Viața noastră este un șir lung de întâmplări și întrebări existențiale care ne macină în fiecare zi. Toate lucrurile au un sens, însă de cele mai multe ori acesta ne este necunoscut, iar lipsa răspunsurilor ne blochează într-un labirint întunecat.
Prima întrebare pe care ne-o punem de la începutul existenței noastre este De ce? Acel de ce dulce și răsfățat pe care îl auzim prima dată de la copii. Un de ce pornit din curiozitate și dorința de cunoaștere a lumii. Apoi inocentul de ce se transformă într-un revoltat de ce adolescentin pornit din dorința de autonomie și validare. Pentru ca apoi, la vârsta maturității același de ce să devină o întrebare existențială pornită din suferințe adunate, răni refulate și întâmplări neacceptate.
De ce eu, de ce așa, de ce acum sunt 3 întrebări existențiale la care reflectăm pe tot parcursul vieții dintr-o dorință aprigă de a înțelege, uneori de a schimba trecutul, iar alteori de a preveni alte pericole. Însă sensul lor nu poate decât să ne vindece prin acceptare și autocunoaștere. Nu poate schimba nimic. Și nici nu ne oferă siguranță pe viitor. Adevărata vindecare vine de fapt din împăcare cu tot ceea ce trăim și din învățare. Atunci când înțelegem, învățăm. Iar atunci când învățăm, evoluăm.
Care sunt cele mai dificile întrebări ale vieții?
Robin Norwood oferă explicații și exemple clare pentru aceste 3 întrebări existențiale în cartea De ce eu? De ce așa? De ce acum?. Terapeut specializat în tratarea tiparelor nesănătoase și a dependențelor, dar și pasionată de ezoterism, studiază și aprofundează cele mai dificile întrebări ale vieții. Motivată de suferințe neînțelese, autoarea se retrage din cariera sa de terapeut timp de aproape 7 ani pentru a lucra la propria sa vindecare.
Astfel rezultă acest ghid de răspunsuri ca rod al unei revoltei interioare și adună informații aplicabile în viața tuturor.
Te-ai întrebat vreodată de ce trebuie să trăiești tot ceea ce ți se întămplă?
Ce ai făcut ca să meriți asta?
Ce încearcă să-ți spună corpul tău atunci când te îmbolnăvești și care este legătura dintre emoție și boală?
De ce ți-ai ales părinții pe care îi ai?
Ce lecție îți scapă și de ce sunt relațiile tale atât de complicate?
Încotro te îndrepți și când ai să ajungi acolo?
Sau care este menirea ta?
Ei bine, există răspunsuri la toate aceste întrebări, dar nu toți pot înțelege o informație atât de importantă și revelatorie. Tu ești pregătit cu adevărat să afli răspunsurile? Dacă tu ai afla că vei avea parte de multă suferință pentru ca în final să aibă loc transformarea ta completă, ai accepta mai ușor? Ai fi capabil să calci prin foc de bună voie?
Ori de câte ori ne întrebăm de ce, trebuie să luam în considerare că nu fericirea, nu siguranța, nu confortul ne perfecționează. Ci doar greutățile! Doar suferința este cea care ne modelează și care ne ajută să creștem. Durerea, oricât de inacceptabil ar fi, este necesară evoluției noastre. Și de cele mai multe ori trebuie să fim mai rău înainte să fim bine.
Există vreo legătură între boli și emoții?
Orice situație dificilă din viața noastră, fie că este vorba de o boală sau de un accident, este de fapt un test. Acest test ne pune la încercare demnitatea, sinceritatea față de noi înșine, curajul moral și iubirea față de oameni. Dar nu în ultimul rând puterea de a accepta, care este cea mai pură formă a iubirii. Atunci când suntem în faza de negare, corpul nostru fizic în strânsă conexiune cu cel astral (emoțional) prezintă diverse simptome dureroase menite să ne trezească din somnul conștiinței.
Știm deja ca stresul provoacă gastrită, dureri de stomac, pe termen lung cancer. Durerile de cap sunt un semn de alarmă pentru neacceptarea unei situații sau refularea unor emoții. Conflictele de la serviciu ne provoacă adeseori dureri de cap, pentru că diplomația și bunul simț, adeseori frica, ne opresc din a ne exprima punctul de vedere. Atunci refulăm și ascundem în noi emoții negative care mai devreme sau mai târziu se vor transfoma în simptome fizice.
Desigur, nu orice suferință fizică are cauze psihologice, dar cele mai multe dintre ele au. Iar în acest caz, orice medicament farmaceutic este inutil dacă nu lucrăm asupra adevăratei surse.
