Ne îndreptăm spre Tel Aviv. Simt un gol în stomac. Uriaș. Copleșitor. Dominant.
Respir. O dată, de două ori, de trei ori. Parcă e mai bine. Mă iau la vorbă cu cele trei surori care mă însoțesc pentru prima dată într-o călătorie. Trei îngeri care și-au dorit foarte mult să ajungă în Țară Sfântă. Și eu mi-am dorit, dar nu am avut un termen limită. Era acolo pe listă pentru cândva odată. Când o rândui Dumnezeu.
Și iată-mă. Iată-ne. Într-o călătorie către cele sfinte… eu cu o gaură în stomac, ele cu nerăbdarea în suflet. Mă simt de parcă m-aș întoarce acasă. Dar într-o casă pe care nu am mai văzut-o niciodată. O casă din adâncul subconștientului, mereu cu ușa deschisă, dar cumva inaccesibilă.
Mă simt ca un fiu risipitor care a cutreierat lumea întreagă, care a explorat locuri mai puțin sfinte, care a folosit resursele interioare adeseori ineficient. Fiul risipitor care acum se întoarce acasă. La Tatăl mereu primitor, pregătit, iertător.
Continuu cu exercițiile de respirație. Mă întorc către mine și treptat îmi accept toate stările. Râd, glumesc, fac poze. Respir. Mă urc în avion, îmi ocup locul și aștept marea călătorie.
Așadar să purcedem… Mă las în mâna Ta, Doamne…
Călătorie în Ierusalim
Decolăm. Acum e acum. Surprinzător, la ora 19.00 e deja seară. Stăm la coadă aproape o oră pentru controale și viză. Înaintăm destul de repede la început, dar apoi urmează alt ghișeu, alte controale. E în regulă. Suntem destul de entuziasmate încât să nu ne pierdem răbdarea.
În cele din urmă ieșim din aeroport. Suntem întâmpinate de ghid și apoi conduse la mașină. Brusc, imediat ce ies din aeroport, mă cuprinde o senzație de familiaritate, deși nu am mai fost niciodată. Aceeași căldură, aceeași atmosferă, aceiași palmieri ca în Miami. Nimic străin pentru mine.
Tel Aviv e o capitală modernă, arhiplină, cu circa un milion de locuitori. Este cel mai mare oraș după Ierusalim. Cunoscut în Antichitate cu denumirea de Jaffa (adică frumoasă), Tel Aviv este azi principalul centru economic, tehnologic și de afaceri din Israel.
Călătoria abia acum începe. Ne urcăm în mașină și ajungem într-o oră la Ierusalim. Deja aerul se schimbă. Se simte o vibrație diferită, deși suntem în continuare în lumea nouă. Mă uimesc autostrăzile moderne, traficul asemănător Europei, oamenii comuni, cu stil vestimentar în vogă, magazine pretutindeni și un mall.
Orașul nou este legat de orașul vechi printr-un mall. Deci ca să ajungi la locurile sfinte trebuie să depășești multe ispite și obstacole.Treci pe lângă Dior, restaurante, haine și abia apoi zărești „calea, adevărul și viața”.
Cum intrăm în cetate (partea veche a orașului) vibrația orașului se contopește în miros de mir, tămâie și smirnă. Timpul devine relativ, iar zgomotul se stinge. Treptat, bătăile inimii devin o rugăciune în sine, iar vocile minții se domolesc. Parcă totul capătă amploare, iar fiecare pas devine mai ușor, ca un zbor lin.
Suntem conduse la „apartamentul rezidențial” printr-o portiță de fier jumătate cât mine. Nu sunt sigură că vreau să intru. Și închisorile au uși mai mari… Dar îmi fac curaj și îmi urmez surorile cu încredere. Surprinzător, dincolo de poartă e un mic paradis, pe care nu l-aș fi bănuit nicicum. Deci paradisul are uși mici și modeste…
Urcăm niște scări împodobite cu flori și încoronate cu ramuri și ajungem la apartament. Dar nu înainte de a admira o parte din Ierusalim.
