Cartea părinților de adolescenți de Cristina Ștefan cuprinde învățături și explicații legate de perioada adolescentină. Perioadă în care, atât părinții, cât și copiii adolescenți, întâmpină o serie de provocări.
Pentru a înțelege copiii care trec prin perioada adolescenței e important să înțelegem adolescența. Ce înseamnă această etapă? Ce schimbări au loc? Care sunt consecințele adolescenței?
Iată cum o descrie Cristina Ștefan:
Adolescența te ia pe nepregătite. Fata sau băiatul tău care mai ieri era ascultător și înțelegător, s-a transformat parcă peste noapte într-o persoană revoltată, nonconformistă, care face totul pe dos pentru a-ți face în ciudă. Iar după acest punct de cotitură, începe un șir lung de conflicte care poate degenera până la rupturi grave în relația părinte-copil.
Dar cine este Cristina Ștefan?
Cristina Ștefan este mamă, soție, autoare de cărți, terapeut Theta Healing, speaker motivațional și Life Coach.
Printre cărțile scrise se numără și „Timpul pentru un nou început”, „Totul începe cu tine”, „Fii părintele pe care și-l dorește copilul tău”, „Cum poți fi fericit”.
Mai exact, schimbările care au loc în această perioadă de tranziție sunt următoarele:
- părinții sunt înlocuiți de prieteni. Așadar, părintele nu mai este solicitat pentru ieșiri în oraș, cumpărături sau sfaturi
- mâncarea caldă din bucătărie este înlocuită cu mâncarea fast-food
- apar crize de nervi pentru aproape orice – de la „cu ce mă îmbrac azi” până la „tu nu mă înțelegi”, „vreau să fiu singur/ă”
- programul de somn diferit – nopți albe și dimineți leneșe
- scăderea interesului pentru activitățile obișnuite, ș.a.m.d.
Treptat, copii vor să ajungă la putere, să decidă, să preia controlul, să fie autonomi, să se exprime liber, să știe totul, să-și ceară drepturile. Vor totul sau nimic. De aceea, Cristina Ștefan numește adolescența vârsta fatalității. Vârsta la care totul pare un conflict, un paradox greu de gestionat. Adolescentul trece prin transformări hormonale, fiziologice, mentale și comportamentale, iar părintele devine nesigur și dezorientat.
Dar e foarte important să înțelegem că oricât de tensionată este relația dintre părinte și copil, copilul nu este și nu fi niciodată un inamic. Adolescentul este tot copilul tău și are nevoie de tine.
Așadar, iată ce să nu faci, oricât ți-ar fi de greu:
- nu-l pedepsi
- nu-i îngrădi libertatea
- nu minimaliza suferința lui
- nu-l amenința
- nu îi reproșa efortul tău financiar
- nu-l ridiculiza sau critica.
Soluții pentru gestionarea relației părinte-copil
În schimb, iată câteva soluții:
- fii atent la nevoile sale și vorbește cu el despre ceea ce își dorește ca să-i înțelegi deciziile
- respectă-i spațiul personal pentru a nu-ți pierde încrederea lui
- manifestă afecțiune, chiar și prin gesturi discrete
- sprijină-i deciziile ca să vadă în tine un mentor, altfel va căuta spijin în alți adulți
- tratează-l ca pe un adult și lasă-l să-și asume responsabilitatea
- cere-i ajutorul, fă-l să se simtă important
- ascultă-l cu atenție, fără să îți impui punctul de vedere
- spune-i că-l iubești, chiar dacă simți că nu îi pasă
- înveselește-l și fii lângă el chiar daca pare absent.
Și multe alte sfaturi și soluții vei găsi în Cartea Părinților de Adolescenți. Autoarea vine cu propria ei experiență de mamă, dar și cu o educație vastă în domeniu care îți poate fi de mare folos în situații de criză. Indiferent în ce situație ești, fie că ai copii mici sau adolescenți, cartea aceasta te va ajuta să construiești o relație eficientă cu ai tăi copii.
Alege să crești alături de copilul tău odată cu această carte și ia măsuri din timp pentru autovindecare și toleranță la schimbare prin dezvoltarea empatiei, prin înțelegere și prin ascultare activă. Fii mama de care poate tu nu ai avut parte fără să-ți răsfrângi lipsurile în copilul tău.
Comandă cartea și fii pregătit/ă pentru gestionarea cu răbdare atât a conflictelor cu tine, cât și a conflictelor cu adolescenții. Cartea vine la pachet cu un mini ghid „Fii învingător” prin care și copilul tău se va înarma cu răbdare și înțelegere pentru propriile trăiri.