Sa ai totul e plictisitor. Si atunci acest tot e adevarata aventura? Inseamna ca cei care nu au nimic sunt norocosi pentru ca traiesc viata cu intensitate? Pentru ca stiu sa se bucure de ea cautand implinirea idealurilor? Neajunsurile ne ajuta cumva sa fim intr-o continua alerta? Si atunci? Sa ne oprim pe drum, fara sa finalizam calatoria pentru ca riscam sa ne plictisim cand ajungem la destinatie?
Ce realitate cruda! Cruda si descurajanta totodata.
E bine sa-ti doresti. E admirabil sa cauti. Iti trebuie curaj sa lupti pana la capat. Idealurile te indeamna sa traiesti periculos, sa strabati necunoscutul, sa infrunti misterul, sa-ti asumi riscuri, sa iesi din intuneri.
Da! Asta inseamna sa traiesti! Sa respiri cu sudoare.
Sa-ti intreci limitele si sa-ti infrunti slabiciunile. Cu siguranta nu te vei plictisi. Nu vei avea nimic, dar vei putea dobandi totul. Pentru ca asta este totul.
Tu, ca spirit, ca enitate, esti totul!
Inarmeaza-te cu vointa, cu vise, cu credinta, cu putere si vei avea totul! Restul e nimic. Iar totul acesta nu va insemna niciodata plictiseala. Doar aventura! O aventura continua, cu incercari, reusite si caderi. Pentru ca mersul nu e singura metoda de miscare. Poti zbura de asemenea.
Insa niciodata nu poti spune ca ai totul.
Asta depinde de cat de limitata iti este perspectiva. Iti doresti o familie, o ai. Iti doresti iubire. O ai. O casa. O ai. Si spui totusi ca esti plictisit. Oare pentru ca lipseste esentialul? Oare pentru ca din tot acest pachet lipsesti tu? Oare pentru ca undeva pe drumul dorintelor tale ai amortit?
Indeplinirea unor vise nu inseamna stagnare. Nu trebuie sa te opresti. Pentru ca nu finalizarea era scopul principal. Ai confundat scopul cu mijloacele. Depasirea unei dorinte e mijlocul prin care iti creezi alta si alta. Altfel, da, te plictisesti.
Sau poate ca nu asta este ceea ce iti doreai. Odata ce ai ajuns unde ti-ai dorit si realizezi ca nu esti fericit, atunci ori nu ti se potriveste, ori nu ti-ai definit bine idealurile, ori nu e de ajuns si trebuie sa mergi mai departe. Dar tu nu spui ca esti nefericit, ci plictisit. Oare incape plictiseala acolo unde exista fericire? Se prea poate. Atunci cand nu ti-o ingrijesti.
Fericirea e o floare firava. Uita s-o uzi si se va ofili. Deschide fereastra si va deveni soarele tau.
Sa ai totul si sa fii plictisit nu inseamna sa nu-ti mai doresti nimic, ci sa nu te opresti, sa nu te amagesti. Chiar si cand simti ca ai totul, tot mai incape ceva. Ai totul in exterior, dar ti-ai ignorat lumea interioara. Asta este explicatia. Incearca sa-ti imbogatesti lumea interioara si vei vedea ca nu te vei mai plictisi niciodata.
Armonia interioara este un tot infinit. Pentru ca Eul este un univers intreg.
Ca sa-l umpli ai nevoie de o eternitate. Abia asta e calatoria esentiala. Drumul catre Sine. Implinirea Sinelui. Cu siguranta ca plictiseala iti va fi apoi straina. Fa doar un pas in aceasta directie si vei descoperi o lume intreaga. O lume necunoscuta care iti va da impresia ca ai atat de putin. Si curiozitatea te va indemna spre adevarata cunoastere. Pentru ca inevitabil iti vei dori sa afli mai mult.
Si abia acum te indrepti spre adevaratul “tot”…