Sfântul Mormânt și Piatra Ungerii
Ne odihnim două ore și apoi mergem la priveghere la Sf. Mormânt. Facem doar 5 minute până acolo. La intrare ne închinăm la Piatra Ungerii – locul unde Mântuitorul a fost uns cu mir după ce a fost coborât de pe cruce. Mirosul este unul ademenitor, incomparabil și de neuitat. Un miros puternic de mir aromat care te ține pe loc.
Apoi intrăm în Sfântul Mormânt și ne închinăm la locul unde a fost înmormântat Iisus Hristos. În jurul mormântului a fost clădită o biserică mare – Biserica Sf. Mormânt care cuprinde locurile prin care Iisus a fost biciuit, chinuit, răstignit, miruit și înmormântat. La etaj, găsim o parte din Muntele Golgota – locul crucificării Mântuitorului și locul în care a fost înfiptă Sfânta Cruce pe care a pătimit Fiul lui Dumnezeu pentru a spăla păcatele lumii, dar și crucile celor doi tâlhari.
Conform unei vechi tradiții, Hristos a fost răstignit chiar deasupra mormântului în care se afla craniul celui dintâi om, Adam, spălându-l astfel direct cu sângele Său. Acesta este motivul pentru care, în multe icoane, la baza Sfintei Cruci este un craniu – cel al lui Adam.
În jur se aud voci în greacă și în rusă. Slujba este realizată de mai bine de zeci de preoți în frunte cu episcopul. Rămânem până dimineață, la ora patru. În mijlocul bisericii se află Buricul Pământului reprezentat printr-o piatră. Buricul Pământului este considerat punctul central al spiritualităţii din întreaga lume.
Ierusalimul este considerat centrul pământului și din punct de vedere geografic, dar și spiritual pentru că atrage toate religiile și popoarele lumii. Recent, au existat descoperiri care au restabilit centrul geografic al pământului în Ankara.
Se spune că nicăieri în lume nu există mai multă energie pozitivă decât aici. O energie care eliberează de patimi, boli și ispite.
După o seară cu o asemenea încărcătură spirituală și istorică, ne retragem entuziasmate și energizate spre casă. Corpul simte o nevoie puternică de somn, dar inima e împăcată și însetată totodată. Excursia de a doua zi ne motivează totuși să ne culcăm.
Spre pustiul Hozeva – valea umbrei morții
Ne îndreptăm spre mașină alături de ghid, nerăbdătoare să ajungem în ținutul Hozeva la Sf. Ioan Iacob. Aici sălășluiește corpul său întreg, nestricat de vreme, răspândind un miros plăcut. Sf. Ioan Iacob, rămas orfan la 2 ani, și-a închinat viața lui Hristos, în rugăciune, post și cântări duhovnicești.
Pustiul Hozeva se află pe teritoriul Palestiniei și reprezintă unul dintre cele mai joase puncte din lume, la 400 de metri sub nivelul mării. Granița dintre Palestina și Israel nici nu s-a simțit. Azi nu mai există controale și nici grupuri de soldați pretutindeni așa cum erau odată. Coborâm pe o pantă abruptă timp de 20 de minute, la o temperatură de 40 de grade fără niciun strop de umbră.
Mulți cunosc acest drum sub denumirea de „valea umbrei morții”. Încă de la prima vedere, hăul deșertului te atrage în adâncuri și o senzație de nimicime te cuprinde. Nu cred că m-am mai simțit niciodată atât de mică, de infimă. Abia reușeam să cuprind zarea cu ochiul. E o panoramă incredibil de captivantă care îți oferă, totodată, o senzație de pace. Ești doar tu cu tine și nimeni altcineva. Nici căldura, nici oboseala, nici setea nu le mai simți. Ești mai presus de corpul tău. Probabil de aici denumirea de valea morții. O moarte a materiei și o renaștere a sufletului.
Mânăstirea Sf. Gheorghe
Pustiul Hozeva adăpostește Mânăstirea Sf. Gheorghe – o mânăstire construită în secolul șase, în stâncă, locuită de călugări ortodoxi. Sf. Gheorghe a fost unul dintre cei mai renumiți călugări. Potrivit tradiției, aici a primit Sf. Ioachim vestea nașterii Maicii Domnului de către soția sa Ana. Și tot aici se află peștera în care Sfântul Ilie Tesviteanul a petrecut vreme de trei ani și șase luni înainte de a urca pe Muntele Sinai.
