Sari la conținut

Ce nu știați despre Farmec. Trucuri de frumusețe clasică

Frumusețea este o însușire etern dezirabilă. De-a lungul timpului au fost descoperite diferite trucuri de frumusețe, de la baia cu lapte și miere folosită de Cleopatra, la folosirea pudrei albe de către aristrocrați și până la aplicarea produselor cosmetice în secolul XX.

Unul dintre cele mai longevive branduri din industria cosmetică din România este Farmec. Tot auzim despre produsele Farmec de când eram mici, uneori de la părinți, alteori de la bunici. Dar ce știm cu adevărat despre Farmec?

Știați că…?

  • Farmec este un produs 100% românesc?
  • produsele Farmec se adresau femeilor de peste 40 de ani?
  • Farmec a început activitatea acum mai bine de 120 de ani?
  • produsele Farmec sunt exportate la nivel internațional în Europa, Asia și America de Nord?
  • Farmec este primul producător de creme și emulsii Gerovital H3, formulă descoperită de Prof. dr. Ana Aslan?
  • Farmec include produse originale și de calitate prin folosirea de fructe hrănitoare și bogate în vitamine, plante medicinale autohtone, argilă din munți și alte ingrediente testate în laboratorul propriu?
  • cel mai bine vândut lapte demachiant pe piața din România este laptele Doina de la Farmec apărut în 1965?
  • Gerovital celebrează peste 50 de ani de tradiție și face parte din brandul Farmec?
  • Gerovital H3 are ca substanță activă procaina – medicament cu proprietatea de a preveni procesul de îmbătrânire a celulelor?
  • Prof. dr. Ana Aslan a fost subiect de testare pentru tratamentul Gerovital H3, datorită căruia a trăit până la 91 de ani cu dorință de activitate?
  • din 2015 Farmec a fost desemnat lider de piață pe segmentul produselor de îngriire a tenului, iar Gerovital este desemnat lider de piață pe segmentul produselor antiacnee și a produselor antirid?

Produse de top de la Gerovital H3 Classic

În prezent, cele mai cunoscute produse din gama Gerovital sunt Gerovital Evolution, Gerovital Plant, Aslavital, Gerovital H3 Derma+, Gerovital H3 Classic.

Produsele de la Gerovital H3 Classic promovează acea frumusețe clasică inestimabilă, atemporală pentru femeia autentică, fără măști. O frumusețe cu un farmec natural, inegalabil.

Cremă intensiv hidratantă

Acţiune: îngrijire ten, hrănire, hidratare, antirid, anti-age

Vârstă: 45+ 55+

Tip ten: uscat, deshidratat, matur

Este crema perfectă pentru perioada rece a iernii când pielea noastră necesită o atenție deosebită. Temperaturile joase deshidratează pielea, iar activitățile casnice intens repetate mai ales în această situație pandemică, spălatul excesiv al vaselor și folosirea permanentă a soluțiilor de curățare determină uscarea mâinilor.

Însă Crema intensiv hidtratantă Gerovital H3 Classic conține complexul anti-age, are o structură bogată în uleiuri și grăsimi naturale și reface stratul protector al pielii. Iar mâinile mele sunt din nou moi, catifelate și hidratate, pregătite pentru a oferi mângâieri pline de farmec.

Se poate aplica și pe față, gât și decolteu. Îmbunătățește fermitatea pielii și îi oferă elasticitate de lungă durată. De asemenea, întârzie procesul de îmbătrânire a celulelor și previne apariția ridurilor. Fața devine netedă, luminoasă și atrăgătoare, într-un mod absolut natural.

Deodorant Antiperspirant Gerovital H3 Sensitive

Condimente de tipul coriandrului, cuișoarelor, cardamonului, gingerului și piperului adaugă vibrație la nota pudrată din flori albe-senzuale de iriși, trandafiri, iasomie și lăcrimioare din inima parfumului. Frezia, bergamotele și mandarinele încoronează acest parfum.

Tot din gama Gerovital H3 Classic face parte și acest minunat deodorant antiperspirant pe care îl port cu mine în geantă peste tot, în format de 40 ml. Pentru că respectă pielea delicată, așa cum este a mea care prezintă iritație la majoritatea produselor antiperspirante și pentru că protejează hainele pe care le port, fie că sunt sintetice sau nu. Nu lasă urme, nu pătează și nici nu provoacă mâncărime.

În plus, mă protejează de mirocul neplăcut al transpirației pe tot parcursul zilei, chiar și după un program alert. Are un parfum plăcut balsamic care oferă o senzție de prospețime naturală. Pot uita de parfum, căci acest deodorant îmi oferă un miros floral întreaga zi.

Emulsie Hidratantă Demachiantă 2 în 1

Acţiune: îngrijire ten, demachiere, hidratare, hrănire

Vârstă: 30+ 35+ 45+ 55+

Tip ten: uscat, deshidratat, matur 

Folosirea emulsiei hidratante este un moment de răsfăț și relaxare. Este numită și Complexul Tinereții pentru că include acid hialuronic, vitamina E și Juvinity. Exact ce are nevoie pielea mea după o zi lungă, în care a fost expusă la un aer poluat, la o alimentație nesănătoasă și uneori la un machiaj obositor.

Emulsia hidtratantă demachiantă 2 în 1 hănește și protejează pielea într-un mod miraculos, oferă elasticitate și revigorează pielea. Pentru ca a doua zi să arăt la fel de tânără ca ieri, fără nicio zi în plus.

Asta este ceea ce numesc eu o frumusețe clasică – îngrijire, hidratare, confort și libertate. Indiferent de activitatea zilnică, îngrijirea tenului este esențială pentru un look natural de durată. Iar atunci când arăți bine, te simți bine. O piele sănătoasă este secretul pentru o atitudine elegantă și feminină. Fără teama de a fi neglijat sau respins, produsele de la Farmec îți oferă libertatea de a fi tu. Autentic, natural, unic!

Frumusețea trezește sufletul la viață.

Dante Alighieri

Capitolul 22 din povestea SuperBlog 2020.

Sursă foto – farmec.ro

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0
    0
    Cosul tau
    Upss..cosul tau e golHai in magazin