Știați că azi, 3 martie, sărbătorim Ziua Mondială a Scriitorilor?
Această sărbătoare a fost instituită de English Pen Club în 1986 și de atunci este sărbătorită la nivel internațional.
Clubul Internaţional Pen fost înfiinţat la Londra în 1921 pentru a promova prietenia şi sprijinul intelectual printre scriitori. Chiar dacă acronimul asociaţiei face referire la poeţi, eseişti şi romancieri, sunt incluşi scriitori ai tuturor formelor literare, jurnalişti şi istorici.
În România, PEN Clubul Român a fost creat în 1923 şi a avut printre iniţiatori pe Liviu Rebreanu, conform www.penromania.ro. Din membrii clubului au făcut parte scriitori precum Camil Petrescu, Lucian Blaga, Ion Pillat, Mihail Sebastian, Mircea Eliade, Ion Minulescu, Octavian Goga, Vasile Voiculescu, Ion Barbu, Victor Eftimiu.
În prezent, organizaţia Clubul Internaţional Pen are centre în peste 130 de ţări şi este cea mai veche organizaţie care luptă pentru dezvoltarea lumii culturale şi pentru libertatea de expresie, precizează europafm.ro.
Așadar, mulțumim tuturor scriitorilor din lume pentru că prin opera lor viața capătă sens, motivație și expresie. Ce ne-am face fără cărți, fără povești, fără scriitori? Fără această posibilitate de a trăi o mie de vieți simultan, fără ocazia de a cunoaște lumea din capătul celălălt al pământului fără a face niciun pas, fără perspectivele multiple pe care ni le oferă lectura sau fără acele momente unice de evadare care ne resetează?
Mulțumim, dragi Scriitori și la mulți ani!