Fier și catifea în umbră a fost dragoste la prima vedere. Știi sentimentul acela când vezi ceva și îl vrei neapărat? Când îți place ceva și vrei cu tot dinadinsul să intri în posesia obiectului iubit? Așa mi s-a întâmplat mie cu această carte. Am fost atrasă de copertă și apoi am început să fac cercetări. După copertă, a urmat titlul, apoi prezentarea și în final autoarea.
Nu mi-a displăcut absolut niciun aspect, prin urmare în câteva zile am și intrat în posesia ei. Deși recunosc, mai aveam încă vreo cinci cărți în așteptare….
Dar gusturile nu se discută, nu-i așa? O vorbă latinească care din păcate (sau din fericire?!?) a devenit o glumă. Căci de fapt chiar asta facem în fiecare zi. Discutăm, analizăm și construim păreri pe baza a tot ceea ce trăim.
Fier și catifea în umbră – povestea mea, a ta, a tuturor
Ei bine, azi am ales ca subiect de discuție chiar această frumoasă carte al cărei titlu misterios m-a atras într-un mod inexplicabil și irevocabil. Fier și catifea în umbră este povestea mea, a ta, a tuturor grăită prin vocea Dianei Năstase, expertă în Resurse Umane și Jurnalistică.
O poveste care scoate la iveală caracterul dual al omului, plin de sensibilități, rafinament și eleganță în contrast cu rezistența, duritatea și invincibilitatea. Trăsături pe care orice om le deține și le folosește în momentele cruciale ale vieții, precum situația pandemică care ne-a devastat pe toți la începutul anului 2020.
„Un an de când catastrofa secolului ne-a împins în umbră, forțându-ne să învățăm să trăim altfel, să ne reinventăm traiul, (…), să fim fier și catifea între pereți.”
Scrisă în vreme de tranziție și provocări, cartea cuprinde o colecție de gânduri, amintiri și vise transpuse ca o discuție intimă. Diana Năstase povestește cu sinceritate și raționament ce a reprezentat pentru ea pandemia, ce provocări a întâmpinat și ce lecții a învățat. Cum a decurs viața de familie, ce modificări au existat pe plan profesional și cum a întâmpinat greutățile vieții în contextul actual. Episoade pe care le-am trăit în mare parte cu toții, mai mult sau mai puțin.
Dar e un sentiment eliberator să pătrunzi în viața altora și să decoperi că nu e foarte diferită de a ta. Că nu ești singur nici în trăire, nici în percepții și nici în visare. Că ne dorim cu toții să deprindem obiceiuri mai bune, să culegem foloase din tot ceea ce ni se întâmplă, să depășim încercările existențiale prin îndrăzneală și curaj și să găsim lumină în orice lucru întunecat.
Înțelesuri, lecții și schimbări
Uneori avem nevoie de suferință pentru a evolua! Căci practic suferința e acea schimbare care ne scoate de pe pilot automat și ne ajută să conștientizăm, să ne autocunoaștem și mai ales să ne identificăm toate resursele interioare adormite în cotlonul sufletului nostru. Avem nevoie, deși e dureros, de schimbări radicale pentru a ne opri din a exista, și a începe a trăi.
Pandemia a reprezentat un semnal de alarmă care ne-a determinat să ne analizăm traiul cu toate greșelile, omisiunile și plăcerile uitate. Totodată, o șansă să facem o schimbare și oportunitatea de a privi în perspectivă, retrăind cele mai importante amintiri din viața noastră.
Autoarea reușește să pună în lumină toate aceste schimbări prin rememorarea celor mai frumoase călătorii, prin identificarea propriilor temeri, universal valabile de altfel, și a unor pasiuni apuse.
Trebuie să recunosc, capitolele despre călătorii mi-au plăcut cel mai mult. A povestit atât de sincer și autentic despre sejurul în Thailanda, încât aproape că eram și eu acolo, în Țara Fericirii.
Impresii finale
Am menționat că am terminat cartea în aproape 3 ore? Ce-i drept, nu are decât 118 pagini, dar meritul se datorează unei scriituri simple, accesibile, izvorâte din suflet, dar strecurate prin filtrul rațiunii.
Fier și catifea în umbră de Diana Năstase reprezintă o redactare a realității actuale, în care provocările se întrepătrund cu lecții de viață, iar limitările sociale cu pasiunile apuse. O poveste despre viață așa cum este ea – tumultoasă, dar irezistibilă, imprevizibilă, dar fermecătoare, sinuoasă, dar educativă. O acumulare de trăiri și lecții menite să încurajeze ființa umană la evoluție, la transformare, la conștientizare. Iar în final o pledoarie a speranței și a vindecării care sălășluiesc în sentimentul de solidaritate și iubire.
Vezi cartea aici.