Sari la conținut

Consumul de carte în România

Cândva odată, românii credeau în îndemnul lui Miron Costin care a spus că: „Nu este alta mai frumoasă și mai de folos zăbavă decât cetitul cărților…”. Însă azi românii citesc foarte puțin.

Știați că?…

Doar 4% din români citesc zilnic?

Peste 50% din adulți nu au citit nici o carte în ultimul an?

Românii citesc în medie doar 5 minute pe zi, ocupând penultimul loc în UE (după Bulgaria)?

Doar 8% dintre români citesc de plăcere?

Sub 10% dintre români citesc o dată pe lună?

Un român cheltuieşte în medie doar 5 euro anual pe cărţi?

Consumul de carte în Europa

Henrique Mota, preşedintele Federaţiei Editorilor din Europa apreciază că industria cărţii este „este cea mai mare industrie culturală din Europa”, care atinge o cifră de afaceri de circa 22-24 de miliarde de euro pe an în UE şi în Spaţiul Economic European (SEE), conform starea-natiunii.ro.

Piaţa de carte electronică a înregistrat o creştere spectaculoasă în ultimul deceniu, fiind estimată acum la circa 6-7% din totalul pieţei de carte din Europa.

România este pe ultimul loc la consumul de carte în Europa. Potrivit Eurostat, 93,5% dintre români nu cumpără nici măcar o carte pe an. Doar 6,5% dintre romani cumpără cel puțin o carte pe an. Mai exact doar 1,3 milioane de persoane cumpără cărți. Dintre acestea, majoritatea sunt femei, conform Wall Street.

Analiştii consideră că situaţia îngrijorătoare a pieţei de carte din România are cauze multiple, printre care se numără nivelul scăzut al puterii de cumpărare a cetăţenilor, destrămarea sistemului naţional de distribuţie a cărţii, reducerea drastică a numărului de librării, incapacitatea sistemului de învăţământ de a stimula interesul elevilor pentru lectură, absenţa programelor educative din agenda instituţiilor media.

Statisticile ne plasează tot pe ultimul loc din Europa și din punct de vedere al numărului de librarii în scădere. În Romania sunt 200-250 de librarii, la o populație de 20 de milioane de locuitori, în vreme ce în Germania, de exemplu, sunt de 5 ori mai multe.

Cum a influențat pandemia consumul de carte în România?

Perioada de pandemie din ultimele luni a influentat o creştere semnificativă a vânzărilor de carte din categoria Beletristică. În primele 7 luni ale anului, au fost comandate cu 27% mai multe cărţi faţă de perioada similară din 2019, conform agerpres.ro.

Cele mai multe cărţi au fost comandate din Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi şi Braşov, iar comanda medie a crescut cu 15% în această perioadă.

Cele mai mari vânzări de cărți online s-au înregistrat din categoria Young Adult unde au crescut cu 110%, și din categoria SF&Fantasy unde au crescut cu 145%.

Cea mai mare librărie online din România, Libris, înființată în 2009, a înregistrat creșteri de vânzări online de cărți de 52% în martie 2020.

Vânzările de cărţi pentru copii şi cele de jocuri educative au crescut şi acestea, pe fondul închiderii şcolilor şi grădinițelor, ambele înregistrând vânzări cu 72% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. 

Cele mai mari vânzări de cărți se înregistrează toamna, când oamenii se întorc din concedii, iar instituțiile de învățământ se deschid.

Carte frumoasă cinste cui te-a scris/ Încet gânditã, gingaş cumpãnitã;/ Eşti ca o floare, anume înfloritã/ Mâinilor mele, care te-au deschis.

Tudor Arghezi

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0
    0
    Cosul tau
    Upss..cosul tau e golHai in magazin