De mână cu tine de Andreea Pîrlea este o antologie de povești de iubire apărută la Editura Literpress Publishing în 2023. Numai iubirea deschide uși despre care nu știam că sunt închise. Astfel ne îndeamnă autoarea să-i călcăm pragul lumii sale interioare. Pentru că această carte este mai mult decât simplă ficțiune. Este trăire autentică, este emoție, este dezvăluirea totală a ființei așa cum este ea – divină, unică, contemplatoare.
Deși este o carte care se citește ușor, m-am blocat adeseori în paginile ei, copleșită fiind de simboluri, de laitmotive și de grandoarea iubirii. Nu e o carte pe care s-o citești ca s-o termini, ci ca s-o înțelegi. Cele șapte povești de iubire cuprind laitmotive puternice precum moartea și timpul. Când iubești, orice clipă pare o eternitate. Pentru că iubirea ne face într-adevăr nemuritori. Iar autoarea încearcă să ne explice acest lucru prin mai multe perspective.
„Timpul ne naște, ne crește și tot el ne înghite. Totul se petrece la timpul său. Unii s-au născut mai devreme, alții mai târziu, tocmai pentru a se întâlni la momentul potrivit. El e cel care salvează suflete. El e cel care conduce îndrăgostiții în eternitate și dincolo de ea.”
Din cele șapte povești, Pantoful de pe linia de tren mi s-a părut cea mai cuprinzătoare ca simboluri, ca expunere a iubirii în două planuri – iubirea pământeană, imperfectă în care greșelile umane își pun amprenta și iubirea atemporală, necondiționată, care persistă dincolo de moarte.
Andreea Pîrlea e o fire sensibilă, creativă, profundă și generoasă. Iar toate aceste trăsături reies chiar din propria scriitură.
Își expune sufletul cu dăruire și ne invită să cunoaștem iubirea din toate perspectivele: iubirea ca dor, iubirea ca vis, iubirea ca necunoscut, iubirea ca miracol. Dar, mai ales, iubirea ca liant între oameni, vieți și lumi.
Căci cartea ei e o incursiune în trecut, în mitologie, în istorie. Întâlnim elemente fantastice, simboluri, tradiții străvechi, valori și principii care formează destine. Totodată, povețe și sfaturi de viață care ne amintesc de esența din noi, de sămânța divină care ne caracterizează.
Mulți cred că moartea va aduce vindecare, eu cred însă că dacă nu rezolvăm problemele acum, cât ni se îngăduie, moartea ne va fi blestem.
Cred că avem nevoie de Andreea și de cărți ca ale ei ca să ne trezim la viață si să cunoaștem adevărul din noi. Cine suntem, dincolo de timp și spațiu, și cum să iubim cu adevărat. Care este esența vieții și ce anume îi dă sens? Oare iubirea vindecă? Ne salvează de la moarte? Ne face fericiți? Iubirea cere sau condiționează? Iubirea ne definește ca oameni sau ca îngeri? Și multe alte întrebări existențiale va trezi lectura acestei cărți.
Dar nimic din ce scriu nu ar putea explica sau reda farmecul poveștilor de iubire expuse în De mână cu tine. Mai degrabă vă convingeți singuri. O găsiți aici.