Adeseori, povestile de iubire sunt spuse din perspectiva unui singur partener, desi iubirea are nevoie de doua suflete pentru a se implini.
De cate ori avem sansa de a cunoaste ambele versiuni?
Iata ca unul dintre cele mai frumoase romane de dragoste autentica din literatura romana, Maitreyi de Mircea Eliade are si replica ei, Dragostea nu moare de Maitreyi Devi.
Desi este o carte pe care o descoperim destul de timpuriu, in liceu, fiind lectura obligatorie, ramane o carte de suflet imposibil de inlocuit. Chiar si acum dupa aproape 20 de ani de cand am citit-o prima data, timp in care multe alte carti au trecut prin mainile mele, imi amintesc de ea cu emotie si cu dor.
Maitreyi este un roman exotic, autentic, in care actiunea se petrece in Calcutta in 1933. Autorul, Mircea Eliade, in carte Allan, traieste o dragoste mistica cu Maitreyi Devi, fiica unui mare filosof indian.
Romanul introduce cititorul in lumea colorata a Indiei. Atrasa fiind de cultura orientala, acest roman de analiza psihologica mi-a luminat orizonturi de care nici nu eram constienta. Cu o minte de copil de 14 ani am citit-o fascinata de obiceiurile indienilor, stilul vestimentar bengalez, descrierea castelor si a obiceiurilor total diferite de ale europenilor, transpunandu-ma in mica Chabu, sora lui Maitreyi, care adeseori asculta discutiile adultilor pentru a fi considerata un om mare.
Am recitit-o apoi in liceu, cu un suflet dornic de iubire si am inteles altfel personajul feminin de 16 ani, Maitreyi, o tanara fermecatoare si inteligenta, cu preocupari fine, artistice, un simbol al iubirii adevarate si pure. Indragostita de europeanul Allan de 23 de ani, filtreaza cu acesta prin gesturi tandre si priviri profunde. Iubirea dintre ei doi, platonica de altfel, devine un ideal. Dar este imposibila din cauza diferentelor culturale si religioase care duc la o despartire tragica. Maitreyi reprezinta eternul feminin, care iubeste cu adevarat o singura data. Asa cum crezut si eu ca trebuie sa iubim, o data si pentru totdeauna.
Apoi pe timpul studentiei am recitit romanul cu mentalitatea unei femei care a cunoscut iubirea si l-am descoperit inca o data, dintr-o perspectiva diferita. Si am realizat de fapt ca nu imposibilitatea iubirii este evidentiata, ci drama interioara, intensitatea iubirii si a sentimentelor transpuse intr-un plan real si adaptate intr-un mediu in care aparentele conteaza mai mult decat trairile, iar demnitatea este mai importanta decat dragostea. In final, Allan pleaca in munti invins de propriile slabiciuni si de incapacittatea de a o intelege pe misterioasa Maitreyi.
„Îţi mai aminteşti de mine, Maitreyi? Şi dacă da, ai putut să mă ierţi?”
De aici si motto-ul romanului „îţi mai aminteşti de mine, Maitreyi? Şi dacă da, ai putut să mă ierţi?” care sugereaza incertitudinea eroului in fata iubirii. Romanul este scris din perspectiva personajului masculin, de Mircea Eliade, pornind de la o experienta autobiografica.
Dar iata ca dupa 42 de ani, Maitreyi Devi scrie propria ei versiune unde neaga unele evenimente, dar descrie relatia lor aproape la fel de emotionant.
Desi suferinta amandurora a fost incontestabila dupa despartire, viata ei nu s-a terminat odata cu el, s-a casatorit cu un om bun si a avut o familie frumoasa. Iar in final se reintalnesc in Chicago, unde Mircea Eliade este profesor universitar, dar el este detasat de ea total.
Nu ai cum sa nu te atasezi de o poveste atat de autentica, cu vibratii orientale, cu trairi lucide si inclinatii artistice. Daca ati citit-o deja candva, acum mult timp, va recomand sa o mai cititi o data. Acum, in noua dvs. versiune, cu toate experientele, dramele, trairile si iubirile adunate. O sa fiti surprinsi din nou, altfel!
In 1988 a fost creat si un film dupa cartea lui Mircea Eliade, The Bengali night cu Hugh Grant in rol principal.
Iar apoi, povestea de iubire dintre cei doi a fost transpusa si intr-o piesa de teatru cu acelasi nume in care sunt imbinate cele doua versiuni si interpreteaza Maia Morgenstern in rolul lui Maitreyi.
„Viața cunoaște scene și se spune că este împărțită în acte, dar cortina se lasă o singură dată.” Mircea Eliade