Sari la conținut

7 metode pentru a atrage timpul de partea ta

Cum să-ți organizezi timpul astfel încât să finalizezi tot ce ți-ai propus fără a ajunge la epuizare? Ce metode există pentru a a fi eficient/ă în activitățile zilnice fără a uita de tine? Cum să îți prioritizezi sarcinile astfel încât să îți ajungă timp pentru toate?

Cu siguranță te-ai aflat măcar o dată în situația în care să simți că nu mai poți sau că efectiv nu mai ai timp. Iar toată această lipsă de timp te epuizează mai mult decât sarcinile în sine pentru că te afectează mental și îți reduce din motivație. Ce rost mai are să încerc? Când să o mai fac și asta dacă abia am timp să respir? Și astfel apare fenomenul de burnout atât de mediatizat în perioada actuală, fenomen care duce la depresie și la diverse boli medicale.

Iată câteva metode practice pentru a atrage timpul de partea ta. Dacă te regăsești printre persoanele super încărcate de responsabilități și datorii care te epuizează peste măsură, articolul acesta este pentru tine.

Notează-ți ce ai de făcut

Indiferent că lucrezi de acasă sau de la birou, este important să-ți notezi ce ai de făcut pentru ca apoi să urmezi pașii de mai jos. Adică să îți organizezi sarcinile și să le prioritizezi astfel încât să lucrezi eficient. Păstrează o agendă pe birou și scrie-ți obiectivele pe ziua respectivă. Astfel le identifici și le respecți mai ușor. În plus, obții mai multă claritate asupra responsabilităților tale și vei fi mai relaxată în efectuarea acestora.

Organizează-te din timp

Epuizarea rezultă adeseori din adunarea sarcinilor suplimentare sau a celor neterminate din zilele precedente. Vorba din popor „Nu lăsa pe mâine ce poți face azi” rămâne general valabilă și total justificată.

Totodată, e bine să privești imaginea de ansamblu din întreaga săptămână pentru a-ți organiza sarcinile echitabil. Dacă urmează o aniversare printre cei dragi, îți recomand să te gândești la un cadou din timp, nu cu o zi înainte când e foarte posibil ca ziua să ți se pară mai scurtă, timpul limitat, sarcinile mai grele.

De exemplu, dacă vrei să cumperi un cadou de Dragobete partenerului tău, sărbătoare care are loc în trei zile, fă comanda azi ca să te asiguri că vei fi pregătită în ziua respectivă. Ceasurile Tio sunt o idee excelentă pentru a-l ajuta și pe partenerul tău să-și organizeze timpul într-un mod eficient.

Prioritizează

După ce ai notat pe agendă tot ce ai de făcut, analizează importanța fiecărei sarcini și prioritizează-le în funcție de durată, termen limită, necesitate și resurse. Ce este cel mai important pentru tine? Cât de folositor îți este? Care este scopul fiecărei sarcini?

Toate aceste întrebări te vor ajuta să-ți prioritizezi activitățile într-un mod eficace. Și apoi, începe cu sarcina cea mai grea! Astfel vei continua ziua cu mai multă serenitate și relaxare.

Cronometrează

Cât durează o sarcină? De cât timp ai nevoie pentru a o îndeplini? Odată ce ai stabilit durata unei sarcini, îți va fi mai ușor să o încadrezi în agenda ta. Așadar, cronometrează.

Îți recomand să porți un ceas de mână care te va ajuta să-ți verifici timpul petrecut în trafic, pentru scrierea unui articol, pentru stabilirea unor limite sau pentru activitați imprevizibile. Un ceas mecanic automatic te va ajuta să te încadrezi în timp și să-ți respecți termenele fără a renunța la activitățile tale preferate.

Setează obiective pertinente

Știu că vrei să le faci pe toate într-o singură zi. Între dus copiii la școală și ședința cu echipa ai vrea să faci și cumpărăturile pentru casă sau să duci mașina la spălat. Și nu ai la dispoziție decât 30 de minute. Ai timp? Din păcate nu depinde de tine, căci nu poți controla traficul sau cozile la casa de marcat sau la spălătorie.

Pentru că exact asta se întâmplă. Atunci când își setezi standarde prea înalte și nerealiste ajungi să te învinovățești pentru nereușită sau să-ți deteriorezi stima de sine. „Nu am timp” devine ușor „nu sunt capabil/ă”, „nu pot”. Dar tu ai timp! Poți! Și cu siguranță ești capabil/ă. Trebuie doar să-ți setezi obiective realiste, liniare cu restul activităților.

Focusează-te pe ce ai de făcut

Odată ce ai început un task, focusează-te pe munca ta și nu renunța până nu termini. Dacă e nevoie, dezactivează notificările la telefon pentru a nu te distrage de la ce ai de făcut. Facebook, WhatsApp, email-urile sunt factori care te pot face să-ți pierzi concentrarea și ritmul.

Setează-ți limite

Limitele includ cronometrare, focusare și organizare la un loc. Prin urmare, ne întoarcem la cronometrare. Dacă ai de citit email-urile, setează o limită. Maxim 30 de minute de exemplu. Pentru că altfel tinzi să pierzi mai mult timp decât îți doreai.

În concluzie, eficientizarea timpului tău depinde de modul în care îți organizezi, prioritizezi și respecți sarcinile de peste zi. Ai încredere în tine, setează-ți obiective realiste și nu uita să te adaugi și pe tine în programul tău!

Iar dacă vrei să înțelegi cum te poate ajuta un coach în organizarea timpului într-un mod cât mai eficient, fără a renunța la ceea ce îți place cu adevărat, programează o întâlnire gratuită cu mine aici sau trimite-mi un email la adresa veronicagavril10@gmail.com.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0
    0
    Cosul tau
    Upss..cosul tau e golHai in magazin