Sari la conținut

12 tehnici pentru a eficientiza relatiile interumane

De câte ori nu te-ai comparat cu alții și nu te-ai întrebat de ce tu NU?

De ce tu nu reușești ceea ce îți propui?

De ce tu nu primești atenția cuvenită?

De ce tu nu ești apreciat la adevărata ta valoare?

De ce tu nu ai succes?

Ei bine, cred că ai observat și tu că oamenii de succes sunt oamenii care ies în evidență în primul rând printr-o atitudine pozitivă. Oamenii bogați au carismă și o prezență plăcută care atrag și mai mulți bani și chiar și mai multe relații.

Știai că orice succes se construiește din relații? Niciun om de succes nu a ajuns pe podium fără ajutor. Relațiile interumane sunt fundamentul unei cariere fructuoase. Relațiile interumane sunt scările care te ajută să urci spre obiectivul final.

Mai departe aș vrea să prezint 12 tehnici de a eficientiza relațile interumane care sunt detaliate de Jeff Keller în Atitudinea este totul. De ce este important să dai o șansă tuturor oamenilor din jurul tău, de ce este bine să cauți mereu relații noi și care sunt beneficiile unei atitudini sociabile.

Jef Keller este un orator motivațional recunoscut la nivel internațional care a dezvoltat un program ce a schimbat viața a milioane de oameni. După ani de studii de Drept și aproximativ 10 ani de avocatură, ani în care se simțea mereu epuizat și neîmplinit profesional, a descoperit o modalitate de a se regăsi – prin Atitudinea este totul.

1. Adoptă o atitudine sinceră de învingător

Oamenii pozitivi atrag oameni pozitivi. Sigur, există și excepții ca în cazul Sindromului Salvatorului, când adeseori suntem intrigați de persoane introvertite și triste pe care am dori să le vindecăm. Dar în general, oamenii plini de viață sunt cea mai plăcută companie, iar momentele petrecute cu astfel de persoane devin memorabile cu ușurință.

Dacă vei fi o persoană entuziastă, oamenii vor dori să-și petreacă timpul cu tine.

Jef Keller

Atitudinea de învingător este acea atitudine adoptată de către o persoană care vede soluții, nu probleme, vede beneficii în loc de necazuri. Totodată este o atitudine deschisă către oameni, cu capacitate de empatizare, fără tendința de a critica.

Adoptă o atitudine de învingător și vei atrage oameni, deci succes.

2. Participă la diverse activități și organizații

Dacă vrei să ai succes trebuie să ieși în lume și să răspândești ceea ce își dorești, planurile în care ești implicat și obiectivele de viitor. Spread the word! Nu trebuie sa dezvălui propriile strategii, însă e bine ca cei din jurul tău să-ți cunoască scopul. Nici nu știi de unde sare ajutorul, sau acea idee genială care te poate scăpa de mari obstacole.

Participă la diverse activități și organizații unde ai ocazia să cunoști tot felul de oameni care îți pot lumina calea. Și mai știi ce? Uneori nici nu e nevoie să primești neapărat ajutor, doar prin simplul fapt că tu exprimi obiectivul cu voce tare creezi astfel un set de convingeri care îți vor întări încrederea în tine și în posibilitatea împlinirii acelui vis.

3. Fii disponibil pentru a oferi ajutor

Dacă vrei ceva, trebuie să știi și să oferi. Și când ai ocazia fă-o necondiționat! Dacă vezi o postare care are nevoie de audiență, un simplu click de distribuire poate fi de mare ajutor. Nici nu știi cât contează să faci parte dintr-o comunitate în care poți oferi mult printr-un efort atât de mic!

Iar alții vor face acelați lucru pentru tine. Chiar dacă nu imediat, nu mâine, nu săptămâna viitoare. Nu te aștepta la rezultate și nici la recompensă în viitorul apropiat. Dar cândva, poate chiar atunci când te aștepți mai puțin, vei avea parte de favoruri și surprize salvatoare pentru afacerea ta.

4. Fii generos în recomandări fără să păstrezi anonimatul

Nu pierde nicio ocazie de a face recomandări atunci când identifici o valoare, un talent sau un potențial ascuns. La fel ca rădăcinile copacilor din pădure care se hrănesc împreună din aceeași sevă, la fel și oamenii au nevoi comune.

Iar atunci când faci o recomandare, nu păstra anonimatul. Sugerează-i direct și fără ocolișuri persoanei recomandate să menționeze că vine din partea ta. Dacă ai posibilitatea, poți să anunți chiar tu pe cel căruia recomanzi că va fi sunat de cineva recomandat de tine. Rețeaua de cunoștințe se dezvoltă mai armonios atunci când se rețin date concrete.

5. Învață să asculți!

Vei participa probabil la multe întruniri la care oamenii vor tinde să vorbească în plus. Poate unii să ceară prea mult, sau să se plângă, sau doar să se laude. Există un timp când trebuie să asculți. Poți învăța din orice, câteodată cum să NU faci, alteori ce să schimbi la ceea ce faci deja.

Oricum ar fi, învață să asculți! Va veni și rândul tău. Ai răbdare! Însă atunci când asculți, uită de tine, de problemele sau de reușitele tale. Concentrează-te pe cel din fața ta și fii acolo pentru el.

6. Sună-i pe ceilalți din când în când doar pentru că îți pasă

Adeseori întâlnim persoane noi pe care le vedem o dată în viață. Si apoi le uităm. Pentru că nu am avut ocazia să schimbăm datele de contact, sau pentru că le-am pierdut, sau pentru că nu ne-au mai interesat. Atunci.