Batem la poarta mânăstirii ca la poarta Raiului și așteptăm să fim primite. Un călugăr, care la prima vedere pare a avea 200 de ani, ne deschide poarta și mărturisindu-i frica noastră de a nu fi auzite, el ne răspunde prin semne că nu e nevoie să ne audă. Știa că venim. Ne-a simțit…
Totul pare atât de ireal, încât și oamenii par îngeri. Aproape că nu-mi iau ochii de la el ca nu cumva să dispară. Îl urmăresc cu privirea, ne ghidează în biserică și apoi ne servește cu apă rece și pâine înmuiată în vin. Nu înțeleg nimic, sunt pierdută și-mi place. E bine așa, nu trebuie să înțeleg, căci e mai presus de rațiune. Mai bine simt. Ohoo, și câte simt…
Apoi încep surorile să cânte în biserică o rugăciune de slavă și mai urc o treaptă către cer. Totul e aievea. Dar ne trezim rapid din visare și încercăm să tinem pasul cu timpul pe care-l avem la îndemână. Ne așteaptă ghidul în mașină și suntem deja în întârziere. Ne grăbim picioarele, dar sufletul rămâne în urmă. Panta abruptă de la început devine acum cea mai grea cale de urcat. Parcă nu era suficientă lupta interioară, acum și corpul luptă să continue, să iasă înapoi în lume. După treizeci de minute ajungem la mașină și pornim pline de întrebări spre următoarea destinație.
Ierihon – cea mai veche cetate din lume
Ierihon este cea mai veche cetate din lume, construită acum 12 000 de ani. Aflată pe teritoriul palestinian, azi are o populație de peste 20 000 de palestinieni. Ierihonul mai este cunoscut și orașul aflat la cea mai joasă altitudine, aproximativ 250 m sub nivelul mării. Totodată, „orașul palmierilor”, pentru că este înconjurat de palmieri împovărați cu curmale.
Curmalele sunt cele mai vechi fructe cultivate de pe mapamond, iar în jurul orașului antic Ierihon există plantații întregi.
Căldura ne înăbușă simțul rațiunii și intrăm în biserică purtate de credință. Nu știm exact unde suntem, ne scapă multe informații, dar recunoaștem rapid obiectivul de pe listă. Suntem lângă Iisus Hristos.
Muntele Carantaniei – muntele Ispitirii
Aici am vizitat Muntele Carantaniei – muntele în care Iisus a postit 40 de zile și a fost ispitit de diavol cu bogățiile acestei lumi. Drumul spre munte este unul periculos – foarte strâmt, cu un singur sens și multiple curbe. Dar odată ajunse sus, ne simțim iar în mână Domnului.
Ne închinăm la piatra în care a îngenunchiat Iisus și mergem mai departe. Imagini vii îmi apar în minte și mi-L imaginez exact ca în filmul „Iisus din Nazaret”. Pășesc ușor înapoi cu 2000 de ani în urmă și vizualizez lumea de atunci. Multe s-au schimbat. S-au păstrat locurile sfinte, dar doar bucăți din ele. Muntele e transfomat și de oameni și de natură. E nevoie de ceva imaginație și multă informație ca să ajungi înapoi în trecut.
Dar e de apreciat câte a făcut Biserica Ortodoxă, în pofida atacurilor din partea atâtor nații, pentru a păstra Noul Testament viu. În jurul fiecărui loc reprezentativ s-a construit o biserică sau o mânăstire pentru conservarea intactă a semnificației sfinte. Indiferent că e un drum, o piatră sau un copac, tot ce-i sfânt e conservat.
