Cartea despre copii de Osho este un altfel de îndreptar de educație și creștere a copiilor. Osho prezintă metode și reguli pe care nu oricine le-ar agrea. Unele sunt bine venite, altele sunt din afara zonei de confort a parenting-ului.
Chiar zilele trecute, în timp ce citeam din această carte, am surprins la Prințesa Urbană (scriitoare, blogger și mamă de 2 copii) un fragment din această carte care a revoltat întreaga comunitate de părinți.
Și totuși nu m-am oprit din lectură. Pentru că o carte nu e definită printr-un fragment sau printr-o simplă teorie dezagreabilă. Cărțile nu sunt perfecte. Nu toate cuvintele și afirmațiile trebuiesc luate ca atare. Orice lectură are podul ei. Acel pod dintre îmi place și nu, nu sunt de acord.
E ok să nu ne placă tot ce citim. Cred că regula de bază e să trecem informațiile noi prin filtrul inteligenței și al experienței și să reținem doar ceea ce rezonează cu obiceiurile sau principiile noastre.
Am citit multe cărți în dezacord cu opiniile mele, însă de fiecare dată am decis să o termin. Și în final am cules multe roade, căci nu există carte din care să nu înveți ceva, oricât de nonconformistă ar fi.
Osho a fost un filozof, guru și învățător spiritual indian. Un copil singur la părinți, răzvrătit, diferit încă din copilărie, mereu dornic să acționeze altfel. Și totuși a avut un tată înțelegător care l-a ajutat să se afirme în direcția dorită și nu l-a influențat nicio clipă. Osho nu are copiii, dar legătura părintească, educația și studiile aprofundate l-au ajutat să vorbească despre educația copilor din ziua de azi.
La vârsta de 21 de ani atinge ceea ce el denumea iluminarea, „cea mai înaltă culme a conștiinței omenești”. În acel moment, spune Osho, biografia lui exterioară a luat sfârșit; de atunci el s-a văzut trăind o stare de totală unitate cu legile intime ale existenței. (Sursa Wikipedia).
Adevărul e că Osho nu e pentru oricine. Nu l-ar putea înțelege chiar orice cititor. E nevoie de o anumită deschidere și curiozitate către cultură și divinitate. De informații despre conceptul de meditație, despre diferențele dintre religii și generații și mai ales de acceptare a unei lumi diferite.
Cărțile lui Osho acoperă foarte multe domenii de activitate şi de înţelegere. Este renumit ca unul dintre cei mai mari adepţi ai dezvoltării spirituale şi personale. Discipolii săi au scris tot ceea ce a predat Osho lumii. Și au rezultat peste 30 de cărți, în care ne învață despre compasiune, bucuria de a trăi, iertare, iubirea necondiționată, valoarea prezentului și multe alte lecții utile evoluției noastre spirituale.
Iată ce am reținut eu din Cartea despre copii.
Relația dintre mamă și copil nu poate fi perfectă.
Dacă sunt și probleme în relația dintre mamă și copil e ok, e normal. Ele vin și pleacă. Continuați să vă iubiți fără a vă face atât de multe griji.
Mama este o ființă umană, cu limitări și nevoi. Iar copilul trebuie să înțeleagă acest lucru, nu să și-o închipuie ca pe o divinitate. Căci acest lucru nu poate duce decât la dezamăgire și neîncredere.
Maternitatea este aproape la fel ca o renaștere. Nu se naște numai un copil, ci și o mamă. Mama dă naștere copilului, copilul dă naștere mamei.
Spiritul matern nu este singura însușire a femeii, face parte din ființa ei, dar nu este sinonim cu ea. Multe femei se tem să devină mame pentru că au impresia că vor fi private de libertate. Aud și înțeleg din societate că odată ce devii mamă renunți la sinele tău.
Însă femeia rămâne o individualitate, cu propriile dorințe și sentimente. Iar pentru a fi o mamă bună pe termen lung trebuie să ai grijă mai întâi de propriile nevoi. Căci copilul intuiește tot. Simte fericirea și nefericirea din sufletul părinților.
Sacrificiul de sine nu este bun, căci în subconștient nu vă veți putea ierta niciodată copilul. Daruiți-i iubire în limita propriilor resurse fără să vă lăsați dominați. Copiii sunt foarte receptivi.
Despre furie
Iubirea și furia merg mână-n mână. O mamă care se mai și infurie își iubește copilul la fel de mult ca cea care nu o face. Doar că sunt caractere diferite. Nu te simți vinovată dacă ți se întâmplă să te înfurii.
Mânia nu este altceva decât iubire cu semn contrar, transformată în respingere. Adevăratul opus al iubirii este indiferența, apatia.
Important este să compensați strigătele cu iubirea!
Divergențe între părinți
Dacă faceți parte dintr-un cuplu în care există conflicte în privința creșterii copilului, încercați să acceptați stilul diferit de educație al soțului. Viața este formată din flori și spini, iar copilul are dreptul să cunoască ambele aspecte. Altfel va crea o dependență față de părintele mai blând, iar ieșirea în lume i-ar putea fi fatală. Nu va rezista nicio clipă fără părintele protector pentru că nu e pregătit.
Însă un parinte mai puțin blând îl pregătește preventiv pentru lumea exterioară și copilul nu va mai fi surprins. Va avea toate resursele necesare pentru a-i face față realității.
Copilul are nevoie de autonomie
Lăsați copilul liber și respectați-i spațiul intim. Dacă un copil nu vrea să mânânce nu trebuie forțat. Procesul de alimentare a organismului este unul natural. Când are poftă, mânâncă singur. Dar uneori va refuza mâncarea. Din când în când este bună o pauză.
