Știați că azi, 21 ianuarie, sărbătorim Ziua Îmbrățișărilor?
Poate nu e tocmai un moment potrivit pentru a încuraja îmbrățișarea, însă aș vrea să vă dau câteva motive bune pentru a o face totuși. Această frumoasă sărbătoare a fost instituită bineînțeles de un american din Michigan, și a fost aleasă special în această perioadă pentru a evita depresia de după sărbătorile de iarnă.
Luna ianuarie este o lună moartă din foarte multe puncte de vedere, atât social, profesional, cât și financiar. Iar oamenii au nevoie de siguranță, de iubire, de conectare.
Îmbrățișarea acoperă toate aceste nevoi primordiale ale ființei umane și în plus are foarte multe beneficii. Conform specialiștilor, contactul uman este considerat un panaceu pentru dezvoltarea sănătoasă fizică, psihică și emoțională.
Care sunt beneficiile unei îmbrățișări?
- acţionează ca un bun tonic, creşte nivelul oxitocinei (hormonul dragostei)
- întărește sistemul imunitar
- scade nivelul cortizolului (hormonul stresului)
- copiii îmbrățișați des plâng mai puţin şi sunt mai liniştiţi pentru că se simt în siguranţă, iau în greutate mai repede şi devin mai sociabili
- reduce tensiunea arterială şi protejează inima
- oferă energie și provoacă o atitudine pozitivă
- îmbunătățește relațiile și înlătură conflictele
- întărește încrederea în sine
- trezește un sentiment de egalitate între oameni
- întinerește, alină și calmează.
Câteva motive în plus pentru a îmbrățișa mai des
- nu costă nimic, sunt absolut gratuite și necondiționate
- sunt naturale, organice, nu conțin parabeni sau gluten
- nu îngrașă
- nu necesită foarte mult timp; și 20 de secunde sunt de ajuns pentru a te bucura de beneficiile acesteia
- nu au scadență
- nu au efecte secundare.
Te-am convins? 🙂
Îmbrățișarea efectiv face minuni. Încearcă și tu. Îmbrățișează-ți persoanele dragi chiar acum. Este cel mai frumos dar pe care îl poți oferi spontan, gratuit, pe loc! Fă lumea mai bună printr-un simplu gest.
Află mai multe despre contactul uman și beneficiile acestuia din aceste cărți de specialitate.
Cel mai frumos şi mai convingător discurs despre dragoste este îmbrăţişarea.
Dumitru Stăniloae