În fiecare secundă în care citim o carte, alți mii de cititori fac același lucru în colțuri diferite din lume. Astfel devenim cu toții cetățeni ai unei lumi imaginare, ai unei biblioteci universale atemporale, fără limite, reguli sau restricții. O lume ideală, în care putem fi creatorii unei alte realități.
Știți vorba aceea: as vrea sa fiu “într-un colț dincolo de lume”? Suntem, de fiecare data când deschidem o carte. Ne transpunem într-o viață nouă, într-o altă persoană. Și călătorim gratis pe aripile cuvintelor pana la o destinație necunoscută. Nu există libertate mai mare.
Haideți să aflăm împreună cele mai interesante curiozități despre citit, cărți și scriitori.
Știați că:
- Locuitorii Indiei sunt cei mai pasionați cititori din lume? Un pasionat de lectură din India citește în medie cam 10,7 ore pe săptămână.
- „Aventurile lui Tom Sawyer” de Mark Twain este primul roman din lume redactat pe o mașină de scris?
- Islandezii citesc cele mai mai multe cărți pe cap de locuitor, mai mult decât în orice altă țară?
- Japonezii au un cuvant „Tsundoku” care se referă la cel care își cumpără tot timpul cărți, dar nu le citeşte niciodată?
- Plăcerea de a mirosi cărţi vechi poartă numele de „Bibliosmia”?
- Cea mai mică carte din lume este deţinută de Biblioteca Naţională din Ţara Galilor şi se numeste Bătrânul rege Cole? Cărticica are un 1 mm lungime şi 1 mm lăţime, pentru a trece la o alta pagină ai nevoie de un ac.
- Cea mai mare carte din lume, ale cărei pagini au o lungime de 3,2 metri şi o lăţime de 2 metri, cântăreste 250 de kilograme și se numește Cele mai bune dintre gândurile universale, cuprinde 160 de pagini şi conţine diverse aforisme şi maxime provenind de la peste 2.000 de scriitori şi personalităţi precum Confucius, Gabriel Garcia Marquez, Shakespeare, Gandhi şi Maica Tereza. Este expusă în Cuba.
- Una dintre cele mai scumpe cărți din lume este considerată Codexul Leicester care aparține lui Leonardo da Vinci? Tema sa principală o reprezintă apa, conținând studii și desene spectaculoase privind curenții și vârtejurile.
- Cea mai vândută carte non-ficțională este Jurnalul Annei Frank? O fetiță evreică de treisprezece ani. Cartea a fost vândută în 27 milioane de copii.
- Abibliofobie este teama de a rămâne fără cărți sau material pentru lectură?
- Majoritatea cititorilor își pierd interesul față de subiectul cărții ajungând la a 18-a pagină?
- În biblioteca renumitei universități Harvard poți găsi patru cărți cu coperta confecționată din piele de om?
- Dintr-un copac se pot face până la 50 de cărți?
- Unul din cinci adulți din lume nu poate citi sau scrie?
- Dacă citești constant, riscul de a face Alzheimer scade de două ori și jumătate?
- Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor se sărbătorește anual pe 23 aprilie și este organizată de UNESCO? Datorită faptului că este data în care au murit câțiva dintre cei mai importanți autori ai literaturii universale, precum Miguel de Cervantes, William Shakespeare și Inca Garcilaso de la Vega.
- Cea mai vândută carte pentru copii este Harry Potter, comercializată în 400 milioane de copii?
- Primul roman american din care s-au vândut mai mult de 1 milion de copii a fost Coliba unchiului Tom de Harriet Beecher Stowe?
- În Brazilia, dacă ești în închisoare și citești cărți, ți se scad 4 zile din sentință pentru fiecare carte citită? Poți face asta doar până când se adună 48 de zile scăzute într-un an.
- Capodoperele unuia dintre cei mai populari autori contemporani – Paulo Coelho– sunt complet interzise în Iran? Autoritățile însă nu s-au prea deranjat să explice de ce.
- Franz Kafka înainte de moartea sa a cerut prietenului său Max Brod, să ardă toate lucrările lui? Castelul, Procesul și America au fost publicate împotriva voinței scriitorului.
- Don Quixote este cel mai bine vândut roman din lume? Până în prezent au fost comercializate peste 500 de milioane de exemplare. Al doilea pe listă ar fi Povestea despre două oraşe, de Charles Dickens.
- În fiecare an în Statele Unite se publică peste 50.000 de titluri noi?
- În S.U.A. în fiecare secundă sunt cumpărate 57 de cărţi?
- Cu excepţia lui William, toţi membrii familiei Shakespeare au fost analfabeţi?
- Să ucizi o pasăre cântătoare este singurul roman scris de Harper Lee? Cu toate acestea a câştigat premiul Pulitzer şi a stat timp de 88 de săptămâni pe lista bestseller-urilor.
- Vocabularul unei persoane normale este format din 5-6.000 de cuvinte?
- Cel mai mare creier din lume (al unei persoane normale) i-a aparţinut scriitorului rus Ivan Turgheniev? Creierul acestuia cântărea aproape două kilograme.
- Top 3 cele mai citite cărți: Biblia, Quotations from Chairman Mao Tse-Tung (este o carte de declaraţii selectate din discursurile şi scrierile de Mao Zedong, fostul lider al Partidului Comunist Chinez) și Harry Potter?
- Vârsta medie a laureaților Premiului Nobel pentru Literatură este de 64 de ani?
Ce alte adevăruri despre cărți sau scriitori ați descoperit pe Internet care v-au surprins?