„Povestea ta a început demult. Cum să vindeci traumele familiale moștenite” de Mark Wolynn nu este o simplă carte, ci un întreg curs de psihologie practică. Ademenită de informațiile descoperite, am extras notițe cât pentru un întreg eseu.
E cu adevărat o lectură care te pune pe gânduri și-ți răspunde la numeroase întrebări. Titlul m-a atras încă de la început, deși ideea de traume moștenite nu este un adevăr ușor de acceptat.
M-am întrebat și eu ca mulți alții cum am putea moșteni o traumă în condițiile în care le avem deja pe ale noastre? Este oare drept să moștenim traumele rudelor noastre chiar și atunci când nu avem nicio legătură? De ce am fi noi astfel „pedepsiți”? Cu ce am greșit ca să merităm așa ceva?
M-a bântuit această idee mult timp, ba chiar înainte să fiu atrasă de domeniul psihologiei.
Prima dată am auzit în Biblie că vom suferi de pe urma păcatelor a șapte neamuri predecesoare și m-am înspăimântat până la negare. Nu am considerat corect să fim puși în această situație.
Avem posibilitatea să ne făurim propriul destin?
Am preferat să merg pe ideea filosofică de tabula rasa, care spune că venim pe lume ca o tablă goală, fără amintiri, moșteniri sau trăsături comune cu strămoșii noștri. Că avem posibilitatea să ne făurim propriul destin. Oare?!
Am rezonat cu această idee mult timp, chiar dacă undeva în străfundurile ființei mele mă urmărea gândul că nu sunt chiar atât de diferită de părinții mei. Că orice aș face, rădăcinile se văd, se simt. Tot mai multe trăsături comune, tot mai multe tipare ieșeau la iveală. Și oricât de mult aș vrea, nu mă pot dezice de originea mea.
Prin urmare, mai bine accept și caut răspunsuri, decât să trăiesc în neștire, departe de sinele meu autentic. Iar cartea aceasta mi-a fost un mare sprijin. Mi-a oferit claritate și exerciții de lămurire. Totodată, explicații și informații demonstrate în urma unor studii realizate la facultăți de prestigiu.
Și astfel am luat-o de la începutul originii mele și am căutat orice informație care mă poate ajuta să mă descopăr, să mă înțeleg, să contruiesc o realitate conform cu principiilor și valorilor mele fără să fiu afectată de ceea ce am preluat. Este recomandată o genogramă (o hartă a arborelui genealogic cu toate traumele trăite de fiecare membru familial) și întrebări esențiale care scot la iveală adevărul din spatele a cine suntem azi.
Am pornit astfel de la străbunicul meu. Știu că străbunicul meu a luptat în război. Că probabil a suferit de SSPT (sindromul de stres post traumatic). Dar cine să-l trateze în vremurile de atunci? Și-a înecat amintirile în alcool și și-a mascat vulnerabilitatea în violență. A agresat-o pe străbunica până la bătrânețe. Au făcut șapte copii care au dus un trai modest. Unul din ei, bunicul meu, vorbește despre copilărie cu tristețe și regret. Și „a moștenit”, de asemenea, viciul alcoolului.
Nimic din ce e ascuns nu dispare.
Iar copilul ei, mama mea de azi, trăiește aceeași tristețe, ba chiar furie, atunci când își amintește de trecut. Dintr-o loialitate inconștientă față de tată, a atras un bărbat împătimit de alcool. Și apoi am apărut eu și frații mei. Cu o copilărie ștearsă din memorie pe alocuri. Cine știe ce fantome or fi bântuit prin mintea lor? Rar ne amintim ceva plăcut. Iar eu rar îmi amintesc ceva, orice.
Deci cărăm în spate cel puțin un război, violență, nefericire, umilință, abuzuri. Și cine știe câte or mai fi. Întrebarea este – suntem pregătiți să le confruntăm? Avem capacitatea de a integra aceste informații și de a rezolva traumele moștenite? Sau închidem ochii și continuăm a trăi în negare ca și cum tot ceea ce este este și nu e nevoie de rezolvare?
Eu una aleg să înțeleg. Cred că demult am ales această cale, încă înainte de a profesa ca și Consilier. Mi-am pus mereu întrebări și am simțit adeseori că nu mă identific cu ceea ce spun sau fac. Ca și cum altcineva ar face sau ar vorbi în locul meu. Așa că da, aleg să înțeleg cât din ceea ce sunt azi e parte din mine și cât e rodul generațiilor trecute. Pentru că refuz să fiu altcineva, să copii sau să duc mai departe comportamente sau decizii nocive. Vreau să-mi asum ce trăiesc și vreau să-mi onorez neamurile fără să le critic. Iar cartea aceasta mi-a fost de mare ajutor.
Știu că nu-mi amintesc multe lucruri pentru a mă păstra în siguranță, dar totodată știu că tot ce e nespus doare. Iar o traumă neconștientizată capătă viață sub altă formă, din generație în generație, până este rezolvată. Nimic din ce e ascuns nu dispare. Ci din contra, se transformă într-o schemă repetitivă, din nou și din nou.
Când mă gândesc la câte cărăm în spate și la câte am moștenit, mă înfior. Dar măcar acum știu și pot lucra cu asta. În „Povestea ta a început de mult”, autorul vorbește despre epigenetică – studiul mecanismelor biologice care pot porni și stopa expresia genelor care ne poate salva.
Istoria aparține învingătorilor.
Am înțeles că, de fapt, chiar dacă moștenim numeroase traume din istoria noastră familială avem puterea să le diminuăm prin modul în care gândim, acționăm ssau reacționăm. Venim pe lume cu un ADN cromozomial (responsabil de trăsăturile fizice) și un ADN necodificator (responsabil de trăsăturile emoționale, comportamentale și de personalitate).
Noutatea constă în faptul că ADN-ul necodificator reprezintă 98% menit să ne pregătească pentru viața extrauterină pentru a ne adapta la mediul nostru de viață cu tot ceea ce moștenim. Deci nu suntem lăsați de izbeliște, să suferim fără sens. Ci suntem înarmați cu toate resursele necesare pentru a lupta, pentru a vindeca. Mai mult decât atât, într-un fel e o onoare să-i salvăm pe ceilalți. E o misiune importantă, pentru că istoria aparține învingătorilor.
Pentru a reconstrui viitorul avem nevoie să ne întoarcem în trecut.
Și da, avem puterea, oricare dintre noi, să spargem tiparele vechi și să reconstruim istoria. Să ne făurim în final un destin propriu, cu ziduri noi și armate întregi. Sau cu grădini pline de flori. Oricum ar fi, putem și avem resursele necesare să construim ce vrem. Dar pentru a reconstrui viitorul avem nevoie să ne întoarcem în trecut. Să rezolvăm cele neterminate.
Așadar, cum să vindecăm traumele familiale moștenite? Prin cercetarea trecutului, prin identificarea întrebărilor esențiale, prin crearea unei genograme și prin conștientizarea limbajului nucleu (cuvinte cu impact emoțional care exprimă cele mai mari frici ale noastre).
Dacă doriți să aflați ce studii au fost făcute pe șobolani și ce descoperiri au fost revelate, ce reprezintă memoria celulară, cum să tratăm traumele moștenite și de ce e important să privim în urmă, vă recomand această lectură. O găsiți aici. Să o luați în vacanță și să vă pregătiți pentru multe aha-uri care vă vor redefini viața. Păstrați un pix și o foaie prin apropiere, dar și inima deschisă. Căci veți avea nevoie de multă compasiune pentre semeni, empatie pentru cei suferinzi și acceptarea propriilor goluri.