Dacă întâlniți vreodată la copilul dumneavoastră însușiri care vă deranjează, priviți adânc în ființa dumneavoastră și le veți descoperi acolo. Ele doar se reflectă asupra copilului.
Definiția educației
Educația unui copil este un proces natural. Dacă vă vine să-l îmbrățișați, îmbrățișați-l! Dacă vă vine să-l pupați, pupați-l! Nu ezitați și nu vă întrebați dacă e momentul potrivit. Nu așteptați un moment anume pentru a vă manifesta iubirea.
Educația nu trebuie să se adreseze numai minții, ci și inimii. Mintea poate crea tehnologii mai bune, dar nu poate face pe nimeni un om mai bun, mai plin de iubire, de poezie, de grație. Ea nu poate oferi bucuria vieții, sărbătoarea, cântecul și dansul.
Învățarea înseamnă receptivitate, vulnerabilitate, deschidere.
Viața nu trebuie considerată ca o luptă pentru supraviețuire, ci o sărbătoare. Nu este o competiție, ci o bucurie a cântecului și a dansului, a muzicii, a poeziei și a picturii. Divinitatea se manifestă sub forma frumuseții. O poți descoperi cu ușurință într-un trandafir sau într-o floare de lotus, în răsăritul sau în apusul soarelui, în stele, în zborul păsărilor.
Educația înseamnă cultivarea încrederii în Univers și în sine, pentru că ceea ce este ascuns în propria ființă să poată înflori.
Fiecare copil este unic
Nu comparați niciodată copiii între ei. Cel pe care îl lăudați va crea un complex de superioritate, în el apare egoul. Iar cel pe care l-ați subestimat va crea un complex de inferioritate. Și ambele sunt boli psihice. Fiecare copil trebuie respectat ca atare.
Reconcilierea cu părinții
Pentru a fi un părinte bun trebuie să vindecați copilul vostru interior și implicit relația cu părinții voștri. Intențiile părinților sunt întotdeauna bune, doar că sunt condiționate de resurse limitate.
Și părinții voștri au fost cândva niște victime. Au fost ființe nefericite și au crescut inevitabil alte ființe nefericite. Au aplicat pe voi ceea ce știau. Dar acum aveți șansa să rupeți lanțul condiționării transmis din generație în generație.
Adevăratul vinovat este mult mai departe pe linia timpului decât credeți. Indiferent cum v-au tratat părinții voștri, ei au fost inconștienți. Tratați-i cu iubire, cu acceptare, cu bunătate.
Să te înfurii pe niște oameni neajutorați e nedrept și dăunător pentru devenirea ta ca om. În loc să vă consumați energia pe un trecut care nu mai există, cel mai bine ar fi să folosiți această energie pentru transformarea de sine. Să deveniți voi mai vii, mai conștienți, mai înțelepți. Pe ei nu îi mai puteți schimba, nu îi mai puteți vindeca.
Singurul lucru care transformă cu adevărat oamenii este charisma personală, magia propriei individualități.
Dacă nu te afli într-o relație de intimitate cu părinții tăi, nu te poți afla într-o relație de intimitate cu tine însuți, căci părinții sunt adânc înrădăcinați în ființa ta. Iar cea mai ușoară cale de a crea o relație de comuniune cu ei constă în a nu face niciun efort în acest sens. Curios, nu-i așa?
Pur și simplu fiți atent cu ei, tratați-i cu iubire, respectați-le spațiul dacă asta vor, sau petreceți timp împreună atunci când e nevoie. Astfel legătura se va stabili de la sine, căci iubirea dintre părinți și copii e un proces natural, firesc. Ei vor simți pacea din voi și veți deveni o sursă de încărcare a bateriilor pentru ei.
Educația trebuie transmisă, nu doar comunicată
Copiilor nu le pasă ceea ce le spuneți, dar respectă enorm ceea ce sunteți. Au o receptivitate, o intuiție, o claritate cu totul speciale. Învață imediat vibrația care domnește în atmosferă.
Ca să împărtășești ceva trebuie mai întât să dispui de acel ceva. Nu poți împărtăși decât ceea ce ai.
Regăsiți paradisul pierdut împreună
Atunci când petreceți timp cu copiii, renunțați la seriozitate. Râdeți cu ei și redeveniți copii. Astfel creați o atmosferă armonioasă.
Copilăria este paradisul pierdut pe care oricând îl putem regăsi. Renunțați la seriozitate și redeveniți copii. Luați exemplu de la copiii voștri și faceți ce fac și ei. Astfel veți crește împreună.
Fiți cât se poate de jucăuși. Nu e întotdeauna ușor, căci ne-am creat în timp o armură impenetrabilă, dură pentru a nu fi răniți. Dar vulnerabilitatea are totuși frumusețea și roadele ei.
Cartea despre copii e o lectură cu adevărat relaxantă. Eu personal rezonez cu multe din învățăturile lui Osho. Și-mi transmit o energie pozitivă, o pace interioară care mă ajută să fiu mai bună în relație cu ceilalți. Acum voi aveți dreptul și libertatea să aplicați exact ceea ce vi se potrivește. Fiecare are propriile sale nevoi. Fericirea este în natura noastră. Dar este, de asemenea, o alegere.
Puteți găsi aici mai multe cărți de Osho. Iar dacă sunteți deja cititori împătimiți ai acestuia, mi-ar plăcea să știu cu ce carte ați rezonat cel mai bine?