Sari la conținut

Legea Cauzei și a Efectului. Cum functionează și cum să o folosești in avantajul tău

Nimic nu este întâmplător pe lumea aceasta. Așa cum nimic nu este lipsit de sens.

Nu există cauză fără efect. Această Lege a Cauzei și a Efectului aparține lumii psihice, cosmice și fizice.

Legea Cauzei și a Efectului se bazează pe câteva principii esențiale:

Culegem ceea ce semănăm.

În fiecare zi suntem copleșiți de gânduri, emoții, amintiri, scenarii fictive care ne tulbură liniștea sufletească. Tot ceea ce gândim generează un efect direct asupra viitorului apropiat fără ca măcar să conștientizăm.

Dacă vom semăna frică vom atrage exact acele situații care să ne stârnească acest sentiment. Dacă vom culege iubire, vom primi iubire și vom întâlni oameni care să ne accepte necondiționat.

Când simți recunoștință pentru ceea ce ești și ai, vei culege și mai multe roade care să amplifice acest sentiment.

Oamenii care se plâng că nu au bani, de cele mai multe ori chiar rămân într-o situație în care predomină lipsa banilor. Cu cât te focusezi mai mult pe o situație negativă cu atât îi amplifici efectul. Iar atunci când vei adopta o atitudine încrezătoare și o dorință de a schimba acest lucru, vei obține un efect pozitiv.

Practic, toate gândurile noastre, conștiente sau inconștiente sunt semințe plantate în forul nostru interior. Furia, frica, ura, neîncrederea sunt stări care vor cauza un efect negativ asupra ființei noastre. Decide ce vrei să culegi și vei ști ce să semeni.

Nu judeca pentru a nu fi judecat.

Să accepți tot ceea ce se întâmplă în jurul tău nu e ușor. Adeseori avem tendința să criticăm modul celuilalt de a acționa, simți sau interpreta realitatea. Însă acesta e marele secret al psihologiei umane – adevărul fiecăruia este diferit. Căci viața este aceeași piesă de teatru pentru toată lumea, dar oamenii au roluri diferite.

Odată ce vom accepta că trăim și simțim diferit, vom reuși să construim relații armonioase în jurul nostru fără a judeca opiniile sau comportamentul celorlalți.

Oamenii sunt oglinda noastră, iar atunci când judecăm este pentru că nu reușim să ne acceptăm propriile defecte. În plus, efectul unei critice poate fi devastator. Conform Legii Cauzei și a Efectului atunci când critici generezi inconștient situații asemănătoare. Iar tu vei acționa exact așa cum ai criticat tocmai pentru a înțelege și vei continua să le trăiești până vei înțelege. Căci nimic nu rămâne fără sens.

Nimic nu ne este dat fără folos. Toți oamenii pe care îi întâlnim, buni sau mai puțin buni, au un rol fundamental în evoluția noastră. Iar toate momentele pe care le trăim au o semnificație care ne va ajuta să descoperim adevărata valoare a vieții.

Oamenii fericiți atrag oameni fericiți.

Atitudinea este totul! O spune și Jeff Keller, un speaker motivațional internațional în cartea sa Atitudinea este totul.

Oamenii care au o atitudine plăcută vor semăna și vor culege voie bună, încredere și entuziasm. Este mult mai ușor să crezi în tine atunci ești înconjurat de oameni care îți transmit energie pozitivă. Dar nu îi poți întâlni până nu îi atragi. Lucrurile bune sunt roadele semințelor tale. Sunt efectele cauzei tale.

Ai semănat complimente, laude, aprecieri, încurajare pentru ca tu la rândul tău să ai parte de o asemenea recoltă? Nu îți crea așteptări false. Oferă tu mai întâi, cu dragoste, necondiționat și sincer. Este nevoie de timp, răbdare și perseverență pentru a căpăta rezultatele dorite. Dar întotdeauna cheia va fi atitudinea ta.

Nu e de ajuns să vrei. Trebuie să-ți dorești cu adevărat! Să simți, să-ți imaginezi, să acționezi! Definește-ți visul cât mai clar, fă-ți un plan de acțiune cu pași mici, identifică resursele necesare, accesează-le și începe!

Fă o listă cu 3 lucruri pe care vrei să le culegi zilele viitoare, fie că e vorba de lucruri materiale sau spirituale. Poate mai mult respect din partea unei anumite persoane, poate o carte pe care ți-o dorești demult și nu ai îndrăznit să o cumperi, poate o schimbare de carieră.

Orice îți dorești și este benefic pentru tine scrie pe o hârtie și pune în practică începând de acum! Conștientizează-ți emoțiile, stările și identifică obstacolele pe care le întâlnești. Tranformă-le în convingeri pozitive și imaginează-te în viitor cu toate aceste roade. Le ai, sunt ale tale, le meriți!

Atitudinea noastră este pașaportul nostru pentru un mâine mai bun.

Anonim

Lise Bourbeau dezvoltă Legea Cauzei și a Efectului în cartea sa, Ascultă-ți corpul, prietenul tău cel mai bun.

Care este limbajul iubirii tale?

Lasă-mi datele tale de contact și-ți voi trimite testul pe email.

Nu facem spam! Citește [link]politica noastră de confidențialitate[/link] pentru mai multe informații.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0
    0
    Cosul tau
    Upss..cosul tau e golHai in magazin