În fiecare zi experimentăm emoții diverse, printre care bucuria, durerea, tristețea, frica, furia, etc. Nu există o zi în care să nu trăim cel puțin trei emoții. Fericirea nu este o stare permanentă, iar ziua nu este bună de dimineață până seară. Viața este un cumul de emoții, alegeri și trăiri. Însă atunci când durerea devine constantă, vorbim despre suferință. Nu există ființă umană care să nu fi suferit, căci face parte din a fi.
”Suferința este răspunsul emoțional la lipsa de înțelegere a durerii.”
Neale Walsch
Există trei tipuri de suferințe umane: fizică, psihologică și spirituală. Suferința fizică implică o durere la nivel corporal, care nu ține de noi. Suferința psihologică are la bază încălcarea unor nevoi emoționale, experimentarea unor situații neplăcute sau tulburări mentale. Iar suferința spirituală presupune lipsa unui sens în viață, rătăcire în abisul existențial, ignoranța față de divinitate.
Este evident că suferința nu este o o stare plăcută. Nimeni nu își dorește să sufere indiferent câte foloase i-ar aduce în viitor. Suferința este acceptată (și totuși nu tot timpul) abia după ce a trecut și a fost înțeleasă. Dar cine poate să o înțeleagă atunci când o trăiește? Durerea este mult prea mare. Așadar, intervine mereu întrebarea „De ce?”. De ce sufăr? De ce eu? De ce așa? Întrebări la care Robin Norwood răspunde prin propria sa experiență în cartea sa De ce eu, de ce așa, de ce acum?.
„Lacrimile vin din topirea ghețurilor sufletești. Celor care plâng, îngerii le sunt aproape.”
Hermann Hesse
Însă în acest articol aș vrea să vorbim despre rolul suferinței în evoluția și în perfecționarea noastră ca ființe. Cum să o acceptăm ca fiind o etapă existențială, și nicidecum o pedeapsă. Ce putem face când suferința ne doboară și ce soluții sunt pentru a nu intra în depresie. De ce este important să o înțelegem și care este cauza ei adevărată.
Așadar, de ce suferim?
Viața este o experiență sublimă din care învățăm să fim ceea ce suntem cu adevărat. Suntem creații perfecte, cu resurse nebănuite și putere totală asupra propriei realități. Un proces de devenire a ființei, de transfomare, pentru ca în final să aibă loc întregirea.
Cu toții venim pe pământ cu un scop, o misiune și un talent. Nimic nu este întâmplător și nimic nu este fără sens. Cu toții avem puterea de a face lumea mai bună. De aceea este important să ne descoperim talentul și să ne permitem să-l practicăm în scopul unei societăți durabile și al unui viitor strălucit.
„Omul este gata și să sufere, cu condiția – negreșit – să fie sigur că suferința lui are un sens.”
Viktor Frankl
Însă evoluția nu are loc la capăt de stradă și nici nu se cumpără din magazin. Evoluția, deși e un proces firesc, liber și nestăvilit, pentru fiecare e diferit. Nu are loc în aceiași termeni, în aceleași condiții sau în același timp.
Evoluția se realizează treptat, prin conștientizare, educație, voință și acțiune. În principiu, prin trăire și experimentare. De cele mai multe ori prin suferință. Pentru că doar atunci are loc o trezire a conștiinței și o nevoie de spiritualitate. O nevoie de a cunoaște de unde venim, cine suntem și încotro ne îndreptăm. De ce suntem aici, cine ne-a creat și pentru ce trăim tot ceea ce trăim.
Din păcate, fericirea nu îndeamnă la luptă, la cunoaștere, la cercetare. Însă suferința, greul da. De aceea rolul ei este unul important, sublim, indispensabil.
„Ceea ce nu mă omoară, mă întărește”.
Nietzsche
Suferința transformă, înalță, dezvoltă. Suferința schimbă. Nimeni nu va mai fi la fel după ce trece prin hăul sufletului său. Unii descoperă apoi paradisul în orice împrejurare pentru că știu ce înseamnă adevăratul întuneric, iar alții devin incapabili să mai zărească soarele, pentru că au rămas blocați în subteranul existențial. În final, totul ține de percepție și alegere. Pentru că nimic nu ne este dat în defavoarea noastră, ci cu toții ducem exact cât putem, exact cât trebuie.
„Suferința îi înnobilează pe oameni. Numai cel care a suferit prețuiește fericirea.”
Dalai Lama
Din toate, dar mai ales din suferință avem de învățat lecții prețioase care ne îndeamnă să înaintăm pe calea cea adevărată. Iar Calea fiecăruia este unică și nu poate fi revelată decât prin experiențe proprii. Nu va exista nimeni responsabil pentru transformarea noastră. Nicio hartă precisă și nicio formulă clară impusă din exterior. Calea fiecăruia e desenată în plenitudinea noastră lăuntrică, dincolo de gânduri, dorințe sau planuri. Dincolo de materie sau exprimabil. Calea e însăși fundamentul ființei.
„Din suferință s-au născut cele mai mari caractere. Cele mai puternice suflete sunt pline de cicatrici.”
