Sari la conținut

Legea abundenței. Cum să atragi mai multă prosperitate în viața ta?

Tot ceea ce există în Univers ne stă la dispoziție. Nimic nu ne lipsește. Nimic nu ne stă împotrivă. De fapt în lume există destulă abundență pentru toată lumea, chiar dacă nu toți au parte de ea.

În Cartea Abundenței de John Randolph Price, conceptul de abundență este definit ca un acces liber la resursele infinite ale Universului, respectiv la binele suprem. Bogățiile materiale fac și ele parte din abundență, la fel ca bogățiile spirituale. Diferența este că posesiunile materiale sunt doar simboluri ale lumii exterioare, nu scopul final.

Dacă banii reprezintă un stres pentru tine atunci e timpul să analizezi care sunt convingerile tale limitate în privința acestora. Care sunt gândurile tale legate de bani și în ce măsură te afectează. Începe prin câteva întrebări de autocunoaștere care te vor ghida spre rezultate mai bune.

Întrebări de autocunoaștere pentru a identifica importanța banilor în viața ta

Cât de importanți sunt banii pentru tine?

Realizezi acțiuni doar în scopul unui venit financiar?

Te lași ușor influențat de rezultatele materiale?

Dacă majoritatea răspunsurilor sunt pozitive atunci tu ești cel care îi dă putere banului. Tu cauzezi acest stres care te macină, pentru că doar tu îi dai valoarea pe care o are. Ai transferat banului putere din puterea ta, pierzându-ți libertatea.

Dacă vrei ca în viața ta să existe mai multă prosperitate, focusează-te mai mult asupra dezvoltării unor principii spirituale și a unor intenții nobile, pentru ca banii să nu fie un scop, ci o consecință.

Iată ce poți face diferit:

Nu-ți mai calcula facturile. Facturile sunt doar servicii sociale care-ti furnizează un trai decent. Nu merită atenția ta continuă.

Nu-ți mai număra economiile – atât cât ai să fie primit și folosit spre creșterea ta spirituală. A ta și a celor din jur. Căci banii sunt făcuți să curgă ca un râu de munte. Nu să se adune ca un lac de acumulare. Când împarți, se adună și mai mulți.

Nu-ți mai socoti cheltuielile. Sunt bani care circulă. Dacă le-ai făcut cu intenții bune, se vor întoarce la tine înmiit. De nu, vei învăța. Dar cu siguranță nu ai pierdut nimic.

Nu-ți mai căuta bunăstarea în lumea exterioară. Cele mai frumoase recompense sunt cele interioare. Căci sunt mulți oameni bogați care trăiesc în palate, dar nefericiți. Și mulți oameni săraci care trăiesc în corturi, dar liniștiți. Așadar, păstrează-ți bogată lumea interioară, căci de acolo vine satisfacția.

Nu te mai gândi la ce-ți lipsește, ci la cât de mult ai. La ceea ce ai, atât cât ai. Dacă te gândești la ce-ți lipsește, vei duce lipsă și mai mult. Însă dacă vei fi recunoscător pentru ce ai, vei atrage și mai mult. Recunoștința aduce abundență.

Renunță la convingerile negative despre bani și la puterea pe care o au asupra ta și concentrează-te doar asupra bogăției interioare care rezidă în conștiința Sinelui Suprem.

Cum să-ți transformi convingerile negative în convingeri pozitive?

Mintea este creată în așa fel încât să atragă tot ceea ce găzduiește. Atunci când este copleșită de gânduri negative va căuta soluții, căi, persoane sau situații care să confime gândul posedat. Însă mintea nu este de sine stătătoare. Este doar o parte a corpului uman pe care tu, ca ființă superioară, îl deții pe acest pământ pentru a-ți atinge scopul final. Așadar, tu ești cel care controlează mintea. Nu ea pe tine. Poți foarte bine să o educi în direcția visurilor și dorințelor tale, adăugând acțiune, voință și implicare.

Iar dacă convingerile tale sunt preconcepute sau impuse din exterior într-un mod distructiv, începe printr-o resetare a acestora. Iată câteva convingeri care-ți pot fi obstacole în a trăi într-un mod abundent.

„Banii sunt necurați.” Sunt necurați doar dacă-i lași să te conducă. Doar dacă îi urmezi împotriva principiilor tale. Mai degrabă ai schimba această convingere cu „Banii sunt instrumente cu ajutorul cărora pot achiziționa produse sau servicii materiale”. Nu depinzi de ei ca să evoluezi, ci doar te folosești de ei pe parcurs pentru a te aproviziona cu cele necesare unei vieți pământene.

„Trebuie să muncesc mult ca să primesc ceva”. Nimic nu trebuie. Totul este o alegere. Este adevărat că mergem la serviciu pentru un venit financiar. Munca este o activitate necesară, care înnobilează și alimentează existența. Iar în final pe lângă experiența dobândită, oamenii cunoscuți și lecțiile învățate, munca este recompensată printr-un salariu. Dar nu trebuie să muncești mult. Muncești atât cât trebuie în funcție de necesitățile tale (create de tine) pentru că alegi să ai o viață demnă.

Nimic nu e gratis”. Sunt milioane de lucruri gratuite în lumea aceasta. Implicit abundența. Da, nu cad banii din cer, dar se ivesc adesea raze de soare exact când te aștepți mai puțin. Oameni buni exact când ai nevoie. Zâmbete în jur atunci când sufletul îți plânge. Putere când te simți istovit. Energie când credeai că nu mai poți. Speranță când totul pare întunecat. Viață când parcă totul se sfârșește. Toate acestea gratis! Absolut gratis! Așadar renunță la a gândi că nimic nu e gratis, și înlocuiește cu „Veniturile mele cresc constant”. Toate veniturile, indiferent că-s spirituale sau materiale.

Banii nu aduc fericirea”. E adevărat că nu aduc fericirea și nici nu o întrețin. Dar dacă le oferim banilor o conotație negativă, nu avem cum să-i atragem. În mod subconștient acțiunile noastre vor evita rezultatele financiare, pentru că printr-o asemenea mentalitate îi alungăm. Mai degrabă conștientizează necesitatea acestora și meritul unei recompense financiare în urma unei activități întreprinse într-un mod corect. Atât timp cât munca ta a fost efectuată corespunzător, banii sunt justificați, acceptați și necesari.

Odată ce ai înțeles că banii nu au nicio putere asupra ta, că tu deții toate resursele necesare pentru a te simți o persoană prosperă, legea abundenței va lucra constant în avantajul tău. Iar atunci când vei renunța la toate acele convingeri negative și prejudecăți asupra banilor, vei începe să atragi abundența în viața ta într-un mod natural. Căci există de toate pentru toți, în funcție de necesitățile reale ale fiecăruia.

Orice lucru veți cere, când vă rugați, să credeți că l-ați și primit, și va fi al vostru.

(Marcu 11.24)

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0
    0
    Cosul tau
    Upss..cosul tau e golHai in magazin