Sari la conținut

Veronica Gavril

Blogger&Life Coach​

Veronica Gavril (născută în Iași, 10 august 1988) este mamă, soție, fiică și prietenă, roluri extrem de importante în procesul ei de evoluție și identitate. Totodată Trainer în Resurse Umane, Life Coach și Blogger. Funcții care o ajută să învețe continuu și să promoveze lectura și autocunoașterea fără de care viața nu ar avea strălucire.

Întrunește calități esențiale ce o recomandă pentru poziția de Life Coach. Fire perspicace și hotărâtă, a reușit în scurt timp să își contureze profilul de blogger și coach, punând în prim plan marile ei pasiuni – iubirea și respectul pentru cărți și oameni.

A lucrat în domeniul HR timp de 10 ani la firme multinaționale, timp în care și-a însușit un mod riguros și eficace de a influența dezvoltarea oamenilor și a echipelor. A dobândit astfel experiențe și cunoștințe nu doar în modalitățile de auto eficientizare și organizare a evoluției profesionale, dar și în interacțiunea cu numeroasele echipe și clienți ai firmei mama.

În ultimii ani, a ocupat postul de Trainer în Resurse Umane cu iscusința de a forma și recruta persoanele potrivite pentru a activa în companii din diverse domenii, dar și cu un talent deosebit în a cimenta și ghida echipa subordonată.

Ulterior, a urmat cursurile de dezvoltare personală și profesională, care, coroborate cu înclinarea deosebită pentru oameni, psihicul și sufletul acestora, au cizelat-o prin excelență pentru misiunea de Life Coach. Prin acest rol, Veronica oferă, cu perspicacitate, empatie și căldură, sprijin intelectual și emoțional tuturor persoanelor interesate de propria evoluție.

Pasionată de cărți și literatură încă din copilărie, a început a scrie articole motivaționale despre relații, trăire și eșecuri de la vârsta de 19 ani. A participat la mai multe concursuri de creație și a colaborat cu diverse reviste de publicații online. De asemenea, a scris trei cărți de dezvoltare personală în care a adunat cugetări și reflecții asupra naturii și condiției umane.

Cele mai bune articole au fost adunate într-un ebook motivațional Surâsul etern al zilei de ieri, menit să încurajeze cititorii să se bucure de viață în momentul prezent fără a se lăsa afectați de mediul înconjurător. Cartea cuprinde pilde și învățături revelatorii pentru conștientizarea sinelui și a puterii interioare pe care cu toții o deținem. De asemenea, ebook-ul poate fi considerat un jurnal existențial, cu 364 de cugetări pentru fiecare zi cu scopul de a inocula simțul responsabilității pentru propria fericire și a iubirii necondiționate care rezolvă orice conflict interior.

În 2014, și-a construit un blog în care să împărtășească lumii lecțiile pe care le-a învățat din cărți, dar și din viață, căci nu există cunoaștere fără trăire, așa cum nu există trăire plenară fără înțelegere și iubire. O privire-n cărți și două-n viață de Goethe este motto-ul blogului, folosit ca un îndemn pentru a aplica tot ceea ce știm și învățăm. Viața este un labirint cu o sumedenie de uși printre care întâlnim ușa iubirii, ușa compasiunii, ușa toleranței, ușa responsabilității, ușa fericirii, ușa împlinirii, iar cărțile sunt cheile pentru fiecare dintre uși. Astfel a luat viață proiectul Citiți.Iubiți.Trăiți.

Totodată, pasionată de psihologie, s-a axat pe emoțiile refulate, pe convingerile negative care blochează oamenii într-un cerc vicios, pe mindset și nu în ultimul rând pe acțiunile inconștiente care afectează fericirea personală. Iar azi, ca Life Coach sprijină și ghidează oamenii în drumul lor spre propria evoluție, prin întrebările potrivite, ascultare activă și empatie pentru toate trăirile și emoțiilor negative adunate de-a lungul timpului, din fragedă copilărie. Indiferent de situațiile pe care le-am trăit cândva, viața începe acum, odată cu tine, niciodată împotriva ta. Și astfel, prin schimbarea modului de gândire și a preconcepțiilor moștenite și create în timp, prin instrumente și metode profesionale de coaching, totul este posibil și lumea poate fi cu adevărat minunată.

Prin ședințele de consiliere pe care le oferă, Veronica pleacă de la premisa că toți oamenii sunt buni indiferent de acțiunile lor. Nu există oameni răi, ci doar oameni care suferă, spune ea. Că lumea este incredibil de frumoasă și avem cu toții putința și dreptul să trăim o viață plenară. Că toate resursele necesare sunt deja în interiorul nostru pentru a crește și a deveni cea mai bună versiune a noastră.

Mamă a doi băieți, are experiență în lucrul de acasă mai bine de 5 ani, în care a învățat să își organizeze timpul și să-ți eficientizeze activitatea profesională respectând nevoile familiei sale și ale ei totodată.

 

Certificări

Consilier de Dezvoltare Personală și Orientare în Carieră. Cursul de CONSILIER DEZVOLTARE PERSONALĂ este un curs ACREDITAT DE CNFPA / ANC, prin Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Ministerul Educației Naționale, diploma obtinuta fiind recunoscută atât la nivel național, cât și în Uniunea Europeană.

Cursuri de Managementul Resurselor Umane acreditat de Macro Structural Consulting autorizat de Ministerul Educației și Ministerul Muncii.

Cursul de Introducere în Psihologie acreditat de Alison Courses.

Descoperă cum să-ți recapeți încrederea în tine și cum să-ți îmbunătățești relația cu cei din jur.

Știu că poți evolua și singur, dar hai să creștem împreună!

Spread the love
0
    0
    Cosul tau
    Upss..cosul tau e golHai in magazin