Khalil Gibran
Ce poți face pentru a învinge suferința? Soluții și practici spirituale
Așa cum am zis mai sus, suferința nu este o pedeapsă, este adeseori o consecință a propriilor alegeri. Provine din greșelile noastre, din neștiință, din slăbiciune, din ignoranță, din impunerea unor standarde mult prea mari, din traume trecute, din așteptări. Iată câteva soluții pentru a învinge suferința și a lucra la vindecarea ei.
Analiză introspectivă
În primul rând, suferința trebuie conștientizată și înțeleasă. Așadar, începe cu un proces de analiză introspectivă. Câteva întrebări ajutătoare: De ce sufăr? Ce anume mă deranjează? Ce mi-a provocat această suferință? De unde începe totul? De ce mă deranjează atât de mult? Cum aș putea să o accept? Pot trăi cu ea? Pot schimba ceva? Ce anume îmi doresc de fapt și ce aș putea face în privința asta? Și întrebările pot continua.
Consilierea sau terapia
Pentru o conștientizare profundă a cauzei suferinței prin care treci, una dintre cele mai bune soluții ar fi consilierea. Un coach îți va adresa exact întrebările potrivite pentru a înțelege de unde a pornit totul și cum să ieși la liman. Prin consiliere vei fi ghidat spre eul tău autentic și spre propriile tale resurse. Mai multe detalii despre ce poate face un coach pentru tine găsești aici.
Spovedania
O altă soluție, cel puțin în cazul suferinței spirituale, este spovedania. Un părinte duhovnic te poate povățui și încuraja să te înalți din propriul tău întuneric. Adeseori suferința are la bază sentimentul de culpabilitate sau îndepărtarea de Dumnezeu. Iar în acest caz conștientizarea unui Tată ceresc care te iartă întru toate și te iubește necondiționat îți poate fi un adevărat ajutor. Nu ezita să cauți un părinte la o biserică locală în care să capeți încrederea de care ai nevoie pentru a te deschide cu sinceritate.
Spovedania este o conversație cu Dumnezeu, fără prejudecăți, măști sau critici. Ceea ce ești și faci El știe deja. Dar tu nu. Confesându-i Lui, te vei autoconștientiza. Și abia apoi te vei naște din nou.
Rugăciunea
Rufăciunea este expresia iubirii lui Dumnezeu în fiecare om. Nu suntem ai nimănui. Și nu venim de nicăieri. Suntem semințe divine, cu un Tată ceresc a cărei iubiri este nelimitată indiferent ce-am face. Așadar, oricât de demodată ar fi credința în ziua de azi, și oricât de predominantă ar fi știința, relația cu Tatăl Ceresc este esențială în progresul individual.
Niciun om nu va putea crește fără ajutorul Său. Omul este în primul rând iubire. Iar Iubirea este Dumnezeu. Prin urmare, rugăciunea este esențială pentru a ne conecta la originea noastră divină. Fără de care nu are loc întregirea. Dacă vrem să fim un întreg, și nu doar o fărâmă, trebuie să ne întoarcem de unde am venit.
Una dintre cele mai scurte și utile rugăciuni este rugăciunea minții (cunoscută și ca rugăciune a inimii), care liniștește sufletul și luminează calea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul.”
Sportul și o dietă sănătoasă
Corpul uman este tripartit. Adică este format din trei părți: minte, corp și suflet. Toate cele trei părți sunt conectate între ele și se influențează reciproc. Există o conexiune puternică care nu trebuie ignorată. Suntem semințe divine, dar trăim într-o lume materială. Așadar, este necesar să avem grijă de corpul nostru printr-o dietă sănătoasă, prin odihnă și prin activitate fizică.
Gândirea pozitivă
Totodată, corpul este un câmp energetic. Pentru că este format din celule, celulele din molecule, iar moleculele din atomi. Atomii sunt particule de energie pozitivă și negativă. Prin urmare atragem prin propriile noastre gânduri, emoții și convingeri. Dacă gândim pozitiv atragem lucruri bune, iar dacă gândim negativ atragem situații și persoane neplăcute. Nu e de mirare că se promovează atât de mult gândirea pozitivă.
Însă un simplu „Gândește pozitiv!” nu ajută. Gândirea pozitivă presupune educare, exerciții continue, lectură și uneori ghidare profesională.
Socializarea sau păstrarea unui jurnal
Suntem ființe sociale, prin urmare socializarea prezintă foarte multe beneficii pentru mental. O ieșire cu prietenii sau o conversație sinceră cu un prieten apropiat te poate ajuta să evadezi din propria ta suferință. Dar nu refulând-o, ci privind-o dintr-o perspectivă diferită. Poveștile noi te vor îndemna să privești dincolo de grădina ta și vei descoperi astfel culori noi și nuanțe diferite.
Iar dacă ai o personalitate introverită, căreia îi este greu să facă mărturisiri, atunci te încurajez să scrii un jurnal. Terapia prin scris provoacă un proces de autocunoaștere și analiză care te va îndrepta spre calea cea bună. Scrisul stimulează practic conștiența de sine. Iar o conștiență de sine ridicată va preveni multe suferințe devastatoare.
În final, oricare ar fi suferința ta, ai încredere în tine! Tot ceea ce ți se dă e în limita puterilor tale. Dacă o trăiești înseamnă că o poți învinge. Caută calea potrivită ție și mergi cu speranță spre vindecare.
Tips: Câteva soluții în plus găsești în articolul 5 soluții care te vor ajuta să învingi tristețea.