Nu cred că este moment mai potrivit pentru această întrebare ca acum la sfârșit de an. Când timpul pare mai scurt, emoțiile mai puternice, regretele mai vii și speranța mai necesară ca niciodată. Ai încredere în viață este mai mult un îndemn, decât o întrebare.
Ai încredere în viață! este de fapt titlul unei cărți miraculoase, scrisă de uimitoarea Louise Hay. Spun uimitoare, pentru că de fiecare dată când îi citesc cărțile simt uimire și admirație pentru puterea ei interioară. Louise Hay este renumită în special pentru puterea afirmațiilor pozitive. Mentoare, speaker motivațional și autoare a peste 30 de cărți, Louise Hay a inspirat milioane de oameni să trăiască cu bucurie și încredere în viață.
Ai încredere în viață! este o carte cu afirmații pozitive și lecții de viață pentru fiecare zi din an, apărută la Editura For You în 2018. O carte care îndeamnă la iubire, iertare, vindecare și răsfăț spiritual. Cuvintele autoarei ung sufletele cu pace și recunoștință și curăță mintea de gândurile neplăcute.
Dar cine este omul din spatele cărții?
Louise Hay are o poveste de viață plină de suferință și decepții. A fost abuzată încă de copil de tatăl adoptiv. Apoi a fost violată de un vecin. A născut un copil la 16 ani. Mai târziu s-a măritat cu un om de afaceri căruia i s-a dedicat total. Însă abuzurile din viața ei nu au luat sfârșit. Soțul ei a înșelat-o și a divorțat după 15 ani de căsnicie. A fost diagnosticată ulterior cu cancer de col uterin, pe care l-a vindecat prin dedicare spirituală – iertare și iubirea de sine.
A scris prima carte la 40 de ani – Vindecă-ți corpul. A scris peste 20 de cărți după 60 de ani. Și-a urmat pasiunea pentru pictură la 70 de ani. Și multe alte acțiuni și metode remarcabile, precum Tehnica Oglinzii, Puterea afirmațiilor pozitive, terapie de grup pentru bolnavi de SIDA și cursuri audio/video prin care se focusează pe iubirea de sine și iertare. Cu siguranță este un exemplu de putere, de curaj, de iertare.
Tehnica Oglinzii
Una dintre metodele care a făcut-o renumită este Tehnica Oglinzii. Această metode de dezoltare personală și autocunoaștere implică să te așezi în fața oglinzii, să te privești adânc în ochi și să îți repeți lucruri plăcute despre tine. La începutul carierei, după ce a descoperit filosofia și practica New Age, Louise Hay ținea cursuri și întălniri în propria sufragerie unde avea o oglindă pe întreg peretele.
Louise Hay crede cu tărie că în oglindă se reflectă sinele nostru autentic. Iar dacă ne putem privi cu adevărat, cu încredere, blândețe și iertare, îi vom îngădui și vieții să ne iubească. Tehnica Oglinzii este o metodă eficientă pentru a înlătura obstacolele care ne împiedică să ne iubim. Practic, exercițiul în sine înseamnă să te privești în oglindă zilnic și să-ți spui: „Te iubesc, chiar te iubesc.” E un altfel de a spune „Viața te iubește.”.
Puterea afirmațiilor pozitive
Lumea este ca o stare de spirit. Avem de-a face cu gândurile noastre în fiecare zi. Practic totul pornește de la un gând, orice faptă, acțiune sau comportament.
„Experiențele de care avem parte sunt doar efecte exterioare ale gândurilor lăuntrice. Până și ura de sine e doar un gând pe care-l ai despre propria persoană.” Louise Hay
De aceea, Louise Hay consideră că afirmațiile noastre, gândurile pe care le verbalizăm ne conduc lumea. Puterea afirmațiilor s-a dovedit a fi uriașă. De ce să nu ne folosim de ea în avantajul nostru? Cum? Prin afirmații pozitive. Și lumea va fi din nou sub dominarea noastră, reușind a construi o realitate pe placul nostru. Când ne schimbăm gândurile despre noi, ne schimbăm felul de a experimenta lumea.
Oamenii sunt buni. Și vom întâlni oameni buni. Altfel, viața ne dă lecții usturătoare prin oameni care ne pot face mai mult rău decât bine.
Viata ne iubește. Cum altfel? Suntem aici pe pământ pentru a ne desăvârși. Pentru a explora. Pentru a ne descoperi. Deci viața merge în favoarea noastră, nu împotriva noastră.
Sunt sănătoasă, împlinită și fericită. Când facem afirmații la persoana întâi, dăm naștere la ceea ce vrem să se întâmple în viața noastră.
Exercițiu. Cum să pui în practică puterea afirmațiilor?
Alege un gând de suflet și rostește-l cu voce tare pe tot parcursul zilei. Fă asta în fața oglinzii. Lipește un bilețel pe frigider. Scrie pe mână afirmația pozitivă. Sau pe telefon. Eu recomand, de asemenea, să-ți pui o notificare să-ți amintești. Sau un wallpaper.
În momentele de cumpănă, precum cele de furie sau de tristețe, folosește gândul tău de suflet/afirmația pozitivă în timpul exercițiului de respirație. Vei simți o pace lăuntrică inegalabilă. Încearcă și trăiește-o pe deplin.
Ai încredere în viață și viața te va răsplăti. Iubește viața și viața te va iubi la rândul ei. Iubește-te pe tine și îi vei înțelege mai ușor pe cei din jurul tău. Toate aceste povețe și multe altele veți găsi în cartea Ai încredere în viață!. Recomand din suflet cartea pentru a o răsfoi în orice moment din zi, pentru a depăși orice emoție negativă, pentru a reveni la viață cu încredere chiar și după cele mai mari decepții, pentru a căpăta mai multă încredere în parcursul existențial și pentru a învăța să iubești viața cu toate încercările ei.
O carte de suflet pentru suflet! Citiți, iubiți, trăiți!