Cu siguranță v-ați aflat adeseori în situații în care ați fi avut nevoie de răspunsuri imediate sau de formule magice pentru a fi bine. De cele mai multe ori, suferința ne provoacă și ne scoate din ritmul nostru cotidian. Practic ne trezește din amorțeala dulce a vieții și ne provoacă să ne înfruntăm cele mai mari temeri. Dar și cele mai ascunse răni.
De ce? Nu e corect. De ce mie? Nu merit. Unde am greșit? Nu pot. Nu vreau.
De câte ori nu v-au întunecat existența toate aceste întrebări și convingeri limitate?
Astfel începem să ducem o luptă cumplită cu noi înșine, cu lumea întreagă, dar mai ales cu Dumnezeu. Cu acea putere superioară care ne poate lămuri întru toate. Atacăm, judecăm și comparăm fără rost doar dintr-o nevoie disperată de a reveni la normal. La normalul acela care ne făcea bine. Dar care, inconștient, ne bloca într-un ritm anost.
În acest articol veți găsi 13 mesaje esențiale care vă vor schimba viața. Mesaje predate si transmise de oameni de știință, de filosofi, de speakeri motivaționali și spirituali, de lideri. Le veți întâlni și în cărțile lui Louise Hay, John Maxwell, Lise Bourbeau și mulți alți specialiști în dezvoltare personală. Dar cel mai clar sunt explicate în Conversații cu Dumnezeu de către Neale Donald Walsch. Le-am adunat pe cele mai importante și le-am explicat pe scurt pe înțelesul tuturor.
Noi toți suntem Una.
Fiecare ființă este o expresie a lui Dumnezeu pe Pământ, o individualizare a Divinității. Așadar, dacă Dumnezeu este perfect și tu ești parte din el, înseamnă că și tu ești perfect exact așa cum ești!
Există suficient pentru toți.
Lumea este un loc minunat cu resurse nelimitate. Există destulă abundență pentru toată lumea, trebuie doar să împarți.
Nu ești obligat să faci nimic.
Dumnezeu nu cere nimic, nu vrea nimic. Prin urmare tu ești liber să faci ce vrei, nu ai nicio obligație. Dacă existența ta ți se pare stresantă pentru că cineva te obligă să faci ceva, atunci te înșeli. Nimeni nu are niciun drept asupra ta. Iar Dumnezeu nu cere nimic, cu atât mai puțin cu forța. Tot ce faci, o faci pentru că ai ales să faci pentru un scop precis, asumat. Poți foarte bine să alegi orice altă cale, mai favorabilă ție.
Dumnezeu vorbește cu toată lumea tot timpul.
Prin natură, oameni, întâmplări, tablouri, cărți. Iar dacă nu Îl auzi, nu e pentru că nu Îți vorbește, ci pentru că nu asculți. De câte ori nu ți s-a întâmplat să fii focusat pe un lucru, și apoi să tot dai de el peste tot? Poate un obiect anume, pe care deodată îl vezi la prietenul tău, sau la personajul principal din cartea pe care o citești, sau într-o vitrină pe lângă care ai mai trecut de atâtea ori și nu era. Dumnezeu Îți vorbește prin semne, prin faptele celorlalți, prin realitatea înconjurătoare. Tu doar ascultă!
Nu există corect și greșit.
Ci doar ceea ce funționează și ceea ce nu funcționează. Așa cum nu există nici bun sau rău. Omul a divizat bunul în bun și rău. Căci tot ce a făcut Dumnezeu e bun. Iar dacă ți se întâmplă ceva greșit sau rău e pentru că ai ales o altă cale decât cea dată.
Există doar Aici și Acum.
Nu există timp și spațiu, aici și acolo, departe sau aproape. Viața se întâmplă aici și acum, tu ești aici și acum. Trecutul nu poate fi schimbat, iar viitorul este incert. Singurul lucru pe care îl deții și pe care îl poți controla este clipa.
Iubirea este singurul lucru care contează.
Toate emoțiile, fie ele pozitive sau negative și toate faptele tale au la bază iubirea. Poate uneori ești furios, dar asta din teama de a pierde, deci din iubire pentru ceea ce ai. Frica de moarte înseamnă practic iubirea pentru viață. Nu ți-ar mai fi frică de moarte dacă nu ți-ar plăcea atât de mult să fii în viață. Posesivitatea de asemenea are la bază dorința născută din iubirea de a avea. Invidia este iubire față de ceea ce are celălalt. Gelozia este teama de a pierde persoana iubită, deci iubire față de celălalt. Da, e adevărat, Iubirea terestră poate fi gestionată diferit și determină adeseori comportamente bizare, dar în final totul se rezumă la iubire.
