Îmi amintesc cu drag de emoțiile de la prima sarcină, de la primul bebe ce avea să ne încânte lumea noastră mică cu miracole și magie. Parcă a trecut o veșnicie sau parcă a fost chiar ieri. Fericirea are, de altfel, această putere – de a eterniza clipa. Cert este că nu se uită niciodată. Iar azi sunt o mămică fericită a doi băieți minunați.
Însă după prima emoție apar grijile și întrebările interminabile. Care va fi camera lui? Va dormi cu noi sau va trebui să luăm un pătuț? Cum aleg produsele potrivite și când trebuie să le cumpăr? Înainte sau după ce nasc? Dar mai ales – este băiat sau fată?
Care sunt criteriile după care alegem produsele pentru bebe?
Primul impuls e să apelăm la bunul nostru prieten atotștiutor Google. Dar adevărul e că nu există un ghid valabil pentru toată lumea pentru alegerea celor mai potrivite produse. Eu personal am ascultat sfaturile de peste tot, atât de la specialiști, cât și de la părinți, și în final am aplicat ceea ce mi s-a potrivit mie.
Unul dintre criteriile pe care le-am luat în seamă a fost sexul copilului care determină culoarea produselor și un anumit design. Suprafața locuinței este un alt criteriu de luat în seamă. De exemplu la alegerea pătuțului. Dimensiunea pătuțului sau oricărui produs achiziționat, este foarte importantă atunci cînd locuiești într-un apartament mic și duci lipsă de spațiu.
Bugetul familiei determină adeseori calitatea produsului achiziționat, dar asta nu înseamnă că toate produsele ieftine sunt de calitate slabă. De exemplu, pătuțurile de lemn sunt foarte rezistente, dar mai scumpe decât cele pliabile. Însă pătuțurile pliabile au mai multe avantaje.
Cât de necesare și cât de des vom folosi anumite produse sunt alți factori de analizat.
Si nu în ultimul rând – momentul achiziționării (după sau înainte de naștere). În ultimul trimestru oboseala e mai mare, nerăbdarea de a vedea pentru prima dată copilul este apăsătoare și poate nu vei avea voie să depui eforturi. Așa că unele produse trebuie cumpărate din timp. Iar altele pot aștepta și după, în funcție de evoluția copilului.
Care sunt primele produse necesare?
La primul bebe, lista de cumpărături este uriașă pentru că practic „renovăm” casa pentru un nou membru în familie. Sigur, mai întâi ne gândim la bagajul de maternitate care să ne asigure o perioadă cât mai confortabilă în spital și toate cele necesare pentru primele zile ale bebelușului.
Apoi la ziua în care vom merge cu toții acasă, de data aceasta cu un membru în plus. Dar cum transportăm noua minune? Eu personal nu i-aș mai fi dat drumul din brațe nici măcar o clipă în primele zile, însă siguranța lui este extrem de importantă. Așa că primul produs la care m-am gândit încă de când eram însărcinată a fost scaunul auto.
Scaunul auto
Astăzi există mii de producători și modele pentru scaunul auto pentru bebe, însă este foarte important să alegem în funcție de vârstă și calitate. Bebelușul trebuie să stea cât mai confortabil, cu spatele drept, pentru că este în plină dezvoltare, deci trebuie să alegem un scaun auto recomandat pentru nou-născuți.
La BeKid se găsesc atât scaune auto între 0-25 de kg, cât și coșulețe auto între 0-13 kg sub formă de scoică. Coșulețul este portabil, cu mâner de transport și extrem de comod. Dacă bebelușul adoarme poate fi transportat în casă fără a fi trezit. De asemenea, în nopțile neliniștite ale bebelușului meu, scoica a fost o soluție salvatoare. Îl legănam și dormeam amândoi cel puțin două ore. Iar pentru o proaspătă mămica două ore în primele zile de viață ale copilului chiar înseamnă mult.
La primul bebe, îl purtam cu mine peste tot, iar scoica a fost extrem de uzată. O purtam în bucătărie când găteam, la cumpărături, în vizite și chiar și în vacanțe. Mai exact la mare. Căruciorul merge foarte greu pe nisip, însă scoica se cară ușor și încape oriunde. Iar noi ne puteam continua programul fără a-l priva pe copil de orele de somn.
Pătuț pentru copii
Pătuțul pentru copil este un alt produs necesar pentru primii ani din viața bebelușului. Nu toți copiii stau singuri în pătuțul lor, însă e bine să avem unul pentru momentul potrivit. Nu știi niciodată când o să ai nevoie. Întrebarea la care se gândește fiecare părinte e – din lemn sau pliabil?
Pătuțurile din lemn sunt foarte elegante și potrivite în special pentru cei care stau la casă. Pentru că uneori necesită un spațiu mai mare și este extrem de util când bebelușul doarme în camera lui. Însă dacă ești pasionată de călătorii recomand pătuțul pliabil. Pentru că poate fi transportat ușor și montat rapid.