Dudul lui Zaheu
Tort în Ierihon am vizitat dudul lui Zaheu – copacul în care s-a urcat vameșul Zaheu ca să vorbească cu Hristos. Vameșul era un om mic de statură și nu putea trece de mulțime. Curios să-l vadă pe Iisus, se urcă într-un dud. Iar Iisus, văzându-l, i-a spus să coboare și să se pregătească pentru vizita Sa. Mulți s-au mirat de îndrăzneala lui Iisus, pentru că Zaheu era cunoscut ca un om bogat și păcătos. De atunci Zaheu și-a împărțit averea la săraci și L-a urmat pe Hristos.
Lângă dud a fost ridicată o mânăstire – Mânăstirea Sf. Prooroc Elisei cu pereți de un alabastru ademenitor. A fost prima dată când am văzut icoana Sf. Matrona a Moscovei – o icoană făcătoare de minuni. Oarbă din naștere, Sfânta Matrona s-a dedicat rugăciunii și postului și a fost recunoscută pentru smerenia sa de către mai marii bisericii rusești încă de la 14 ani. Oamenii mergeau la ea cu tot felul de poveri și griji, iar Sf. Matrona le limpezea gândurile și le oferea pace sufletească.
Mânăstirea Sfântul Gherasim
Tot în Ierihon am vizitat Mânăstirea Sf. Gherasim înconjurată de palmieri. Mânăstirea Sf. Gherasim este prima mânăstire din valea Iordanului. Iar azi mai este cunoscută ca Mânăstirea Maicii Domnului.
Sfântul Gherasim trăia singur, izolat. Într-o zi întâlnește un leu în suferință din cauza unei așchii. Sfântul îl salvează și de atunci leul îl urma pretutindeni ca un ucenic. Iar la moartea sfântului, leul a murit de durere lângă mormântul stăpânului său.
Căldura ne stingea din ce în ce mai mult, dar bucuria era de nedescris. Ne-am oprit la un local înconjurat de palmieri și ne-am răcorit cu un frappe și o turtă specifică localului. Am respirat adânc, încercând să integrăm toate informațiile descoperite și ne-am încărcat cu energie pentru următoarele popasuri.
Râul Iordan
Râul Iordan este cel mai mare râu din Țara Sfântă și reprezintă granița dintre Israel și Iordania. Răul izvorăște din Munții Libanului, traversează Marea Galileii și se varsă în Marea Moartă. În apele lui S-a botezat Hristos Însuși și de atunci a devenit cel mai sfânt loc de închinare al Creștinismului.
La prima vedere, râul pare poluat, dar de fapt explicația e că răul curge printre stânci și străbate un pământ argilos. Tot din această cauză Iordanul are mult nămol. Dar e o zonă liniștită, înconjurată de plante și copaci nemaivăzuți. Oamenii se pregătesc aici de spălarea păcatelor.
Există un magazin de unde poți cumpăra o cămașă albă și băi pentru a te schimba ulterior. Dar noi nu am intrat de tot în apă. Doar cu piciorul, aplecate cu smerenie. Surorile mai mari ne-au stropit cu apă și au început a cânta: „În Iordan botezându-te, Tu, Doamne…” A fost ceva de nedescris… Ce binecuvântare să mergi cu cei dragi. M-am simțit extrem de fericită și binecuvântată pentru cele trei surori minunate care m-au ajutat să ajung la aceste locuri sfinte și să le văd cu ochii inimii.
Eram și printre primele ajunse la fața locului și ne-am bucurat de spațiu, de pace și de energia locului. Aproape că nu-ți vine să crezi că e același râu curgător în care Sf. Ioan Botezătorul L-a recunoscut pe Iisus în mulțimea care se adăpa și L-a întrebat uimit: „Eu am nevoie să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine?”.
Ne-au cuprins emoțiile pe toate, am rămas o clipă mute și apoi am reluat cântarea. Pentru mine a fost unul dintre cele mai sfinte locuri, cu o încărcătură spirituală copleșitoare. Aș mai fi zăbovit aici ore întregi, dar soarele era cotropitor, și nicio rază de umbră nu se sfia să apară.
