Sari la conținut

Misterele vietii cotidiene – cinci povesti cu femei de Alfred Bulai

Alfred Bulai (31 octombrie 1962) este licențiat al Facultății de Istorie – Filosofie și autorul acestor spectaculoase cinci nuvele care descriu misterul vieții cotidiene. Și nu numai. Este și autorul a două romane, a numeroase articole și filme documentare.

Viața este plină de mister și suspans, dar mai ales de situații imprevizibile și întortocheate. Psihicul uman este o mașinărie complexă, creatoare de imagini și realități, seif de emoții și amintiri necunoscute, pe care Alfred Bulai reușește să-l surprindă cu măiestrie în cele cinci nuvele relatate în Misterele vieții cotidiene.

Fericirea este un scop comun și general, dar adeseori supraestimată. De fapt, fericirea este doar o consecință a realizărilor personale și a îndeplinirii obiectivelor vizate.

Însă pentru Victor, eroul din prima nuvelă denumită Gratiela, fericirea este nebunie, uitare de sine și crearea unei realități alternative celei actuale. Victor este un personaj singuratic, aparent fără oameni dragi în jurul lui, care duce o viață simplă într-un colț de lume. Cu ritualuri zilnice și obiceiuri repetitive care îl impulsionează să-și continue existența anostă, Victor nu duce lipsă de nimic.

Dar așa cum bine evidențiază autorul, orice viață de om, fie ea cât de simplă, este încărcată de mister și suspans. Victor realizează că oamenii îl cunosc și că ascunde o poveste nefericită. Nu e tocmai singur pe lume, iar ceea ce credea a fi adevăr, nu e decât o născocire a minții sale rătăcite, dornice de uitare a unei suferințe greu de suportat. Victor ascunde traume adânc înrădăcinate în copilărie care i-au afectat comportamentul și acțiunile de adult, iar în final singura lui salvare este nebunia. Așadar fericirea capătă o nuanță total diferită în situații extreme.

Nu poți ști mare lucru despre oameni, nu? Credem că știm, dar nu știm cu adevărat…

Emil, personajul din nuvela denumită Sorica este un personaj nefericit care nu a avut curajul să își asume riscuri. Un tânăr cuminte, ispitit de misterul feminin, dar blocat în propria sa existență limitată, fără puterea de a păși pe o poartă interzisă.

Ceea ce nu se cunoaște, misterul, inexplicabilul, ceea ce este imposibil să existe pentru că nu suntem pregătiți pentru asta, au fost și vor fi mereu singurul motor al progresului.

Viața sa cotidiană a continuat pe pilot automat din momentul în care a cunoscut-o pe Sorica – o zeiță a frumuseții care în mintea lui i-a oferit amintiri pentru totdeauna și trăiri senzaționale. Însă nu sunt decât o iluzie, o iluzie care a devenit un sens pentru el, în ciuda negării celorlați că ar fi existat Sorica cu adevărat.

Când afli tot, totul se termină. Nu este mai bine să nu afli tot niciodată?

Nuvela Geta ni-l prezintă pe Gabriel, un jurnalist liniștit, calm, cu o viață tihnită în ciuda faptului că scria articole despre jafuri, crime sau alte cazuri tragice. Era logodit cu o fată din sat și aveau împreună un trai armonios, fiecare cu activitățile sale.

Totul se schimbă odată cu tema unui nou articol despre homosexualitatea călugărilor din Suceava. Gabriel este trimis la mânăstiri pentru a se documenta, iar călătoria devine un proces de autoanaliză și o confruntare cu propriile sale angoase, prejudecăți și trăiri vechi. Ceea ce părea doar o misiune profesională devine o provocare existențială de o intimitate profundă.

Și iată că în viața cotidiană întâlnim adesea personaje, situații care declanșează cele mai întunecate părți ale subconsțientului nostru, amintiri pe care le credeam uitate sau poate chiar imaginate. Realitatea actuală se transformă, și revenim iremediabil la întrebarea lui Shakespeare to be or not to be. