Vă invit să citiți sau, de ce nu, să recitiți romanul Maestrul și Margareta de Mihail Bulgakov!
Acest roman a trecut proba focului – la propriu și la figurat. Când cenzura stalinistă a interzis publicarea romanului în anii 1930, Mihail Bulgakov a aruncat manuscrisul în soba de lemne (e strict o metaforă). Se prea poate să fi fost un alt fel de foc, cu o esență mai sfâșietoare.
Scriitorul de origine ucraineană, Mihail Bulgakov (1891-1940), a scris la roman timp de 10 ani de zile, însă a fost publicat 26 de ani mai târziu. Maestrul și Margareta este unul dintre cele mai bune romane din literatura universală și este inspirat din viața scriitorului.
Nu pot rezista tentației de a îmi imagina focul dramatic al lemnelor de stejar sau de brad ud, mistuind opera scrisă cu atâta ardoare de cel care a afirmat în repetate rânduri că singurul lui modus vivendi e acela de scriitor. Dar precum scriptura care învie și proliferează datorită labirinticei memorii și a inspirației profetice, Maestrul și Margareta s-a rescris refuzând să moară pentru eternitate. Deși mort a fost pentru generația de atunci.
S-a rescris prin voința de fier a soției lui Bulgakov, căreia i-a fost dictat pagină cu pagină de soțul muribund și țintuit la pat, orb pentru lumea profană, dar botezat prin foc și cenușă. Ba mai mult, romanul și-a descris el însuși moartea:
În soba duduia focul, ploaia turna, șfichiuind geamurile. Atunci s-a mai intamplat ceva. Scoțând din sertarul mesei caietele cu romanul scris de mână și exemplarele dactilografiate, am început să le ard. E o treabă foarte grea, căci hârtia scrisă arde anevoie. Rupându-mi unghiile, sfâșiam caietele, asezându-le în picioare printre bucățile de lemn și scormonind foile cu cleștele. Erau clipe cand cenușa mă biruia, înăbușind flăcările, dar mă luptam cu ea, și romanul meu, împotrivindu-se cu înverșunare, pierea totuși. (p.225)
Iar proba de foc cea mai imprevizibilă, întrucât are un ritm și tenacitate aparte, și anume – proba de foc a timpului, a proiectat acest roman ursuz, criptic și captivant în canonul literar al literaturii moderne.
Aclamat și criticat, aruncat pe noptieră cu deznădejde și culcat pe perna de mâna adormită în prag de noapte, Maestrul și Margareta te provoacă, te respinge, te atrage și te pune la încercare.
Romanul debutează sub un soare moscovit dogoritor, unde doi literați discută însetați de cunoaștere dar mai mult țintuiți de o sete zdravănă care nu a putut fi potolită la chioșcul de pe bulevard intitulat „Bere și ape minerale”:
– Apa minerală vă rog!”
– N-avem apa minerală, îi răspunse cu un aer jignit femeia din chioșc.
– Bere aveți? se interesă cu glas răgușit Bezdomnii.
– Ne aduce pe seară, îl informă vanzatoarea.
Lipsind și berea și apa minerala, cei doi domni se mulțumiră cu un sirop de caise cald ce le provoacă sughițul. Aici își face debutul ironia fină adresată regimului comunist, ce străbate precum un fir roșu întregul roman, smulgând cunoscatorului un zâmbet în colțul gurii… știm și noi, și o știm prea bine.
Antrenați într-o discuție nihilistă având ca scop nimicirea lui Iisus, cei doi sunt derutați de apariția unui străin care descinde „mise en abyme”. Acest străin e de fapt Necuratul, care a poposit în Moscova spre a-i cunoaște pe moscoviți și pentru a da Marele Bal. Satana se arată încântat de ateismul celor doi amici, dar lezat de faptul că cei doi neagă până și existența lui, îi va convinge spunând unuia dintre ei cum își va găsi sfârșitul, iar celuilalt, cum va avea un prim episod de schizofrenie.
Odată alterat bunul mers al lucrurilor de aceste prime intervenții nefaste ale necuratului și ale echipei lui hidoase, Moscova și multe destine vor fi suspendate într-un purgatoriu incert și exasperant.
În romanul fantastic Maestrul și Margareta vom asista uimiți la organizarea unui spectacol de magie neagră, care nu a putut fi împiedicat de organele de control. Satana se instalează comod în casa directorului teatrului, îl trimite pe acest director in alt colț de lume într-o clipită și reduce la tăcere atât pe directorul financiar al teatrului, cât și pe prezentatorul teatrului, căruia i se taie capul pe scena la cererea puerilă a spectatorilor înfuriați, care își regretă mai apoi amarnic sentința scandată în necunoștință de cauză.
Necuratul afirmă:
Spune-mi iubite Fagot, cum ți se pare, populația Moscovei s-a schimbat în mod considerabil, nu-i așa? […] Orășenii s-au schimbat mult… după aspectul exterior, vreau să spun…că însuși orașul, de altfel… Să nu mai vorbim de îmbrăcăminte, dar au apărut astea…cum le zice…tramvaie, automobile […] dar iată o întrebare mult mai gravă: S-au schimbat oare orășenii aceștia lăuntric?.
Urmează o demascare dureroasă a moravurilor ușoare practicate de populația moscovită: Ce să-i faci, sunt oameni ca toți oamenii… Iubesc banii, dar asta a fost dintotdeauna[…] Într-un cuvânt, îmi amintesc de cei de altădată, uite, numai problema locuințelor i-a cam stricat… Din nou o fină ironie la adresa regimului comunist.
Dar cum arată necuratul și ce sentimente și premoniții trezește acesta în cei din jurul lui?
Individul nu șchiopăta defel, nu era nici scund și nici uriaș, ci, pur și simplu, înalt. […] Purta un costum scump, din stofă cenușie, cu pantofi la culoare, de proveniență străină (!). […] După aparență, avea vreo patruzeci și ceva de ani. Era proaspăt bărbierit, brunet, cu gura cam strâmbă. Ochiul drept – negru, stângul – verde.
Acesta sfidează timpul și spațiul – Băncile de pe alei erau pline de lume, dar tot numai pe trei din laturile pătratului. Cea de-a patra, unde ședeau interlocutorii noștrii, rămânea pustie. Înfățișarea lui proteică e semnalată mai târziu, când ochiul lui stâng e de asemenea descris ca o crăpătură întunecată și îngustă, aidoma unei bulboane fără fund a tuturor umbrelor și tenebrelor.
Este înconjurat de obiecte enigmatice lui Ivan i se păru că nebunul (e.g. necuratul) ține la subsuoară o spada, nu bastonul. Necuratul e însoțit de un un motan gras, gras cât un porc, negru ca tăciunele, cu niște mustăți de cavalerist, un ins numit Fagot sau Koroviev, nemaipomenit de slab cu mustăți ca niște pene de găină, ochii mici, ironici, de om băut, și pantaloni cadrilați, trași în sus, lăsând la vedere ciorapii albi, jegoși cu un pince-nez fisurat, un alt ins mic de stat, roșu ca focul, cu un clonț uriaș ieșindu-i din gură; purta un costum în dungi, de calitate bună […] uimitor era faptul că , din buzunarul de la piept, unde bărbații poartă de obicei batista sau stiloul, ieșea un os de găină, cu numele de Azazello.
Echipa e completată de o vrăjitoare tânără, Hela, roșcată cu o cicatrice pe gât, ochi verzi și cu palmele mai reci decat gheața. Muritorii care au privilegiul nedorit de a-și încrucișa destinul cu gloata infernala îmbătrânesc brusc un bătrân cu părul alb ca neaua, care nu demult fusese Rimski, își pierd voința proprie devenind marionete ale necuratului oricât de mult se grăbea Varionuha, o dorința de nestăvilit îl atrase pentru o clipă în W.C.-ul de vară, ba chiar își pierd esența umană devenind vampiri care pot sări în sus rămânând îndelung în văzduh și legănându-se și chiar porci – un vier gras, care strângea între copitele dinainte o servietă, pe când cu cele dinapoi bătea înverșunat văzduhul.
Muritorilor cărora le iese în cale necuratul acuză o durere acută înfiripată în inimă, precum și o stare formidabilă de neliniște: Sughițul i se potoli pe neașteptate, inima îi zvâcni și, pentru o clipă, și-o simți parcă prăbușindu-se undeva în gol, apoi revenind, dar cu un ghimpe înfipt în ea.
Directorului sus-numitului teatru i se păru că podeaua din preajma patului pierise nu se știe unde și că îndată va zbura cu capul în jos, la mama dracului, în iad. Toate simțurile par a fi alerte, iar văzduhul emana o duhoare de pivniță, mirosind a umezeală, a sulf și smoală.
Singurul mod de a scăpa din situațiile burlești e adeseori leșinul, ca formă de evadare dintr-o realitate alterată. Din nefericire, mai toți ajung la spitalul de boli psihice unde sunt sedați spre a uita de întâmplările nemaipomenite la care au fost martori.
În imperiul minților suferinde vom face pentru prima dată cunoștință cu Marele Maestru, centrul gravitațional al romanului, a cărui dramă existențială și profesională sfidează Răul și îl vor face pe acesta, alături de Margareta, intangibil.
Maestrul este intelectualul idealist, îndrăgostit de Margareta și devorat de dorința de a-si publica romanul scris în micul apartament cu sobă și flori de liliac la geam.
Romanul e refuzat de editură și e criticat aprig de criticii literari și catalogat drept o apologie interzisă a lui Iisus Hristos. Articolele trezesc de fapt senzația că autorii lor spun altceva decât ceea ce ar vrea să spună și că tocmai aceasta le provoacă furia – din nou o aluzie indirectă la adresa regimului stalinist și a cenzurii.
Maestrul, alături de Margareta, e singurul care îl înfruntă pe Satana și care și-ar fi dorit să îl socoate rodul unei halucinații, dar de data aceasta „nebunul” este cel ce vede clar.
Autorul își primește în mod miraculos romanul care ar fi trebuit să fie mistuit de flăcări, si alături de Margareta primește o a doua șansă la viață, la artă. Totul i se datorează Margaretei, care acceptă să fie Stăpâna balului organizat de Satana, oferindu-și genunchiul spre a fi profanat de sărutul sufletelor chinuite din iad. Sosind ceasul remunerației, Margareta, modestă și distinsă, nu-și cere răsplata pe loc. Ba mai mult doar la insistențele necuratului îi dezvăluie acestuia cea mai aprinsă dorință – vreau ca acum, chiar în clipa asta, sa mi se dea îndărăt maestrul, iubitul meu.
Pentru prima dată, îl vedem pe Satana într-o altă lumină – de data aceasta nu ca pe un răufăcător, ci ca pe cel care face, într-o lume derutantă și exasperantă, dreptate, restaurând ordinea în viața celor doi îndrăgostiți.
Iubire, fantasme, credință …
Un al doilea plan narativ îl reprezintă episodul răstignirii lui Iisus, unde îl regăsim în puritatea lui absolută și într-o lumină pozitivă și neașteptată pe Pontius Pilatus- procurorul roman trimis la Ierusalim în calitate de supervizor în anii 26 – 36 după Hristos, în timpul domniei împăratului roman Tiberius.
Pilatus încearcă în zadar să-l convingă pe marele preot al Sinedriului, Caiafa, să îl elibereze pe Ha-Nazri întrucât puterea lui e limitată – Acum îl stăpânea, arzându-l și înăbușindu-l, cea mai groaznică dintre manii – mania neputinței.
Autorul ne transpune în orașul neliniștit și însetat de sânge, iar natura năvalnică și afectată de nedreptatea săvârșită în oraș ne cotropește, făcându-ne părtași la tragica asasinare a lui Iisus.
Dar iată că Maestrul, alături de Margareta atunci când vor părăsi Moscova pe vecie spre a pătrunde-n lumea tenebrelor în căutarea liniștii, îl vor găsi pe Pontius Pilatus, două milenii după săvârșirea marii nedreptăți, înlemnit în jilțul său alături de câinele credincios, prizonier al neputinței sale.
Climaxul firului narativ este atins atunci când Maestrul își finalizează romanul în alt plan, în planul lumii nemaivăzute si negrăite, eliberându-l pe sărmanul Pilatus – Ești liber! Liber! El te așteaptă!.
Între timp, în Moscova anchetatorii încearcă să îndrepte lucrurile prin construirea unui proces care se dorește a fi atot edificator. Plecarea celor 4 necurați însoțiți de Maestru și Margareta s-a înfăptuit într-o duminică, nu înainte ca motanul și cadrilatul să boteze cu foc mai multe locuri simbolice din Moscova – casa Griboedov, cuibul scriitorilor din acea vreme, a cărei incendiere și planificată reconstruire lasă de dorit.
Din nou, o fină aluzie la calitatea literaturii din acea vreme, scrisă sub și pentru ochii vigilenți ai regimului. Botezul de foc îl mai cunoaște și un magazin unde se pot cumpara bunuri doar în valută, unde motanul caraghios înfulecă mandarine, scrumbii și prăjituri creând un comic de situație nemaipomenit.
În drumul lor spre neant, aflăm și adevărata natură a bandei malefice – motanul e de fapt un adolescent subțirel, un demon-paj, cel mai grozav bufon din câți au existat vreodată pe lume.
Maestrul și Margareta vor poposi într-o căsuță liniștită, cu un majordom bătrân, acolo unde e doar liniște, liniștea cea mult dorită de Maestru: Ascultă și desfată-te cu ceea ce nu ți-a fost dat în viață – cu liniștea!.
Și mai sunt atat de multe de descoperit între coperțile acestui roman fantastic! Vă invit așadar la lectură!
Descoperă lumea Moscovei din timpul dictaturii lui Stalin în romanul istoric, de un fantastic năucitor, al lui Bulgakov, Maestrul și Margareta.
Recenzie de Elena Madalina Cososchi.