Elif Shafak este o scriitoare de origine turca, nascuta in Franta in 1971. Si-a petrecut copilaria in Turcia, iar acum este profesor in Arizona.
Printre cartile sale se numara Sufistii, Oglinzile orasului, Cele patruzeci de legi ale iubirii, Bastarda Istanbulului, si altele.
Descrierea culturii musulmane la nivel traditional, realizata de scriitoare in acest roman, evidentiaza intr-un mod provocator diferente de mentalitate, trai, obiceiuri si traditii intre Orient si Occident.
Viata imigrantilor de origine turca intr-un oras cosmopolit ca Londra este problematica, marginalizata si plina de intrigi captivante. Iar uneori, modernismul si stilul de viata rebel nu pot sterge epoci intregi de traditii musulmane.
Pentru turci, onoarea familiei este mai presus de viata, mai presus de iubire. O casnicie se inalta prin respectarea obiceiurilor si a ierarhiei familiale. Un fiu este comoara casei, pe cand o fiica este un blestem. Sotia se preocupa de ingrijirea casei si a copiilor, pe cand sotul se preocupa de venitul casei si intretinere. Iubirea e un pacat inainte de casatorie, si ramane un pacat si dupa, in diverse cazuri…
Femeia adeseori poarta hijab (val care acopera capul femeilor in public) sau burqa (vesmant care acopera trupul si capul in public).
Nerespectarea traditiilor de catre vreun membru de familie duce la renegarea acestuia sau uneori la crima. Fratele cel mai mare are dreptul sa isi ucida sora care pateaza onoarea casei, iar barbatul sotia.
In acest roman, o femeie kurda, mama a trei copii, sotie a unui barbat care nu a iubit-o si nu a respectat-o niciodata si care a parasit-o pentru o dansatoare, indrazneste sa se indragosteasca. Umil, se apropie de un barbat bland care ii face inima apusa sa bata din nou. Rusinata, invata sa zambeasca. Treptat, incepe sa traiasca. Ochii ei mereu aplecati in pamant regasesc albastrul cerului. Insa pentru toate acestea va plati amarnic…
Este uimitor cate subiecte reuseste sa aduca in discutii Elif Shafak. Cu o cultura generala aparte, atrage cititorul nu numai prin actiune, ci prin replici meditative si pline de simboluri. Prin fragmente profunde care invita la inaltarea spiritului si la schimbari comportamentale constructive. La transpunerea sinelui intr-un cadru existential indepartat, necunoscut fizic, dar cumva familiarizat intr-un timp si spatiu extrem de real.
Onoare nu e doar o poveste, o fictiune, este o realitate din casele atator turci, este viata multor musulmani din timpurile de azi.
Insa pentru mine, Onoare este o lectie de viata din care intelegem ca suntem cu adevarat norocosi. Fericiti. Ca iubim. Ca putem iubi. Ca avem voie sa iubim. Ca suntem iubiti. Liberi, nelimitat, de oricine, pe oricine, oricand, oricum!
Fragment din roman:
„Misticii cred atunci cand murim si ne trezim, Dumnezeu pune patru intrebari. Cum ti-ai petrecut timpul? Cum ti-ai castigat traiul? Cum ti-ai petrecut tineretea? Ce-ai facut cu stiinta pe care ti-am dat-o?”.
Nu e niciodata prea tarziu sa lucram la raspunsurile potrivite.