Înapoi în cetate
Ne-am întors acasă ca după o călătorie de mii de ani și am călcat din nou pietrele cetății vechi. Ne-am împrăștiat în mulțime și am trăit din plin atmosfera locală. Am făcut cumpărături, am mâncat, am negociat și am căutat lucruri sfinte pentru cei de acasă. Eram obosite, dar de neoprit. Timpul părea o jucărie în mâinile noastre și am sfidat cât am putut nevoile trupului. Zburam din plin și ne bucuram de cele văzute.
A doua zi, ne-am trezit nerăbdătoare să continuăm călătoria în Ierusalim. Această frumoasă cetate care L-a adăpostit pe Iisus și care I-a fost martor la cele mai crunte suferințe. Aveam în plan să cutreierăm Via Dolorosa (Drumul Pătimirii) – locul în care Iisus a spus Tatăl Nostru, locul Nașterii Lui Iisus, panorama Ierusalimului, satul Sf. Ioan Botezătorul, Biserica Sf. Petru, închisoarea în care a fost întemnițat Iisus, cetatea lui Pilat unde a fost judecat, Biserica Sf. Serafim, peștera Sf. Ștefan, Grădina Ghetismani, Sf. Gheorghe și strâmtoarea Vetezda.
Muntele Măslinilor sau Muntele Eleon
Muntele Măslinilor (Eleon) este cu adevărat unul dintre cele mai cunoscute locuri sfinte din Ierusalim. Cele mai importante momente ale lui Hristos s-au întâmplat aici.
Panorama de pe Muntele Măslinilor asupra Ierusalimului este minunată: zărim zidurile Ierusalimului, Poarta de Aur și Muntele Moria, Muntele Templului, Muntele Sion, Orașul lui David, cimitirul evreiesc. Are o înălțime maximă de 883 m și se află în partea sudică a Ierusalimului.
Ierusalimul pare a fi de sus liantul dintre cer și pământ. Norii arată ca niște ferestre care fac intrarea către paradis mult mai accesibilă. Pe alocuri se observă fragmente din întreaga istorie a lumii – a creștinilor, a evreilor și a musulmanilor la un loc. Oamenii sunt bulversați de vedere și fac poze în continuu. Nici noi nu ne putem opri, și nu am fi făcut-o dacă nu am fi fost constrânse de timp.
Tot aici se pot face poze și cu cămila pentru o amintire autentică a locației.
Biserica Tatăl Nostru
Biserica Tatăl Nostru este o biserică creștină din apropierea Ierusalimului, aflată pe Muntele Măslinilor. Aici este locul unde Mântuitorul i-a învățaț pe ucenici una dintre cele mai puternice rugăciuni creștine – Tatăl nostru. În curtea mânăstirii se află plăci de ceramică albă inscripționate cu rugăciunea „Tatăl nostru” în mai bine de 70 de limbi.
Deși locul este unul modern amenajat, încă se simte glasul rugăciunii în aer. Am prins o zi fără alți pelerini, prin urmare ne-am bucurat în liniște de acest preaminunat loc sfânt. Biletul de intrare e 12 shekeli.
Capela Înălțarea Domnului din Ierusalim
Capela Înălțarea Domnului, aflată în Ierusalim, în Muntele Măslinilor, adăpostește locul Înălțării Domnului. În capelă se păstrează o piatră imprimată cu urma piciorului lui Hristos.
Ne-am închinat cu smerenie și am plecat mai departe.
Grădina Ghetismani
La poalele Muntelui Măslinilor se află Grădina Ghetismani, plină de măslini vechi de peste 900 de ani. În acest loc a avut loc trădarea lui Iisus și arestarea Acestuia de către romani. Foarte aproape de acest loc se află Biserica Sfânta Maria Magdalena.
Pe cât de frumoasă și liniștită e grădina, pe atât de tristă e șederea aici. Sfânta Scriptură îl descrie pe Mântuitorul mai abătut ca niciodată, știind ceea ce va urma. E un loc plin de durere și dezamăgire, pentru că aici începe suferința.
Am plecat din grădină tăcute, am făcut câteva poze și ne-am continuat pasul pe jos.
