Oamenii de știință de la John Hopkins University au condus o anchetă de aproximativ 8000 de studenți de la 48 de facultăți. Întrebați care sunt lucrurile importante pentru ei în prezent, 16% dintre studenți au bifat răspunsul „să fac mulți bani”, în timp ce 78% au declarat că principalul lor scop era „găsirea unui sens în viață”.
Logoterapia (derivă din grecescul logos = cuvânt) – termen folosit încă din anul 1930 de psihiatrul vienez Viktor E. Frankl (1905 – 1997).
Unul dintre principiile de bază ale logoterapiei spune că preocuparea principală a omului nu este obținerea plăcerii conform teoriilor lui Freud, și nici lupta pentru putere, conform studiilor lui Adler, ci căutarea sensului vieții.
Sensul vieții se modifică în permanență, dar nu încetează niciodată să existe. Încă din primele zile, viața noastră se distinge prin diverse preocupări. La început gângurim cu un scop – acela de a primi atenție și afecțiune. În adolescență experimentăm lucruri noi, uneori chiar toxice, cu scopul de a învăța sau de a fi pe plac celorlalți. La maturitate, studiem sau muncim în ideea de a deveni independenți.
Orice-am face, suntem motivați de un scop anume, de o o finalitate care într-un fel sau altul ne-aduce împlinire. Practic, sensul se schimbă în funcțiile de valorile noastre, de principiile construite și de experiențele trăite. În timp, ne dorim lucruri din ce în ce mai semnificative pentru suflet.
Însă există adeseori și posibilitatea ca sensul să-și piardă din efect și importanță. Parcă nimic nu mai are sens și orice am face rătăcim în labirintul încețoșat al vieții. Apare fenomenul de vid existențial care copleșește sufletul cu un sentiment de nimicnicie, de nulitate.
Viktor Frankl, neuolog, psihiatru și filosof definește vidul existențial ca fiind un sentiment de inutilitate totală și absolută a vieții, o stare de plictiseală.
Și astfel oamenii devin nefericiți. Deci nu nefericirea este problema, ci lipsa unui sens în viață.
Conform logoterapiei, sensul vieții poate fi identificat prin trei căi: creație/acțiune, iubire și suferință.
Sensul vieții prin creație/acțiune
Un om activ are deja predefinit un sens care îl motivează și îl încurajează întru toate. Activitatea este una dintre cele mai la îndemână soluții pentru a fi un om echilibrat, sănătos. Prin creație manifestăm potențialul uman pentru a căpăta un statut divin. Iar rezultatul creației este ceea ce în final ne va înălța sau nu.
Însă omul nu are nevoie doar de echilibru, ci de un scop ales, de lupta pentru un sens care să-l motiveze, să-i dea poftă de viață. Omul are nevoie să viseze. Sensul se naște din visuri, din planuri, din cele mai profunde dorințe. Chiar dacă ideal e să ne trăim visul, și nu să ne visăm viața, totul pornește de undeva. Din vis în vis, omul își creează un plan de viață bazat pe propriile idealuri. Căci da, omul este capabil să trăiască și chiar să moară de dragul idealurilor și valorilor sale!
Sensul vieții prin suferință
Prin suferință afli de ce este capabil omul. Viktor Frankl, în cartea sa „Omul în căutarea sensului vieții”, unde prezintă anii săi de captivitate în lagărele naziste, observă că omul este cel care a construit camera de gazare, dar tot el este cel care a intrat cu demnitate în ele.
Mai exact, modul de a fi în circumstanțe impuse rămâne totuși o alegere. Poți să decazi moral și să trăiești un vid existențial copleșitor sau poți trăi cu demnitate, păstrându-ți lumea interioară intactă. Omul nu poate fi jefuit de libertatea lui interioară. Și oricâte ai pierde în viață, întotdeauna există șansa unui triumf interior care ți se cuvine în totalitate!
Într-un fel, suferința încetează să mai fie suferință atunci când își găsește sensul, cum ar fi cel la sacrificiului.
Sunt situații atunci când aceasta poate fi evitată, prin găsirea cauzei psihologice de bază. A suferi inutil nu este deloc eroic. Însă dacă nu poate fi evitată pentru că depinde de anumite circumstanțe externe incontrolabile, atunci soluția este de a ne schimba pe noi înșine.
Sensul vieții este iubirea?!?
Ați observat că nu există în lume forță mai mare decât iubirea? Cele mai mari războaie nu s-au dat pentru putere, ci pentru iubire. Puterea este în sine o formă de iubire – iubire pentru avuție, iubire pentru sine. Egiptenii spun că la finalul vieții cele mai importante întrebări sunt acestea: „Ai trăit cu bucurie?” și „Viața ta a dus bucurie cuiva?”
Iată că în mai multe culturi ideea este aceeași: în viață cel mai important e să iubești. Dacă, ajuns la bătrânețe, constați că ai fost iubit, atunci ești un om împlinit. Prin iubire, cel care iubește îi permite persoanei iubite să-ți actualizeze potențialul. Iubirea este scopul ultim și cel mai înalt la care poate aspira un om.
Viktor Frankl povestește în cartea sa că ceea ce i-a oferit un sens atunci când captivitatea îl sugruma atât psihic, cât și fizic, era amintirea soției sale iubite. Supraviețuitor al lagărelor naziste, Viktor Frankl a dus o viață exemplară lăsând numeroase contribuții în domeniul logoterapiei. A aplicat logoterapia asupra pacienților săi oferindu-le ajutor și inspirație prin găsirea unui sens existențial indiferent de lupta lor. Ca logoterapeut, nu spune ce trebuie făcut, ci de ce.
„Cel care are un De Ce să trăiască poate suporta orice Cum.”
Nietzsche
Deci nu căutarea fericirii, ci căutarea sensului este cheia sănătății psihice și a înfloririi umane.