Sari la conținut

Ce înseamnă să fii Life Coach?

Life Coach? Ce e asta? Până și reacția mea a fost una asemănătoare acum câțiva ani când întâlneam foarte mulți candidați cu asemenea statut în timp ce profesam ca Trainer în Resurse Umane. Expresia aceasta era atât de des întâlnită și luase o asemenea amploare încât nu știam când să o iau în serios.

Dar ce înseamnă de fapt să fii Life Coach? Și de ce anume ai nevoie pentru a-ți atribui acest statut? Exact aceste aspecte le vom lămuri mai departe. Tocmai pentru a înțelege conceptul și a-l folosi doar în contexte adecvate.

Coach înseamnă de fapt antrenor. Poți fi antrenor în mai multe domenii, precum cel tehnic de IT, în domeniul profesional sau chiar în cel personal. Domenii care, în acest context, capătă denumirea de nișe.

Adeseori coach e confundat cu mentor sau trainer, dar diferențele sunt semnificative. Mentorul te ajută să te specializezi într-un domeniu, el însuși având un nivel superior în domeniul respectiv. Trainerul formează echipe sau indivizi la nivel profesional. Pe când coach-ul antrenează într-o anumită direcție, chiar și la nivel personal. Life Coach mai exact, este axat pe o nișă personală.

Ca Life Coach lucrez la gestionarea emoțiilor, la îmbunătățirea relațiilor interumane, la atingerea obiectivelor și identificarea obstacolelor, la dezvoltarea unei stime de sine și la amplificarea unei conștiințe. Vorbim deci de calitatea vieții, de claritate în simțire și gândire, de regăsirea de sine în tumultul existențial și de o desăvârșire a individului.

Cred că toate cele trăite în jurul nostru sunt în favoarea evoluției noastre și niciodată împotrivă. Că suntem aici cu un scop și avem cu toții un talent. Iar lumea din jurul nostru este făurită mai întâi în imaginația noastră, și apoi în realitatea înconjurătoare. Prin urmare, noi suntem stăpânii unei lumi copleșitoare și o putem crea după bunul nostru plac.

Însă este nevoie de construirea mai întâi a unei lumi interioare pură, miraculoasă, care apoi să se oglindeze în exterior. De aceea totul pornește din noi către afară. Așadar, avem mult de lucru cu noi înșine.

Cum poate ajuta un consilier oamenii?

Să fiu Consilier pe Dezvoltare Personală și Profesională este o dorință foarte veche de-a mea, iar azi sunt extrem de recunoscătoare că e un obiectiv împlinit. Mi-aduce foarte multe satisfacții personale. Simplul fapt că lucrez cu oamenii este deja o reușită, iar atunci când aflu și despre schimbările fructuoase din viața acestora e deja tot ce mi-am dorit.

Spre deosebire de terapie, în consiliere eu merg pe principiul că oamenii sunt capabili să-și depășească singuri angoasele existențiale. Prin exerciții și întrebări îi ajut să-și redescopere potențialul, dar mai ales să-și acceseze resursele interioare pentru a face față tuturor obstacolelor. Ba chiar și cum să le evite, bineînțeles, atunci când ține de noi. Într-atât încât să nu depindă de mine, consilierul. Mai exact fără să creez o relație de independență, ci din contra.

Consilierea nu este menită să dureze ani de zile, ci câteva ședințe, în funcție de caz. Pe site am creat abonamente de evoluție personală de până la maxim 10 ședințe în care să susțin oamenii în această frumoasă călătorie către sine prin ascultare și instrumente adecvate. Iar atunci când vor mai întâmpina probleme să fie capabili să recurgă la exercițiile și resursele relevate.

E adevărat că nu întotdeauna e ușor să fii obiectiv vis-a-vis de propriile conflicte interioare. Și eu am nevoie adeseori de ajutor pentru a clarifica anumite emoții. Apelez la jurnal, la exerciții de imagerie, la dedublare (rol dublu), la reîncadrare sau la cărți. Dar o conversație sinceră cu un specialist e o metodă de multe ori mai eficientă.

Un consilier ascultă fără să judece, fără să critice și fără să dea sfaturi.

Poate face recomandări. Însă arma lui secretă este întrebarea. Prin întrebările potrivite am reușit adeseori să ghidez omul spre propriul adevăr. Căci da, fiecare are adevărul său. Doar că uneori e mascat atât de bine încât ne este greu să-l acceptăm.

Găsim scuze pentru orice și ne complacem în rolul de victimă instantaneu. E normal, e modul nostru de a ne proteja. Creierul uman e ca o mașinărie care funcționează ca un antivirus. Dacă nu-i place ceva, șterge, ascunde sau simulează.

Dar eu vreau să te ajut să devii cârmuitorul propriei tale „nave”. Imaginează-ți că tu ești căpitanul unei nave uriașe care nu este altceva decât viața ta. Unica! Ai vrea să o conduci tu sau să o lași împinsă de furtuni? Cum ar fi dacă ai putea evita furtunile pe „mare”?

Ei bine, eu îți spun că poți! Eu am încredere în tine! Tu ai?

Dacă nu, dă-mi voie să te ghidez. Mi-ar face plăcere să îți fiu alături în această frumoasă călătorie pe mare pentru ca tu să ajungi la destinație. La adevăratul tău eu, plin de resurse nebănuite, cu o stimă de sine ridicată și cu întregul control al navei. Lasă-mi un mesaj în privat și spune-mi de ce ai nevoie în acest moment.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0
    0
    Cosul tau
    Upss..cosul tau e golHai in magazin