Peștera și Biserica Sf. Ștefan
În afara cetății Ierusalimului, aproape de Grădina Ghetismani este un alt loc sfânt – peștera și Biserica Sf. Ștefan Întâiul Mucenic. Sfântul Mucenic Ștefan este primul creștin omorât cu pietre de către evrei. Trupul său a fost înmormântat în peșteră. Evreu la origine, a ajutat la împărțirea bunurilor și a hranei și era un bun cunoscător al predicilor lui Iisus, ceea ce a atras furia fariseilor. Numele lui vine din greacă și înseamnă „coroană”.
Sfântul Mucenic Ștefan, sărbătorit în a treia zi de Crăciun, a fost primul care a vestit şi mărturisit credinţa în Hristos. Biserica este una dintre cele mai frumoase din zonă, luminată printr-un galben cuceritor. Azi este îngrijită de călugări greci.
Biserica Sfântul Petru din Gallicantu
Biserica Pocăinței Sfântului Apostol Petru – este o biserică romano-catolică. Biserica este zidită pe locul unde, în vremea lui Iisus, se afla casa marelui preot Caiafa. Numele bisericii – Gallicantu – amintește de lepădarea lui Petru de Mântuitorul de trei ori. Numele înseamnă „unde a cântat cocoșul” (în limba latină).
La subsolul acestei biserici se află niște peșteri cu rol de închisoare unde a fost ținut Iisus înainte de a fi judecat de Pilat. Au fost descoperite mai multe cruci zgâriate pe zidurile interioare ale peșterii și o umbră a unei siluete care se roagă. Tradiția spune că ar fi umbra lui Iisus rămasă întipărită în zi. Ni L-am închipuit cu ochii inimii șezând asemenea umbrei și am dat slavă locului sfânt.
Ein Karem – locul nașterii Sf. Ioan Botezătorul
În sud-estul Ierusalimului se află Ein Karem (Fântăna din Vie) – o mică localitate în care s-a născut și a crescut Sf. Ioan Botezătorul. Aici trăiau părinții Săi, Sfinții Zaharia și Elisabeta. Iar locul sfânt al nașterii pruncului Ioan a fost păstrat în partea stângă a bisericii, în locul unde a fost chilia preotului Zaharia. Deși locul este construit din marmură, la atingere am simțit o senzație de căldură, ca la toate locurile sfinte. O căldură care binecuvintează și liniștește.
Nu sunt o fire practicantă în totalitate în cele bisericești, dar Țara Sfântă este atât de veridică încât nu ai cum să nu crezi. Totul se simte la un alt nivel, cu al șaselea simț, cu cel de-al treilea ochi. E nevoie doar de puțină informație și o inimă deschisă. Restul curge de la sine, restul este în noi. Căci suntem creațiile Lui și istoria ne curge prin sânge.
Iar atmosfera sublimă de pace, mirosul aromat de mir, dar nu de mirul clasic, ci de plante (iasomie, măslin, trandafir, etc.) îți intră în suflet exact ca o iubire pură. Automat și fără ocolișuri.
În afara bisericii, pe zidurile cetății sunt table inscripționate cu psalmul Sfântului Zaharia rostit la nașterea fiului său. A fost primul lucru pe care l-a rostit după ce și-a căpătat glasul. Varianta în limba română era chiar ultima din rând.
Sfântul Ioan Botezătorul și-a pierut părinții la numai doi ani. A viețuit singur într-o peșteră, hrănindu-se cu lăstari și miere sălbatică. Era păzit de un înger și adormea aproape de mormântul mamei sale aflat în apropiere. O poveste care m-a zdruncinat și mi-a amintit ce exemplu de credință, putere și smerenie e Sfântul Ioan Botezătorul.
Locul Nașterii și Înmormântării Maicii Domnului
Locul nașterii Maicii Domnului se află în casa părinților săi, Ioachim și Ana, peste care azi este zidită Biserica Sf. Ana, lângă scăldătoarea Vitezda (locul unde a fost vindecat slăbănogul de către Iisus Hristos).
