Sari la conținut

Sunt aici acum. Despre meditatia mindfulness

Autocoștientizarea este una dintre cele mai eficiente terapii. Mai ales acum, când mai mult ca oricând trăim vremuri nesigure, cu restricții guvernamentale care ne subminează libertatea.

Democrația politică pare a fi un vis frumos trăit cândva. Sau poate niciodată. Însă democrația spiritului nu ne poate fi furată. Liberul arbitru a rămas o putere interioară nemărginită tocmai pentru a ne ajuta să ne bucurăm de momentul prezent, de ceea ce suntem și de ceea ce putem deveni.

Sunt aici acum este un proiect de meditatie asupra prezentului, de autoconștientizare prin exerciții creative. Pentru a simți și a trăi pe deplin în orice moment, indiferent de circumstanțe. Căci viața nu se amână și nici nu așteaptă. Pandemia poate dura luni sau ani. Nu știm. Și nici nu ar trebui să avem nevoie să știm pentru a fi fericți.

Ce este meditația mindfulness?

Meditația mindfulness este o practică simplă care necesită atenția totală asupra emoțiilor, sentimentelor și gândurilor din momentul prezent într-o manieră non-critică. Poate fi un mod de a fi și de a trăi prin autoconștientizare, acceptarea și înțelegerea sinelui exact așa cum este.

Cum poți să fii pe deplin prezent în viața ta?

  1. Meditează.
  2. Oferă-ți atenție când respiri sau când te miști și observă modificările care au loc în corpul tău.
  3. Acceptă realitatea așa cum este.
  4. Ascultă. Vântul, ploaia, oamenii, sunetele din jur.
  5. Fii recunoscător.
  6. Oprește-te si analizează-ți emoțiile, indiferent de ce se întâmplă în jurul tău.
  7. Repiră adânc de trei ori în situații de stres.
  8. Rezonează cu natura.

Tipuri de exerciții creative

  1. Ieși din rutina zilnică și fă lucrurile diferit – mergi cu tramvaiul, poartă o cămașă pe dos, ia două șosete diferite, citește o carte la prânz, scrie o scrisoare. Sau orice altceva.
  2. Scrie toate grijile pe o foaie, rupe-o în bucăți și apoi arunc-o la gunoi.
  3. Petrece o zi fără telefon.
  4. Stai nemișcat 5 minute.
  5. Fă o listă cu lucruri de făcut într-o zi… și nu le face.

Și multe alte exerciții creative de autocunoaștere care îți vor ancora existența în prezent în cartea Sunt aici acum. O lectură pozitivă pentru persoanele care sunt în căutarea unui sens, pentru persoanele în depresie, pentru cei care doresc să trăiască mai intens sau pentru cei care vor să se descopere.

Răsăritul nu va să vie decât peste ziua pe care o trăim.

Henry David Thoreau

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0
    0
    Cosul tau
    Upss..cosul tau e golHai in magazin