Dar nici nu știi când o relație veche îți poate fi de folos. Nu spun că relațiile trebuie să existe doar pentru anumite beneficii, ci că profesional, relațiile sunt extrem de importante. De aceea trebuie menținute.

Cuvintele sunt, desigur, cel mai puternic drog folosit de omenire.

Rudyard Kipling

Fa-ți un ritual săptămânal sau lunar în care să suni cunoștințe vechi doar pentru că îți pasă. Chiar dacă lucrezi în vânzări, nu suna doar ca să vinzi un serviciu sau un produs. Ci pur și simplu să întrebi ce mai face.

7. Profită de fiecare ocazie ivită pentru a cunoaște oameni noi

Timpul este foarte prețios pentru toată lumea. Și sunt sigură că uneori ești prea ocupat pentru a ieși sau pentru a participa la vreo întrunire. Poate nici nu ai chef tot timpul, sau poate consideri că ai ceva mai important de făcut.

Dar ai totuși așteptări mari în viitor și obiective înalte de atins, nu-i așa? Și crezi că poți singur? Oamenii noi sunt ca a doua șansă. Așa că profită de fiecare ocazie ivită pentru a-ți face cunoștințe noi. Acceptă invitațiile publice și fii acolo unde mergi, acolo și atunci, cu toate resursele tale, fără jumătăți de măsură. Vei afla apoi că oamenii noi pot fi o adevărată sursă de informare.

8. Tratează pe oricine ca pe o persoană importantă

Fiecare om are un bagaj emoțional și intelectual diferit, dar incredibil de bogat. Poate nu pare, sau poate nici nu arată, poate nici nu profesează ceea ce știe cu adevărat. Important e să nu etichetezi niciodată o persoană după realitatea exterioară sau după spusele altuia.

Dacă poți avea un vis, înseamnă că-l poți realiza.

Walt Disney

Oferă valoare oamenilor înainte de a-i cunoaște și pornește mereu de la premiza că omul e bun, frumos și unic. Tratează pe oricine ca pe o persoană importantă. Celălalt e doar o altă versiune a ta. Prin urmare suntem cu toții cumva pe aceeași scară de egalitate.

9. Oferă atenția ta și celor necunoscuți

Adeseori la petreceri tindem să fim destul de selectivi în alegerea companiei. Uneori preferăm compania celor care arată bine, alteori a celor care sunt extrem de cunoscuți sau pur și simplu pe cei pe care îi cunoaștem deja.

Imaginația este mai importantă decât cunoașterea.

Albert Einstein

Dar încearcă să ieși din cercul tău de prieteni și profită de ocazie pentru a întâlni oameni noi. Nu îți vei lărgi aria de prieteni decât dacă ești dispus să-ți împarți timpul.

Din relațiile noi ies cele mai reușite relații profesionale. Căci pe prietenii tăi îi știi deja, si e foarte probabil ca ei să nu-ți împărtășească pasiunile sau perspectivele de viitor. Mai ales prietenii vechi. Căci oamenii evoluează diferit, iar unii pur și simplu stagnează. Ai nevoie mereu de păreri noi și de talente diferite în jur pentru a reuși să te dezvolți.

10. Ieși din zona ta de confort

Nu tuturor le este ușor să construiască relații. Unii au blocaje de comunicare în public sau au o stimă de sine scăzută care îi limitează. Dar dacă ai ocazia să spui ceva important sau să te prezinți unei persoane de succes inaccesibilă, ieși din zona ta de confort și fă un pas în față.

Acționează ca și cum ți-ar fi imposibil să dai greș.

Dorothea Brande

Sunt doar două consecințe posibile – te vei descurca grozav și vei câștiga numeroase beneficii în urma curajului tău sau – vei eșua, dar vei ști că ai încercat, iar a doua oară vei reuși cu siguranță. Oricum ar fi, nu există nicio pierdere din acțiunea ta.

11. Nu ignora relațiile noi

Am tot vorbit cât de important este să profiți de orice ocazie în care poți descoperi oameni noi. Dar oare ajunge să îi cunoști o singură dată? Cum faci să îi adaugi în rețeaua ta permanentă de cunoștințe?

Nu le ignora și nu le uita a doua zi. Este bine ca măcar după 48 de ore să dai un telefon sau un mesaj pentru a-i mulțumi pentru companie sau pentru a-ți exprima plăcerea de a le fi cunoscut. Și la momentul oportun stabilește o întâlnire ulterioară.

Atitudinea noastră este pașaportul nostru pentru un mâine mai bun.

Anonim

Nu rupe o conexiune din cauza timpului, a distanței sau a noutății. Valorifică fiecare resursă umană.

12. Fii generos în aprecieri și complimente

De fiecare dată când citești o carte valoroasă sau când descoperi un articol util încearcă să-ți exprimi recunoștința prin orice mijloace posibile. Fie printr-un like, printr-o recenzie sau printr-un email. În spatele oricărui lucru făcut bine există un om poate ca și tine, care a visat, care a muncit, care a perseverat, care a sacrificat. Un om care merită toată aprecierea ta, așa cum meriți și tu pentru tot ceea ce faci în fiecare zi.

Lucrurile nu sunt bune sau rele în sine, gândirea noastră le face să fie astfel.

W. Shakespeare

Aprecierile și complimentele fac parte din nevoile noastre primare. Ne ajută să evoluăm, să învățam, să ne evaluăm. Avem cu toții nevoie să știm că ceea ce facem este bine și util pentru mai mulți oameni, nu numai pentru noi.

Care este limbajul iubirii tale?

Lasă-mi datele tale de contact și-ți voi trimite testul pe email.

Nu facem spam! Citește [link]politica noastră de confidențialitate[/link] pentru mai multe informații.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0
    0
    Cosul tau
    Upss..cosul tau e golHai in magazin