Pătuțul pliabil este de asemenea necesar pentru momentele în care vrei să fii mai aproape de copilașul tău și muți patul des dintr-o cameră în alta. Sau dacă bugetul alocat acestui produs este mai mic. Pentru că se prea poate să fie nevoie de o schimbare în curând. Și atunci nu are rost să aloci acestui produs o sumă prea mare, decât dacă e vorba de un pat transformabil.
Pătuțurile pliabile din lista cu pătuțuri pentru copii de pe site-ul BeKid sunt numeroase și pot include masă de înfășat montată pe pătuț, fermoar lateral pe unde copilul poate intra și ieși, plasă de țânțari, roți, buzunare laterale și două nivele. Eu am folosit buzunarele laterale pentru a depozita la îndemână scutece, șervețele și body-uri. Iar masa de înfășat mă scutește și acum de dureri de spate.
La aproximativ 11 luni l-am mutat la nivelul de jos pentru a nu se apleca peste bară, iar pe la vârsta de 1 an l-am folosit și ca țarc de joacă unde fratele său este binevenit. Iar de la vărsta de 11 luni, bebelușul meu doarme liniștit în pătuțul lui, iar odată cu el și noi părinții.
Cărucior pentru copii
După o perioadă, căratul scoicii va deveni dificil. Copilul crește în greutate și atunci este necesar un cărucior pentru copii. Dacă nu ai cumpărat din start un cărucior 3 în 1 așa cum sunt în categoria de cărucioare 3 în 1 pe Bekid, cu scoică și scaun auto inclus, atunci este necesar un cărucior simplu.
Căruciorul îți oferă libertatea de care ai nevoie la cumpărături sau la plimbare. Căci poți fi cu bebelușul tău fără a avea mâinile ocupate. Deși sunt mamă, stilul meu de viață nu s-a schimbat foarte mult. Nu am renunțat la plimbări, la vacanțe, la ieșirile în oraș sau la pasiunile proprii. Cu răbdare, informații corecte și produsele potrivite, pot continua să fiu eu fără să-mi neglijez copilul.
Premergător
Conform specialiștilor copilul are voie să stea în premergător de la vârsta de 6 luni. Dar fiecare copil este unic. Și atunci este mai bine de luat în considerare evoluția copilului. Dacă acesta poate sta în șezut, indiferent că are 6 sau 8 luni, atunci este pregătit și pentru premergător.
Premergătorul îl va ajuta foarte mult dă devină independent, să exploreze împrejurimile casei și îl pregătește pentru primii pași. Băiatul meu a fost încântat de premergător de când l-a văzut și l-a folosit în continuu până la 12 luni și o zi când a făcut primii pași singur. Din momentul acela, explorarea pe piciorușele proprii a fost mult mai distractivă. Dar premergătorul poate fi folosit și până la 18 luni.
În lista de premergătoare Eurobaby de la BeKid se găsesc tot felul de modele cu jucării și melodii atractive. Funcțiile de la premergător îl țineau ocupat cât timp eu găteam, făceam curat sau lucram. Practic, datorită premergătorului, am devenit mai eficientă în activitatea mea de zi cu zi. Copilul se juca în siguranță în preajma mea în timp ce eu îmi terminam treaba.
Scaun de masă pentru copii
Din momentul în care copilul începe diversificarea are nevoie de un scaun de masă. Eu l-am folosit de la aproximativ 7 luni, cam la o lună după diverificare pentru a-l obișnui să ia mesele odată cu toată familia. Din fericire am doi băieți mâncăcioși care nu au făcut mofturi la masă până acum. Însă asta nu înseamnă că nu țin cont de anumite reguli.
De exemplu, nu-mi place să umblu după ei cu bolul de măncare și nu se mânâncă în casă, doar în bucătărie. La început îl lăsam adeseori să se joace cu mâncarea pentru că astfel se obișnuiește mai ușor cu noile alimente. Iar consecințele nu erau atât de grave, pentru că scaunele de masă de la BeKid se curăță foarte ușor.
Datorită scaunului de masă pentru copii, mesele în oraș au rămas unul dintre momentele noastre preferate. Chiar dacă suntem patru, nu am renunțat la obiceiurile noastre de cuplu. De fiecare dată când mergem la un restaurant cerem un scaun de masă pentru bebe, iar momentul devine o amintire de neprețuit.
Cu produsele potrivite reușim să fim o familie liniștită, fără griji. Iar visele noastre au căpătat un ecou mai puternic, căci orice facem devine mai plăcut în patru decât în doi.
Povestea unei mame pentru SuperBlog 2020
Sursă foto: bekid.ro și arhiva personală