Însă ce trebuie reținut este că indiferent că acceptăm sau nu ceea ce ni se întămplă, este garantat că viața merge odată cu noi, și nu împotriva noastră. Că noi evoluăm prin fiecare experiență, diferența constă doar în viteză. Uneori mai repede, alteori mai lejer. Unii înțeleg această transformare spirituală din tinerețe, alții îi descoperă sensul mai târziu, după mii de întâmplări dureroase. Oricum ar fi, totul se întâmplă spre folosul nostru. Iar cu fiecare zi suntem mai aproape de noi înșine. Căci nu avem încontro ne îndrepta decât înainte.
Cum asimilăm învățămintele din jurul nostru?
Corpul nostru emoțional atrage exact situațiile și oamenii de care avem nevoie pentru a depăși distorsiunile, acele deformări comportamentale și mentale care ne subjugă.
Adeseori, în viața de zi cu zi vorbim despre o anumită karma. Atunci când ni se întâmplă tocmai lucurile pe care le-am criticat la alții. Conceptul de karma a apărut în 1960. Și este recunoscută ca o doctrină esentială a Buddhismului și a Hinduismului și se referă la legea universului dintre cauză și efect. Cuvantul „karma” din limba Pali inseamna acțiune sau faptă. Astfel, orice acțiune facută cu intenție, fie că este mentală, verbală sau fizică este considerată karma. (Sursa https://meditatie-yoga.ro/ce-este-karma/).
Prin urmare, atragem exact situațiile pe care nu le acceptăm sau nu le înțelegem tocmai pentru a ne autoeduca și a deveni mai empatici față de semenii noștri și implicit față de sinele nostru. Când conștientizarea este completă, nu mai sunt necesare alte cicluri de vindecare pe aceeași temă (situații asemănătoare).
Care este cea mai eficientă cale de vindecare?
Legea karmică sau legea cauzei și a efectelor este o lege care echilibrează și vindecă extremele. Însă din perspectiva noastră limitată, lucrurile nu par chiar atât de clare. Ni se pare inuman să trăim atâtea pierderi și atâtea drame pentru a învăța o simplă lecție. La ce bun atâta suferință? De ce nu am putea găsi o cale de vindecare mai ușoară? De ce suntem pedepsiți continuu?
Acestea și multe altele sunt întrebările care ne macină și ne revoltă asupra existenței făcând-o să pară nedreaptă și prea dură cu noi. Dar nu e așa. Viața nu e nedreaptă și nici chiar atât de imprevizibilă. La nivel de subconștient noi atragem tot ceea ce trăim tocmai pentru a deveni mai buni. Nu există niciun scop punitiv la mijloc, ci doar evolutiv.
Și totuși, stă în puterea noastră, prin alegerile pe care le facem, să ieșim din cercul vicios al existenței, să oprim reacțiile în lanț și să avem parte de alinarea bine meritată. Iar cea mai eficientă cale de vindecare este iertarea. Ceea ce implică înțelegere și acceptare totodată. Sigur, e greu să îi ceri unei persoane abuzate să-și ierte călăul. Sau tuturor acelor persoane nevinovate care au trăit tragedii ireversibile. Dar este atât de necesar! Iertarea este cheia vindecării și a luminării.
În Noul Testament ni se spune că trebuie „să iertăm nu o dată, nu de mai multe ori, ci de șaptezeci de ori câte șapte”.
Ce înseamnă de fapt să ierți? Să ieși din tine și din durerea ta și să o vezi pe a celuilalt. Să îți canalizezi emoțiile negative pentru a construi poduri, nu ziduri. Să-ți anulezi toate acele sentimente toxice în favoarea iubirii. Și să înveți să accepți că poate aveai nevoie. Că oamenii pe care îi consideri răi sunt doar oameni care suferă și au rolul de ghizi în evoluția ta spirituală. Să te întrebi ce lecție ai de învățat și să te oprești din a te considera o victimă. Să nu te mai autocompătimești și să devii mai degrabă recunoscător. Asta da înțelepciune! Doar așa ne putem înălța!
Când ești față-n față cu un dușman laudă-l, binecuvântează-l, lasă-l să plece.
Suferința este benefică
Există perioade în care nimeni, indiferent cât de înzestrat este, nu ne poate ajuta să vedem ce ne stă înainte, pentru că speranțele și fricile noastre sunt necesare. Ele lucrează cu noi, ne întăresc caracterul și ne dezvoltă conștiința.
Apariția unui eveniment neașteptat eliberează energia înghețată. Și ne forțează să folosim calitățile noastre cele mai înalte, existente dintotdeauna de altfel. Tot ceea ce ce este mai bun din noi iese la suprafață. Poate ne doare, pentru că orice schimbare este incomodă, dar doar așa ne revitalizăm spiritul. Și doar așa dobândim devenirea a ceea ce trebuie să fim.