Sari la conținut

Cadouri de 100 lei pentru copilul tău

„Vine ploaia, bine-mi pare

În grădină am o floare.

Ploaia mi-o va creşte mare

Vine ploaia! Bine-mi pare!”

(George Coșbuc)

Cam așa îmi începeam verile în copilărie, cu versurile lui Coșbuc în cap, cu bucurie și nerăbdare. Nu prea primeam cadouri de Ziua Copilului, deci simplul fapt că venea vara îmi era de ajuns. Cred că Ziua Copilului a început a fi cu adevărat sărbătorită mai mult în ultimii ani, căci nu-mi amintesc să fi fost prezentă în copilăria mea.

Însă îmi doream tot timpul cadouri. Nu jucării sau lucruri scumpe, ci mai mult haine și încălțăminte. Mai exact, mă axam foarte mult pe necesități. Probabil că e un obicei al generațiilor trecute. Deci dacă e să mă gândesc la ce mi-aș fi dorit să primesc la început de vară când eram copil nu prea am idei. Știu că-mi plăcea să joc badminton în parc și tot timpul se stricau rachetele. Nu-mi displace nici acum și profit să joc atunci când se ivește ocazia.

Mai ales că azi sărbătoresc din plin Ziua Copilului alături de cele două minuni ale mele. Și mă gândesc la cadouri sub 100 de lei chiar din lista de produse de pe decathlon.ro. Iată ce-mi face cu ochiul și cred că le-ar plăcea băieților de Ziua Copilului:

  1. Un rucsac pe care-l pot folosi pentru:
  • mers în parc
  • plimbări în natură
  • sală
  • vacanțe
  • mers la plajă.

Rucsacul Quechua este un produs confortabil, dintr-un material rezistent, cu bretele căptușite și un buzunar exterior ușor accesibil pentru șervețele sau alte bunuri urgente. Costă doar 17.99 lei și poate fi comandat în mai multe culori. În plus, îmi pot strecura și eu o carte pentru momentul meu de relaxare sau câteva jucării pentru ei în caz de se plictisesc.

2. Ochelari de înot. Copiii mei adoră apa, piscina, plaja și tot ce înseamnă conexiune cu apa. Însă, paradoxal, urăsc să le intre apa în ochi. Am deja câteva colecții de ochelari de înot, dar ei sunt foarte entuziasmați când primesc o pereche nouă. Și apoi nu se compară cu o pereche de ochelari de înot Nabaiji cu lentile transparente albastru-portocaliu. Mai ales pentru că:

  • sunt confortabili
  • sunt reglabili și se adaptează tuturor conformațiilor
  • au tratament anti-aburire
  • asigură susținere bună.

La un preț de doar 24.99 lei bucuria va fi dublă. Iar designul este irezistibil și cu siguranță îi va cuceri. Și dacă tot ne pregătim de vară, un costum de plajă ar completa în întregime cadoul.

3. Tricoul Anti UV este special conceput pentru a proteja de soare în timp ce ei stau pe plajă și construiesc castele din nisip. Pentru că da, plănuim o vacanță la mare, în care să se bucure pe deplin de Ziua Copilului. Așadar, un tricou de plajă va fi foarte bine primit și chiar necesar. În plus:

  • este realizat din material textil FPS50+
  • oferă protecțoe chiar și ud
  • împiedică pătrunderea nisipului
  • se usucă rapid.

Aș alege chiar tricoul corai de pe decathlon.ro pentru culoarea sa puternică și vie. Utilă de altfel să-l identific prin mulțime chiar și atunci când se îndepărtează.

Așadar, iată trei cadouri pe care i le poți cumpăra celui mic de la Decathlon de Ziua Copilului. Cadouri colorate, plăcute și utile totodată. Dar mai ales calitative și la un preț accesibil.

Tu la ce cadouri te-ai gândit pentru copilul tău? 🤩

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0
    0
    Cosul tau
    Upss..cosul tau e golHai in magazin