După ore întregi de coaching cu diferite persoane, dar mai ales cu mame, mi s-a întârit convingerea că relațiile noastre de azi au ca sursă de inspirație relațiile cu părinții. Multe mame tind fie să semene în totalitate cu părinții, fie să se revolte complet și să aplice o educație total diferită. Însă oricum ar fi, rănile vechi încep a ieși la suprafață odată cu rolul de părinte. Ca să devii un părinte bun e necesar adeseori să vindeci copilul din tine.
Așadar, iată câteva revelații pentru părinți și copii completate de Valeriu Pănoiu (Cartea Relațiilor) prin prisma experienței sale în coaching de cuplu.
Mămicile care se validează doar prin copiii săi își transformă copiii în călăii lor personali.
Pentru ca un copil să aibă succes în viață, părintele trebuie să-și trăiască viața sa, nu a copilului, și să îl considere pe aceasta o prioritate, dar să nu-l pună pe locul 1. Dacă părintele e mulțumit de viața sa și de sine, copilul va fi foarte bine de asemenea.
Un copil agresiv este rezultatul unei naturi conflictuale a unuia dintre părinți. Nu e necesar ca părintele să fie agresiv. E de ajuns ca acesta să nu se accepte pe el și să nu se iubească așa cum este. Conflictul interior al părintelui care nu se regăsește în propria viață îl determină pe copil să intre în conflict cu alții.
Uită-te întotdeauna la copilul tău ca să vezi ce ai de învățat de la el. Copiii sunt lecții vii.
Obiceiul de a-i pedepsi pe ceilalți, bărbați sau femei, vine din dorința inconștientă de a pedepsi pe unul dintre părinți. Acest obicei se subînțelege din convingerile limitative de genul „Toți bărbații sunt…”, „Femeile au fost întotdeauna…”, etc.
Când nu ești vindecat de unul dintre părinți atragi un partener care să-i semene. În plus, tinzi să te manifești ca el, chiar dacă este ultimul lucru pe care ți-l dorești. Viața îți oferă un imbold pentru a conștientiza cât de importantă este acceptarea. Uneori, ca sa te simț iubit de părintele de care nu ai fost, tinzi să devii ca el. Poate, semănându-i, vei fi iubit. Însă realitatea este alta. El nu se iubește nici pe sine și tu vei prelua același tipar, îndepărtându-te de tine.
Perfecțiunea unui părinte nu constă în competențe, ci în iubirea acestuia pentru copil. Esențial nu este să fii un părinte bun, pentru că percepțiile și conjuncturile sunt diferite. Esențial este să fii un părinte iubitor.
Dacă dai vina pe părinți pentru ceea ce greșești azi, înseamnă că nu îți asumi încă rolul de adult. Ai rămas în ipostaza de copil. Când nu ierți, predai puterea ta celui care trebuie iertat. Pentru iubirea pe care nu ai primit-o când erai copil, vinovat este părintele. Însă dacă și azi, în calitate de adult, continui să te plângi de părinții tăi, atunci problema este la tine. Ești responsabil pentru ceea ce alegi să faci și să simți azi.
Toate traumele trăite în familie au un sens: echilibrarea emoțională. Foarte mulți copii care au crescut într-un mediu ostil au devenit azi adulți responsabili și disciplinați. Independenți și cu o personalitate puternică. Poate condițiile de supraviețuire au fost forțate, dar meritele sunt asumate pe deplin.
Totodată, copiii crescuți într-un mediu conflictual au abilități dezvoltate de gestionare a conflictelor, de depășire a unor situații dificile și de comunicare cu persoane complicate.
Tu ești în centrul vieții tale. Copiii tăi sunt parte din viața ta, nu viața ta. Nu-ți fă un loc în viața celorlalți, dă-le tu celorlalți un loc în viața ta.
“Copiii voştri nu sunt ai voştri.
Sunt fii şi fiice ale Vieţii care tânjeşte chiar după ea însăşi.
Ei vin prin voi, dar nu din voi, şi chiar de sunt cu voi, ei nu vă aparțin.
Le puteţi dărui dragostea voastră, dar nu şi gândul vostru.
Căci ei au propriul lor gând.
Le puteţi găzdui trupurile, dar nu şi sufletele,
Căci sufletele lor sunt găzduite în casa zilei care va să vie, pe care voi nici chiar în vis nu o puteţi cunoaşte.
Va puteţi strădui să fiţi ca ei, dar să nu căutaţi a-i face pe ei asemeni vouă.
Căci viaţa nu merge înapoi şi nici nu se împotmoleşte în ziua ce a trecut.
Voi sunteți arcuri, iar ei săgețile însuflețite pe care le trimiteți înainte. Arcașul ochește ţinta în nemărginire şi va încovoaie cu puterea sa pentru că ale Lui săgeți să zboare cu iuțeala în depărtări.
Cu bucurie lăsaţi mâna Arcaşului să vă-nconvoaie,
Căci aşa cum El iubeşte săgeata zburătoare, la fel iubeşte arcul care îl ascultă”.
(Profetul, Kahlil Gibran)
Surse:
- Cartea relațiilor de Valeriu Pănoiu
- Profetul, Kahlil Gibran