Pentru rezultate coerente în ceea ce privește moștenirea epigenetică, oamenii de știință au făcut studii pe șoareci. Motivul pentru care studiile pe șoareci sunt extrem de relevante este pentru că șoarecii au scheme genetice similare cu schemele genetice ale oamenilor în proporție de 99%. Dar și pentru că rata de viață a șoarecilor este de 12 săptămâni, ceea ce generează rezultate rapide.
Ce este epigenetica?
Epigenetica, pe scurt, este studiul mecanismelor biologice care pot porni și stopa expresia genelor. Moștenirea noastră genetică se transmite prin intermediul AND-ului.
Oamenii de știință au descoperit că există două tipuri de ADN: ADN cromozomial – responsabil de trăsăturile fizice și ADN necodificator – responsabil de trăsăturile emoționale, comportamentale și de personalitate. AND-ul necodificator reprezintă 98% și este menit să ne pregătească pentru viața extrauterină pentru a ne adapta la mediul nostru de viață cu tot ceea ce moștenim.
Traumele pot fi moștenite până la a treia generație.
Într-unul din studii pe șoarei, cercetătorii au supus o serie de șoareci la stres intens. Ulterior, aceștia au prezentat simptome de depresie din ce în ce mai acute odată cu trecerea timpului. Mai târziu, cercetătorii le-au permis să se reproducă și au descoperit că atât puii din a doua, cât și din a treia generație au prezentat simptome de depresie, fără ca ei să trăiască trauma în sine.
Simptomele se înrăutățesc odată cu vârsta.
Putem deduce foarte multe informații utile din acest studiu. Observăm că simptomele se înrăutățesc odată cu vârsta. Nu e de mirare că oamenii încep să-și pună marile întrebări precum „cine sunt eu?”, „ce mi se întâmplă?”, „ce vreau eu cu adevărat?”, „care este sensul vieții?”, undeva după vârsta de 40 de ani. Foarte rar mai devreme, doar dacă trec printr-un eveniment copleșitor care activează niște triggeri.
Oricât de nedorită este suferința, ea vine în viața noastră pentru a ne vindeca. Nimic nu este întâmplător. Viața se petrece în favoarea noastră, și nu altfel. Adeseori trecem prin momente devastatoare care inițial ne copleșesc. Ulterior, după ce le acceptăm, înțelegem rostul lor și lecțiile care ni se oferă. Și ajungem astfel pe drumul cel bun.
Facem ceea ce trebuie, și ignorăm ce simțim, ce vrem, cine suntem.
Un alt motiv pentru care începe mai târziu e pentru că lumea reală este condiționată de acel trebuie care ne forțează să facem lucruri impuse de societate. Trebuie să învățăm, trebuie să ne căsătorim, trebuie să facem copii, trebuie să muncim, etc. Facem ceea ce trebuie, și ignorăm ce simțim, ce vrem, cine suntem. Ne lăsăm dominați de plăceri temporare, de obligații și evităm pe cât posibil marea confruntare. Cu sinele nostru, cu familia noastra, cu trecutul nostru.
Împărțim același mediu biologic cu trei generații.
Ce altceva mai deducem din studiu? Că suntem foarte conectați de familia noastră, oricât de mult am nega asta. Că avem o memorie celulară comună pentru că am împărțit același mediu biologic cu trei generații.
Conform unor studii efectuate de Mark Wolynn (psiholog clinician specializat în traumele transgeneraționale) prezentate în cartea sa „Povestea ta a început demult” există un trio foarte puternic alcătuit din bunica-mamă-copil. Când bunica era însărcinată în 5 luni cu mama, celula precursoare a oului din care tu te-ai dezvoltat era prezentă în ovarele mamei tale. Sunt trei generații care impart același mediu biologic. Și la fel și pe linie paternă.
Nu ne putem îndepărta de familie, pentru că ar însemna să ne îndepărtăm de origini. Totuși, originile nu ne definesc permanent. Suntem capabili să existăm ca entitate indivduală, dar nu înainte de a cunoaște capitolele anterioare. Mai întâi e necesar să călătorim în trecut pentru a ne construi un viitor de sine stătător. Să înțelegem, să conștientizăm, să acceptăm, să iertăm, să vindecăm. Altfel ne vom simți limitați de comportamente, gânduri, cuvinte, reacții pe care nu le putem controla.
Atât Freud, cât și Jung credeau că tot ce rămâne inconștient devine destin. Adică nu se uită, nu se dizolvă, ci se repetă. Se transformă într-un tipar care se trăiește din nou și din nou sub forme diferite. Până le conștientizăm și le înțelegem. Până le vindecăm.
Întrebarea nu e ce anume moștenești, ci ești pregătit să confrunți adevărul?