Antoneta Galeș (pseudonim Tony Mott) s-a născut în Brașov și este cunoscută pentru romanele sale mystery&thriller. Am avut plăcerea să îi descopăr stilul artistic datorită Editurii Tritonic, prin romanul Iarna crimelor perfecte.
Apoi am descoperit și o persoană extraordinară, cu un suflet cald și empatic, atras de condiția umană și dornic de a aduce o contribuție semnificativă în această lume plină de mistere.
Tony Mott a debutat în 2008 cu romanul Roșu, apoi Doi și seria Julieta cu trei romane thriller. Are o vastă experiență în Resurse Umane, iar acum este art-terapeut și consilier de dezvoltare personală. Mai multe informații despre demersul ei profesional pe site-ul ei.
De asemenea, prin prisma experienței sale de coach a creat un caiet de exerciții pentru creșterea capacității de atenție și observație numit Caietul Fericirii.
Dar cine se ascunde în spatele acestei personalități complexe și ce a impulsionat-o să devină ceea ce este? Vă invit să o descoperim împreună pe Antoneta Galeș (alias Tony Mott) printr-un scurt interviu.
Cine este Antoneta Galeș dincolo de scriitor, art-terapeut, coach și trainer?
Sunt toate acestea la un loc. Și chiar mai mult, aș putea zice. Încercăm să ne definim prin ceea ce facem, prin toate rolurile pe care le avem, prin toate formele în care ne manifestăm în relație cu exteriorul și cred că orice definiție ar fi limitată.
Sunt mamă și sunt fiică, iar rolurile astea au făcut din mine femeia care sunt acum. Mi-au fost modele ambele femei, pe care le consider cele mai importante din viața mea. Una mi-a dat mie viață, pe cealaltă am născut-o eu.
Sunt soră, iar fratele meu este o persoană specială, cred că este un exemplu de putere și reziliență. Aș putea spune că mi-e soră și soția lui, o femeie de o gentilețe și blândețe remarcabile. Sunt recunoscătoare pentru toți oamenii minunați din viața mea și dacă m-ai lăsa, cred că aș putea vorbi non-stop despre ei.
Cum arată o zi din viața ta?
Depinde de zi. Fac destul de multe lucruri diferite, în mai multe domenii de activitate și în funcție de accent, lucrurile arată destul de diferit. Mă străduiesc să-mi beau cafea și după aceea să-mi iau câteva ore în care scriu. Aș prefera ca asta să se întâmple zilnic.
Uneori scriu câte un articol, alteori la romanul pe care-l am în lucru. Cam de un an am fost destul de avariată din cauza unei hernii de disc și s-a cam dat totul peste cap. Am zis la început că-mi voi lua șase luni de pauză, dar am rezistat doar vreo trei, apoi am demarat niște proiecte foarte interesante.
Cel mai mare dintre ele a fost pentru o organizație din Cluj. Scopul meu a fost de a crește nivelul de implicare și de cooperare. Practic am făcut câteva schimbări la nivel de cultură organizațională. Am implementat câteva modificări doar la modul în care se produce colaborarea, la clarificarea intențiilor și a scopului comun. Am intervenit în relațiile dintre oameni.
Scriu aceste răspunsuri în ultima zi de izolare. De mâine am voie să ies din nou după boală, am avut Covid. Mă consider norocoasă că am trecut destul de ușor peste pneumonie și peste celelalte implicații ale bolii. Este ceea ce mă străduiesc să le explic și celorlalți: prefer să țin cont și de ceea ce e bine, să mă refer la norocul de a scăpa ușor, în loc să mă concentrez pe ghinionul de a mă fi îmbolnăvit.
Ce ne poți spune despre copilul Antoneta? Ce îți doreai să te faci când vei fi mare atunci când erai mică?
Eram pe cont propriu, asta era senzația mea. Familia mea era alături de mine, doar că eu petreceam foarte mult timp în capul meu, acolo am avut mereu o activitate foarte intensă. Cel mai mult conta pentru mine să înțeleg.
Am vrut să fiu de toate. Citeam foarte mult și mă apuca dorința de a deveni ceva în funcție de lectură. Mi-era clar că muschetar nu e o meserie, dar asta nu m-a împiedicat să am o spadă dintr-un băț. Mi-am dorit să fiu avocat, polițist, medic, arheolog, în general meserii care aveau legătură cu curiozitatea mea foarte mare de a înțelege cum funcționează mintea umană. Această curiozitate este cea din care izvorăște și nevoia de a spune povești, pentru că toate vin din întrebarea ”ce-ar fi dacă?”.
Ai aproape 20 de ani de experiență în corporații. Apoi ai trecut la antreprenoriat. Ce te-a determinat să faci această schimbare?
