Sari la conținut

Nichita Stănescu – un poet al iubirii

În 1933, pe 31 martie se năștea Nichita Stănescu, unul dintre cei mai importanți scriitori de limba română, pe care el însuși a denumit-o dumnezeiesc de frumoasă.

Nichita Stănescu a fost un poet remarcabil prin sensibilitate, romantismul cuvintelor și amploarea emoțiilor transmise prin versurile sale. Totodată scriitor și eseist român.

Poetul s-a născut la Ploiești și are rădăcini rusești după bunicul de pe mamă. A studiat Filologia la București și ulterior, la doar 19 ani s-a căsătorit cu prima sa iubire, Magdalena Petrescu. Însă căsnicia durează doar un an. Dar poetul continuă cu înverșunare să se îndrăgostească, fiind inspirat în activitatea sa literară de frumusețea și totodată de deceptiile rezultate din relațiile sale personale. Relații care s-au concretizat în trei căsnicii.

O viziune a sentimentelor este opera rezultată din a doua căsătorie care a avut la bază o relație tumultoasă, creatoare de sentimente contradictorii și apăsătoare. Însă volumul său de debut este Sensul iubirii din 1960.

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.

Versuri din Ce bine că ești

Ca redactor, Nichita Stănescu scrie eseuri și traduce numeroase lucrări, însă cel mai mult se remarcă prin poeziile sale pline de trăiri și angoase. Precum Dreptul la timp, Necuvintele, Clar de inimă. Mai multe detalii despre activitatea sa literară și premiile obținute pe site-ul Wikipedia.

Şi mă-nălţam. Şi nu mai stiam unde-mi
lăsasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi,
cine-s mai frumoşi: oamenii?… ploaia?…

Ploaie în luna lui Marte

Din păcate însă, un poet de asemenea anvergură nu va fi iertat de un destin fatal. Neadaptat la o societate mediocră, poetul capătă viciul alcoolului care îi va afecta starea de sănătate. Consumul exagerat de alcool din timpul vieții, început după cutremurul din 1977 (pe la 44 de ani) îi va provoca puternice crize de ficat.

Astfel, Nichita Stănescu moare la doar 50 de ani din cauza oficială a unui infarct. Însă la autopsie s-a descoperit că ficatul său era aproape inexistent. Vezi cărți de Nichita Stănescu aici.

Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar
mă bucur totdeauna că sunt.

Sunt un om viu

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0
    0
    Cosul tau
    Upss..cosul tau e golHai in magazin