Lumea este făcută din Iubire. Dumnezeu este Iubire. Deci ce altceva contează?
Tu ești creatorul propriei tale realități.
Căci doar tu decizi dacă ceea ce ți se întâmplă îți face bine sau nu, în funcție de rolul pe care i-l atribui. De percepția pe care o ai asupra celor existente. Totul e doar în mintea ta, căci realitatea e ceea ce rezultă din totalul gândurilor lăuntrice. Mintea ta e făuritorul suprem a ceea ce trăiești. Dar mintea e doar o parte din tine. Tu ești totalul, deci tu decizi detaliile.
Scopul vieții tale e să devii un om bun.
Căci viața aceasta pe pământ este doar o stație prin care înveți, te autodescoperi și înalți. Fiecare zi vine cu o lecție nouă, cu oameni diferiți și întâmplări complexe menite să te trezească din somnul conștiinței. Cu fiecare trăire ai puterea de a evolua, pentru ca apoi să devii cea mai bună versiune a ta.
Toate acțiunile tale vor determina o reacțiune.
Echilibrul universal este dictat de Legea Contrariilor sau Legea Atracției. Ai puterea de a schimba lumea, și implicit pe tine prin gândurile și acțiunile tale. Gândul tău devine o emoție. Emoția se transformă în convingere. Convingerea va determina comportamentul tău. Iar comportamentul tău va construi realitatea pe care o trăiești. Deci ai grijă ce și cum gândești! Cu gândurile potrivite, vei atrage exact realitatea pe care ți-o dorești. Ceea ce oferi, vei primi.
Așadar, crede în tine, în viață, în lume, în Dumnezeu. Toate sunt minunate așa cum sunt și au un rol fundamental în evoluția ta.
Nu există Adevăr Absolut.
Există doar ceea ce crezi tu, felul tău de a privi realitatea, de a percepe ceea ce ți se întâmplă. Adevărul este subiectiv, diferit pentru fiecare. Aceeași experiență trăită de două persoane va fi reprezentată total diferit de fiecare în parte. Pentru că adevărul va trece întotdeauna prin filtrul propriilor tale trăiri, sentimente și emoții.
Cele trei concepte de bază ale trăirii holistice sunt Sinceritatea, Conștiența și Responsabilitatea.
O viață plenară poate fi trăită doar dacă ești sincer cu tine însuți, față de tot ce deții și ești. Dacă ești conștient de propriile tale resurse, slăbiciuni și nevoi. Și dacă îți asumi responsabilitatea pentru tot ceea ce reprezinți, faci și gândești.
Nu există niciun vinovat exterior, responsabil pentru suferința ta sau lipsurile tale. Așa cum nu există niciun responsabil nici pentru fericirea ta. Singur trebuie să ți-o creezi folosind toate resursele cu care ai fost înzestrat. Și nu pentru că ești singur, ci pentru că pur și simplu ai tot ce-ți trebuie.
Nu există oameni buni și oameni răi.
Oamenii sunt creații divine, ca și tine. Cu un potențial extraordinar și cu resurse nelimitate. Cu o misiune nobilă și un scop suprem. Dar, ca și tine, cu o luptă interioară dificilă, cu frământări, răni, angoase și traume personale. Drumul spre evoluție este întotdeauna sinuos, tocmai pentru a te încuraja să te descoperi. Vei întâlni obstacole, piedici – adeseori reprezentate prin ofense, critici, contradicții.
Însă oamenii care par a fi împotriva ta sunt tocmai cei care te vor ajuta să urci. Nu ți se împotrivesc pentru că îți doresc ție răul, ci pentru că ei sunt la momentul respectiv incapabili să urce. Sunt rătăciți într-o existență încețoșată, orbiți de propria suferință și poate obosiți de propriile alegeri. Ei nu sunt împotriva ta, ei sunt împotriva lor înșiși. Când vei înțelege acest lucru, vei dezvolta compasiune, și nicidecum ranchiună. Și vei înțelege că oamenii nu sunt răi, ci doar suferă.
Citește și Conversații cu Dumnezeu. Primul mesaj al Lui Dumnezeu către omenire.