Fii alături de tine în procesul tău de dezvoltare și autocunoaștere.
Fii alături de tine atunci când te cerți cu cineva. Fii alături de ține atunci când ești criticată.
Fii alături de tine când oamenii nu te înțeleg.
Fii alături de tine oricând ai nevoie…
Am simțit pe propria piele toate aceste învățături chiar de curând. Lucrez de ceva timp cu oameni care se confruntă tocmai cu această nevoie de siguranță, de acceptare, de sprijin. Le spun continuu să fie toleranți cu ei înșiși, să se ierte pentru toate și să se iubească exact așa cum sunt.
Atât de mult m-am concentrat să am grijă de oamenii din jurul meu, să ajut, să ascult, să îndrum, încât aproape că am uitat să-mi fiu alături și mie.
Însă viața m-a trezit că să-mi mai dea o lecție și m-am confruntat cu niște conflicte vechi tocmai în contextul familial. În același context din care am simțit adeseori că nu aparțin.
Sânul familiei nu a fost întotdeauna un cămin pentru mine. Nu am simțit siguranță, sprijin sau confort. Da eram oaia neagră, da eram ironizată pentru studiile mele, da izolată din cauza unor vise prea îndrăznețe.
În timp am lucrat cu mine, cu încrederea în mine și cu tot ceea ce am devenit. M-am acceptat, am iertat, am empatizat cu opiniile diferite ale celor dragi mie și am înțeles în final că e ok așa. Am învățat să îi iubesc în ciuda diferențelor și mi-am urmat calea fără a mă lasă înduplecată.
Și totuși, la o reuniune recentă de familie, m-am confruntat din nou cu răni vechi și s-au declanșat niște butoane emoționale precum:
Nimeni nu mă înțelege.
Nu sunt iubită.
Nu pot fi acceptată.
Și stăteam și mă gândeam cum am ajuns din nou aici. Oare chiar nu am evoluat? Am respirat profund și am analizat situația ca atare.
Da, m-am întristat. Dar nu pentru mine. Ci din neputința de a-i ajuta tocmai pe cei dragi mie. Lucrez cu oameni în fiecare zi care-mi spun câte schimbări frumoase au loc în viața lor de când vin la consiliere. Dar pentru ai mei nu pot face nimic…
Da, am fost dezamăgită. Dar nu am plâns, nu m-am învinovățit și nici nu m-am izolat cum aș fi făcut acum vreo câțiva ani.
Nu am țipat, nu am criticat și nici nu am jignit. Nu m-am enervat, ci am oftat cu compasiune. Am încercat să nu-mi creez frustrări și să privesc imaginea de ansamblu.
Și mi-am dat seama încă o dată că:
Procesul de autocunoaștere și evoluție e interminabil. Învățăm în fiecare zi despre noi prin ceilalți. Iar dacă stopăm procesul, și o clipă ne scăpăm din ochi, atragem situații asemănătoare care să ne amintească câtă nevoie avem de noi.
Rănile noastre nu suntem noi. Suntem mai mult decât atât și le putem depăși cu ușurință prin iertare.
Nu e necesar să avem zile bune tot timpul. Avem voie să ne întoarcem în trecut din când în când, să scormonim prin durere și să scoatem la iveală ce-am ascuns. Doar dacă avem curajul să evidențiem praful de sub preș, ne vom simți cu adevărat curați.
Ce spun ceilalți despre noi e despre ei, despre nevoile și frustrările lor. Și nu cine suntem noi.
Traumele ne fac mai puternici, mai ambițioși, mai coerenți în planurile noastre de viitor. Știm exact ce nu vrem să facem altora și cine să nu devenim.
Fiecare își duce propria luptă. Și își cară propriul bagaj emoțional. Nu e ușor pentru nimeni. Și clar fiecare are ceva de vindecat. Iar atacul poate fi uneori doar o formă de apărare. Nicidecum o declarație de război.
Oamenii ne pot răni doar o dată. A două oară e alegerea noastră.
Nu suntem reponsabili pentru faptele altora, dar suntem responsabili pentru reacțiile noastre. Dacă ne afectează, atunci există un conflict nerezolvat. Nu putem decât să fim recunoscători că am fost ajutați să îl descoperim.
Vindecarea nu se aplică cu forța. Nici dragostea. Nici ajutorul. Oricâte aș șți, oricât aș vrea, dacă nu am aprobarea celuilalt, nu pot ajuta. Evoluția personală e un proces asumat, conștient, voit. Altfel nu se poate.
Așadar te invit și pe tine să îți fii alături oricând ai nevoie de tine!
Să te ierți dacă uneori greșeșți.
Să te iubeșți atunci când ești criticat.
Să accepți că nimeni nu e perfect.
Să înțelegi că e în regulă să nu fii bine tot timpul.
Să ai încredere în tine, indiferent de ce-ți spun alții.