Mi s-a părut că pot oferi mai mult, mai multor oameni, în cazul în care devin independentă. După 25 de ani de experiență, am considerat că ceea ce am acumulat poate fi dat înapoi diferit. Intervențiile mele în alte companii sunt punctuale, limitate în timp, îmi fac treaba și merg mai departe.
Reușești cu măiestrie să amesteci calitățile tale de coach și terapeut în romanele tale thriller printr-o analiză psihologică a personajelor. Și totuși, nu le vindeci. De ce? Cum reușești să te abții?
Oamenii echilibrați sunt plictisitori. Au vieți rezonabile. Personajele mele sunt interesante pentru că sunt tulburate, se bagă în situații complicate. Cum ar fi dacă ar fi niște înțelepți? Eu cred că sunt oameni normali, atâta vreme cât ne putem recunoaște uneori în acțiunile lor.
Dacă ar fi să schimbi ceva la viața ta ce anume ar fi?
Nimic, pentru că trecutul nu mai poate fi schimbat. Prefer să văd ce-am învățat din situațiile dificile pe care le-am traversat. Chiar dacă am multă imaginație, mi-e foarte greu să mă gândesc irațional că aș putea schimba ceva.
Ce este fericirea pentru tine?
Fericirea este o stare de liniște, de împăcare și de echilibru, complet diferită de emoția de euforie sau de bucurie. Consider că din această stare de fericire ne putem accesa resursele pentru a putea face față situațiilor provocatoare care vor apărea. Și sigur că vor fi.
Este absurdă pretenția de a controla lucrurile care se întâmplă în exterior sau modul în care ajung ele la noi, dar putem să decidem care sunt acțiunile noastre, putem alege ceea ce facem noi de fiecare dată.
În România este destul de greu și costisitor să publici o carte. Cum a fost experiența ta cu editurile românești?
Poate fi greu, dar nu înțeleg costisitor. Eu nu am finanțat niciodată scrierile mele de ficțiune. Doar Caietul Fericirii l-am publicat independent, acolo este altceva, are legătură cu activitatea mea de antrenor pentru starea de bine.
Prima carte a așteptat mai bine de zece ani într-un sertar, de la momentul în care am scris-o. Când am terminat Roșu, am purtat niște discuții cu niște edituri, nu a funcționat și m-am lăsat păgubașă. A apărut în 2008, în momentul în care fostul meu diriginte și scriitor la rândul lui, domnul Ion Popescu Topolog a insistat să încerc din nou. Apoi a fost ceva mai ușor.
În 2010 am scos și un volum de poezii. În 2012 am luat legătura cu Bogdan Hrib, editorul de la Tritonic și am publicat Doi. De atunci am publicat doar la Editura Tritonic.
Ce planuri îți propui pe viitor? Lucrezi la vreun proiect în prezent?
Vara asta iese Vara, continuarea seriei Gigi Alexa (Iarna crimelor perfecte și Toamna se numără cadavrele). Scriu de zor, ar trebui să fie gata la 1 aprilie pentru editură, însă mi-e teamă că boala a întârziat puțin procesul. Termenul de apariție preconizat este 1 iunie.
Când am conceput Caietul Fericirii am publicat timp de un an, cât țin provocările din caiet, câte un articol săptămânal pe blog în care detaliam subiectul. După cum știi, sunt 52 de teme în caiet, tot atâtea câte săptămâni sunt într-un an.
Ei bine, exact la doi ani de la apariția caietului, pe 20 martie 2021 va apărea un volum cu textele respective adaptate. Volumul se cheamă Ne-fericirea noastră cea de toate zilele și va fi publicat de către Editura Creator (fosta editură Libris).
Ce mesaj ai pentru omenire?
Să privească și înspre lucrurile bune, să vorbească mai mult și despre ceea ce e bine. Să se străduiască să vadă mai bine cu ce ar putea ajuta, în loc să se concentreze pe ceea ce vor să obțină. Cred că ar fi util dacă ar zâmbi mai mult și s-ar lua mai puțin în serios. Cred că dacă ar căuta să-și vadă norocul înainte de a ține cont doar de ghinion, ar trece mai ușor peste perioadele dificile.
Iată cât optimism și câtă energie pozitivă întâlnim la această minunată scriitoare cu toate calitățile ei de coach, trainer, mentor și manager. Tony Mott (și prefer să îi spun așa pentru că eu așa am cunoscut-o) este un exemplu de curaj și perseverență pentru noi toți.
În ciuda virusului, a simptomelor și a eșecurilor pe care le-a întâlnit în calea sa, Tony nu a renunțat nicio clipă la visele și obiectivele sale. Și totuși e un simplu om ca noi toți, dovadă ca pandemia nu ne poate distruge. Doar gândurile și temerile noastre sunt distrugătoare, căci în final nu ceea ce ni se întâmplă contează, ci cum interpretăm noi ceea ce ni se întâmplă.
Mulțumim, Tony, și mult succes în toate!