Sari la conținut

Top 7 cărți citite în 2021

Anul 2021 reprezintă un an bogat din foarte multe puncte de vedere. Dar mai ales datorită colaborărilor numeroase cu autori români contemporani și cu edituri de prestigiu. Dacă în 2020 am urmărit să ating un obiectiv precis de lectură, axat pe cantitate, anul acesta m-am lăsat dusă de val și am zăbovit la o carte exact cât am simțit nevoia.

E adevărat că pe de-o parte nu am reușit să lecturez tot ce mi-am propus, însă pe de altă parte zăbovind mi-am întipărit multe lecții în suflet într-atât încât să le aplic în viața de zi cu zi și să ofer claritate și în viața celorlalți. Adevărul este că cei care citesc dețin resurse prețioase care merită împărțite pentru a-i încuraja pe cei care fug de carte, dar și pentru a-i inspira pe cei pasionați de lectură.

Așadar, voi încerca să vă împărtășesc cele mai bune cărți pe care le-am citit anul acesta și pe care bineînțeles vi le recomand din suflet.

  1. Conversații cu Dumnezeu pentru părinți apărută la Editura For You mi-a fost călăuză luni de zile în crearea unor articole inspiraționale și mai ales în dezvoltarea mea personală ca om, ca soție, ca prietenă, ca mamă, ca Trainer și ca Specialist în Coaching. Conține metode spirituale de creștere personală, de educare, de acceptare și de eficientizare a relațiilor interumane la un nivel extrem de accesibil și practic. Un ghid care vă va lumina calea întru îmbunătățirea tuturor căilor de acțiune.
  2. Puterea acceptării de Lise Bourbeau – este o carte de dezvoltare personală pe care o recomand tuturor inițiaților pe drumul autocunoașterii. Pentru cei care au o nevoie de schimbare și care întâmpină întrebări fără răspuns la tot pasul. Lise Bourbeau răspunde cu dragoste și fermitate într-un mod cât mai simplist și ușor de pus în aplicare. Eu aș numi-o temelia care stă la baza tuturor cărților de dezvoltare personală. Începeți cu ea și veți înțelege orice altă carte din domeniu.
  3. Vindecarea copilului interior de Stephanie Stahl mi-a dat impresia încă de la primele pagini că este cea mai bună carte de dezvoltare personală pe care am citit-o vreodată. Ulterior, le-am descoperit pe celelalte două de sus. Dar chiar și așa valoarea sa a rămas inestimabilă. Probabil pentru că explică într-un mod științific, și totuși personal, conceptul de copil interior. Un concept care este pus în practică de majoritatea psihoterapeuților și chiar și de către Consilieri în procesul de vindecare. Citiți-o și veți descoperi multe cauze trecute ale conflictelor voastre actuale.
  4. Atitudinea este totul de Jeff Keller este o carte simplă, dar plină de lecții prețioase care te pun în alertă. O carte care te analizează, te vindecă de comportamente nocive și te învață să devii o ființă de succes. Și când spun ființă de succes, mă refer la un succes spiritual, nicidecum financiar. O ființă demnă, empatică, în continuă dezvoltare printr-o atitudine constructivă și integră.
  5. Ai valoare în ochii Mei, femeie de Aurelia Grosu este una din cărțile de suflet pe care îți tot vine să o iei cu tine sau să o mai răsfoiești din când în când pentru a-ți aminti că nu ești singur în gândurile tale. Că mai sunt oameni cu valorile tale, poate uneori cu aceleași trăiri, indiferent de statut, vârstă sau domiciliu. Aș spune că această carte îmbină armonios un pic de psihologie cu un praf de filosofie și multe ingrediente religioase. Adevărul este că nu poți crește până nu îți rezolvi conflictele cu Divinitatea. Și tocmai asta reușește Aurelia Grosu să transmită.
  6. Arta de a te iubi de Cristian Stan este un ghid de eficientizare a relațiilor de cuplu. Iar relația de cuplu reprezintă una dintre cele mai influențabile relații din viața noastră. O relație armonioasă cu partenerul de viață este fundamentul unei vieți împlinite și fericite. Însă pentru a iubi total pe celălalt trebuie mai întâi să ne cunoaștem propriile slăbiciuni, nevoi și lipsuri. Nu putem oferi ceea ce nu avem. Toate relațiile din jur încep cu noi. Așadar Cristian Stan ne îndeamnă să învățăm a ne iubi mai întâi pe noi pentru a clădi apoi relații fructuoase cu ceilalți.
  7. Puterea simplității de Adriana Roman – o carte relaxantă, cu lecții terapeutice și informații valoroase care te îndeamnă la o trăire autentică, în simplitate și armonie. Un îndrumar spiritual spre regăsirea de sine pentru ca nimic din ce-i în jur să nu te afecteze.

Ați observat cu ușurință că toate cărțile de sus fac parte din categoria Dezvoltare Personală. Am citit și cărți de parenting și ficțiune, însă cele de sus au avut cel mai mare impact. Sunt cărți care m-au ajutat atât în viața personală, cât și profesională, să devin un om mai bun, un Consilier mai eficient, o mamă mai implicată și o prietenă mai ascultătoare.

O să revin în alt articol cu cele mai utile lecții învățate pe parcursul anului 2021 din trăiri, relații și mai ales din lecturile menționate. Dar până atunci sunt curioasă ce ați citit voi și v-a marcat.

Așadar, care este cea mai frumoasă carte pe care ați citit-o în 2021?

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0
    0
    Cosul tau
    Upss..cosul tau e golHai in magazin