Astăzi, 30 martie, se împlinesc 32 de ani de la moartea lui Nicolae Steinhardt.
Nicolae Steinhardt a fost scriitor, critic literar și doctor în drept constituțional. Mai exact o personalitate literară excepțională a caror scrieri și experiență de viață au rămas un model existențial pentru noi toți. De fapt o mare parte din operele sale sunt rezultatul și totodată consecința unor trăiri devastatoare și a unei credințe imbatabile.
Deși s-a născut într-o familie evreiască, Nicolae Steinhardt a fost atras de creștinism încă de când era copil. Originile evreiești din păcate i-au adus multe daune sufletești, dar și materiale fiind exclus adeseori din activitatea lui literară.
În 1960 refuză să colaboreze cu Securitatea și este arestat pentru 12 ani şi condamnat la muncă silnică, la 7 ani de degradare civică şi îi este confiscată întreaga avere. În acești ani de detenție, descoperă iubirea pentru Dumnezeu și renaște printr-un botez în credința creștin-ortodoxă. Este sărăcit de lucrurile materiale, însă Nicolae Steinhardt se simte mai bogat ca niciodată.
Desăvârșirea sa spirituală este expusă în una dintre cele mai prolifice opere de introspecţie culturalo-mistică din peisajul literaturii noastre post-moderne Jurnalul fericirii, roman născut între pereții închisorii.
De ce îi este omului de astăzi foame? De iubire şi de sens.
Este eliberat după 4 ani și apoi botezat la un schit din București. Iar în 1979 se stabilește definitiv la Mânăstirea Rohia și devine unul dintre cei mai iubiți călugări. Comportamentul său de călugăr și duhovnic a fost o adevărată inspirație atât pentru cei din jurul lui, cât și pentru cei care i-au citit opera.
Jurnalul fericirii este capodopera vieții sale, un roman plin de emoție, trăire și credință. Reprezintă cea mai veridică spovedanie a unui intelectual care alege calea monahală și include o perioadă de tranziție existențială.
Nicolae Steinhardt reușește să transforme prin dreapta credință o perioadă care i-ar fi putut fi fatală într-o etapă salvatoare. Închisoarea se găsește adeseori în sufletul fiecăruia chiar și atunci când suntem liberi, la fel cum libertatea ne poate priva de căile corecte.
Nicolae Steinhardt declară după eliberare că anii de temniță au fost poate cei mai fericiți ani, căci a intrat gol și a ieșit împlinit. A intrat orb, și a ieșit cu ochii deschiși. A intrat flămând și a ieșit mulțumit. Dar mai ales împăcat, cu cei care i-au greșit, dar mai ales cu sine însuși.
Nicolae Steinhardt pășește în eternitate în 1989 pe 30 martie în urma unui infarct.
„În lumea păcatului perfecţiunea nu se încheagă. Se cuvine aşadar să avem un nou ideal: idealul nostru să nu fie perfecţiunea – generatoare de băi de sânge, opresiune, intoleranţă, închisori, torturi şi lagăre, ci dimpotrivă, imperfecţiunea. Să recunoaştem că, lumeşte, suntem limitaţi şi să tindem cu toată puterea spre o imperfecţiune cât mai puţin rea, singura cu putinţă aici.”
Nicolae Steinhardt