Mormântul Maicii Domnului se află în partea de nord a Grădinii Ghetsimani, la poalele Munților Măslinilor, într-o peșteră transformată în biserică. Cobori câteva scări abrupte luminate de candele și lumânări pentru a ajunge în biserică. Iar în mijlocul catedralei sunt numeroase candele dăruite de biserici din toată lumea. În partea stângă este mormântul, asemănător cu cel al Fiului său.
Tot aici am zărit pentru prima dată Icoana Maicii Domnului Ierusalimiteanca – icoană făcătoare de minuni, de altfel singura icoană care dezăluie adevărata față a Maicii Domnului. Tradiția spune că o maică pictoriță a visat-o pe Maica Domnului care i-a poruncit să o picteze. Maica a refuzat la început spunânu-i că e prea frumoasă pentru a o picta întocmai, dar la insistențele Maicii Domnului a început până la urmă lucrul. A pictat veșmintele și a lăsat la urmă mâinile și fața. Însă nu după mult timp adormi. Iar când se trezi observă icoana terminată.
Această frumoasă biserică în piatră este unul dintre cele mai vizitate locuri din Țara Sfântă și am înțeles și de ce. Față de celelalte biserici, însăși coborârea abruptă te îndepărtează de tot ce e lumesc și te apropie de o lume paradisiacă în care ceea ce e frumos nu poate fi văzut cu ochii minții. Aparent e o biserică goală, dar te îmbogățește mai mult decât orice palat.
Via Dolorosa sau Drumul Crucii
Ne apropiem din nou de cetate și reluăm pașii Mântuitorului pe drumul Crucii. Numit și Via Dolorosa, tot acest traseu reprezintă ultimul drum al Lui Iisus în care-și poartă cucea spre locul de răstignire. Începe de la Poarta Leilor și străbate aproximativ 600 de metri până la Biserica Sf. Mormânt.
Drumul cuprinde, după tradiție, 14 opriri, din care 5 se întâmplă în Biserica Sf. Mormânt. Am reținut cu preponderență stația în care a fost ajutat de Simon să-și ducă crucea, stația în care Sf. Veronica I-a șers fața cu o năframă pe care a rămas întipărit chipul Său, locul unde Mântuitorul s-a sprijinit de zid și I-a rămas palma imprimată, întâlnirea cu mironosițele îndurerate cărora le spune: „…nu Mă plângeţi pe Mine, ci pe voi plângeţi-vă, şi pe copiii voştri”.
Este un drum greu de parcurs chiar și pentru pelerini, cu atât mai greu de înțeles cât a fost de dureros pentru Iisus Hristos. Dar odată ajunse la mormânt, parcă ne cuprinde liniștea și ne simțim din nou în siguranță. Chiar dacă suferința Lui a fost de nedescris, ne amintim că a înviat și avem cu toții o misiune și o cruce de dus. Nu putem renunța, orice-ar fi. Ne încărcăm cu dragoste din dragostea Lui infinită și cu putere din puterea Lui nemărginită.
În încheiere
Suntem binecuvântate să-i cunoaștem nașterea, viața, moartea și învierea și să putem transmite mai departe măcar un pic din trăirile noastre. Mai sunt multe de văzut, dar timpul nostru se apropie de sfârșit. Am plâns alături de El, ne-am bucurat pentru noi, ne-am încărcat cu amintiri și dragoste necondiționată și am cutreierat cetatea pentru ultima oară cu speranța unei reîntoarceri.
Am petrecut doar trei zile în Ierusalim, dar au fost atât de intense încât nici acum, după o săptămână de la întoarcere nu sunt de tot acasă. Adaptarea la viața lumească a fost forțată și dureroasă, dar sper ca energia căpătată în Ierusalim să persiste cât mai mult.
Parcă viața e mai prețioasă acum, lumea mai luminoasă, iar oamenii mai buni. Nu-mi place tot ce văd sau tot ce aud. Simt o contradicție puternică între cine suntem și cum ne comportăm, dar am încredere în puterea Lui de iertare și în puterea noastră de schimbare.
Sunt sigură că avem cu toții momentele noastre de confruntare cu sine și nimeni nu merită judecat după aparențe. În corpul nostru trecător sălășluiește un suflet nemuritor. Și pentru asta sunt veșnic recunoscătoare.