Sari la conținut

Ziua Internațională a Prieteniei. Citate despre prietenie

Azi, 30 iulie, sărbătorim Ziua Internațională a Prieteniei, adoptată oficial de ONU la 27 aprilie 2011, conform http://www.un.org.

Mai exact este ziua în care ONU invită toate statele membre să sărbătorească această zi din perspectiva culturii şi obiceiurilor locale, naţionale sau regionale, inclusiv prin activităţi educaţionale şi de conştientizare a valorii relaţiilor de prietenie în viaţa tuturor.

Semnificație și istoric

Prietenia este o formă fundamentală a solidarităţii umane şi are potenţialul de a contribui la răspândirea valorilor promovate de ONU. Printre acestea, se numără dezvoltarea economică sustenabilă, respectul pentru drepturile omului, egalitatea dintre femei şi bărbaţi, participarea democratică, toleranţa şi respectul reciproc, pacea şi securitatea pe plan mondial, conform agerpress.ro.

Primul care a avut iniţiativa de a propune o zi a prieteniei a fost afaceristul american Joyce Hall, cel care a lansat pe piaţă, în 1910, cărţile poştale Hallmark. 

Cele mai cunoscute prietenii din literatura română

Prietenia este unul dintre cele mai nobile sentimente de solidaritate și una dintre cele mai profunde relații sociale care poate exista pe un tărâm atât de expus mediocrității și superficialității. Dacă iubirea este considerată cea mai puternică forță din întregul cosmos, atunci aș putea adăuga cu ușurință că prietenia este legătura cea mai pură și necondiționată dintre doi oameni.

Literatura română a cunoscut numeroase cupluri amoroase care au stârnit admirație și invidie, însă nu mai puțin cunoscute sunt și relații de prietenie legendare.

Cea mai faimoasă prietenie din literatura română e bineînțeles cea dintre Ion Creangă și Mihai Eminescu. Pe lângă faptul că i-au legat o relație de prietenie excepțională, impresionant este și faptul că au părăsit această lume în același an, 1889, la câteva luni distanță.

Cei doi scriitori naționali au petrecut foarte mult timp împreună, în special la Iași, unde au împărțit opinii și critici literare. Citeau și se sfătuiau pe subiecte de literatură având foarte multe interese comune.

Ai plecat si mata din Iesi, lasand in sufletul meu multa scarba si amareala. Sa deie Dumnezeu sa fie mai bine pe acolo, dar nu cred. Munteanul e frate cu dracul, dintr-un pol el face doi; s-apoi da, poate nu-s cu inima curata cand graiesc de fratele nostru ca-i cu dracul, in loc sa fie cu Dumnezeu. Dar, iarta si mata, caci o prietinie care ne-a legat asa de strans nu poate sa fie rupta fara de ciuda din partea aceluia care ramane singur.

Dar și relația dintre Ioan Slavici, George Coșbuc și Ion Luca Caragiale a stârnit admirație și faimă în perioada în care lucrau împreună la redacția revistei Vatra. Aproape la fel de cunoscută ca și relația de prietenie dintre Mihail Sadoveanu și George Topârceanu dominată de un respect extraordinar și prețuire pentru literatură.

Dovadă că prietenia este ca o operă de artă care râzbate în timp indiferent de trenduri și de valurile societății. O relație care presupune pasiuni comune, respect, admirație și dedicare. O afecțiune lipsită de condiții și interese.

Dar iată ce au spus despre prietenie și alți autori faimoși ai literaturii internaționale.

Definiții și citate faimoase ale prieteniei

Prietenia e singurul antidot pentru ură, este singura garanţie pentru pace. Buddha

Prietenia este legătura dintre suflete. Voltaire

Prietenia este iubire fără aripi. Byron

Prietenia este încercarea prin care se măsoară un om. Oscar Wilde

Prietenia este întotdeauna o responsabilitate plăcută, niciodată o oportunitate. K. Gibran

Prietenia este cea mai pură şi înaltă formă de iubire. Este o formă de iubire fără condiţii şi aşteptări, unde dăruirea de sine este iubire. Osho

Profunzimea prieteniei nu depinde de distanță. Rabindranath Tagore

Prietenii mei nu sunt mulți, dar sunt nenumărați. Nichita Stănescu

Prieteniile condiționate de suferințe comune sunt cele mai gingașe și mai rezistente. Tudor Arghezi

Prietenul sigur îl cunoști în împrejurări nesigure.  Cicero 

O carte bună înlocuieşte o prietenie, o prietenie nu poate înlocui o carteVasile Conta

Nu judecati oamenii dupa cei cu care se aduna. Nu uitati că Iuda avea amici ireprosabili. Ernest Hemingway

Exercițiu de recunoștință

Probabil că nu mulți dintre noi pot număra mai mult de 3 prieteni adevărați, însă așa cum spunea și Nichita Stănescu, cei care există sunt nenumărați, adică destul de valoroși încât să ne fie suficienți.

Există un timp pentru copilărie, există un timp pentru familie, însă nu există un timp pentru prietenie. Căci această legătura poate fi atemporală, dincolo de condiția umană și statusul social. Pentru prietenie nu există un timp potrivit sau nepotrivit, pentru că amprenta ei este una nemărginită. Prieteniile se pot forma din copilărie și pot dura toată viața. Pot apărea de asemenea la o vârstă târzie, având același farmec ca la orice vârstă. Valoarea ei nu crește și nici nu descrește, pentru că adevărata prietenie este neprețuită.

Așadar, fii recunoscător pentru prieteniile pe care le ai și apreciază-le atât cât există. Te invit ca azi, de Ziua Internațională a Prieteniei, să trimiți un mesaj de apreciere către un prieten. Fie un simplu Mulțumesc, fie cu un citat potrivit de mai sus.

Iar dacă ai un prieten mai vechi, care te-a ajutat cândva la nevoie, indiferent că mai păstrați legătura sau nu, te provoc să profiți de această zi pentru a-i aminti ce-a însemnat fapta lui pentru tine.

Eu îți mulțumesc în special, ție, dragă cititorule, pentru că ai ajuns la finalul acestui articol. 😊 Sunt sigură că ești un prieten minunat pentru cineva din lumea aceasta! O Zi a Prieteniei fericită!

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0
    0
    Cosul tau
    Upss..cosul tau e golHai in magazin