Hexagonul 9 – jurnalul unui șaman mioritic de Ioana Madi Dumitrescu este o călătorie către sine, o călătorie dinspre om spre Om, care dezvăluie cele mai aprige gânduri, cele mai sensibile experiențe și cele mai copleșitoare pierderi.
„Eu vă voi povesti despre cum e în carapacea mea, cum mi-am văzut viața proiectată pe hexagoane, cum am râs, am plâns, am iubit, am citit, am ascultat rock, am hălăduit prin munți și pe la Vama Veche, cum am pierdut, m-am chircit de durere sufletească, dar cum am trăit și clipe de fericire și extaz și cum am renăscut, nu din propria cenușă, ci chiar din carapacea asta a unei broaște țestoase.”
Ioana Madi Dumitrescu
Autoarea descrie într-un mod uluitor, dar realist, natura umană cu slăbiciunile, imperfecțiunile și nevoile sale. Se dezbracă de orice mască socială și se prezintă pe sine exact așa cum apare un ghiocel din pământul asprit de zăpadă: proaspăt, vulnerabil, neputincios, dar întreg. Total complet în propriile goluri.
Cine este Ioana Madi Dumitrescu?
Ioana Madi Dumitrescu, Doctor în Filologie și fost profesor de Limba și Literatura Română, este astăzi practicant șamanic, instructor de șamanism, facilitator de constelații familiale, consilier de dezvoltare personală și formator. Pe lângă Hexagonul 9, Ioana este autoarea cărților O viziune șamanică asupra vieții și Jocul de-a viața călare pe unicorn.
O găsiți pe pagina de Facebook Harta Tobei Șamanice.
Această carte scrisă sub formă unui jurnal dezvăluie viață unei femei care își caută împlinirea din aproape în depărtare. Căci e nevoie adeseori să te rătăceșți de ceea ce știi pentru a descoperi ceea ce-ți place. Și să te îndepărtezi încet-încet de tot ceea ce este familiar și sigur.
Am descoperit o ființă fragedă și un suflet încercat de decepțiile iubirii, dar loial totuși sentimentelor curate și focusat pe creștere și învătare.
Povestea Ioanei poate fi povestea ta, a mea sau a oricăreia dintre noi.
Povestea Ioanei poate fi povestea ta, a mea sau a oricăreia dintre noi. Căci e o poveste despre vindecare, despre căutare, despre rătăcire, despre blocaje, despre iubire, despre misiunea personală și despre desăvârșire.
Nu poți fi cine ești până nu-ți dai voie să devii. Nu poți ști ce-ti place până nu experimentezi. Nu poți iubi fără să ierți. Nu poți cunoaște până nu înveți. Nu poți descoperi fără să greșești. Nu poți fi fără să fii…
Toate acestea și multe altele le-am aflat de aici, din Hexagonul 9, călătorind în lumea Ioanei și a șamanismului.
Cartea aceasta „reprezintă visul meu încă din copilărie: să reușesc să transmit celorlalți ceva din ce se petrece în mintea mea și în sufletul meu. Nu oricum, ci prin scris. Când veți citi, veți înțelege de ce”.
Ce este samanismul și cum poate lucra asupra ta doar Ioana îți poate spune. Cum ajungi să îți îndeplinești misiunea, afli din carte. Cât de important este să te descoperi și să înțelegi, vei afla tu singur într-o zi. Sper doar ca ziua aceea să fie aproape de ține.
Până atunci, citește, iubește și trăiește!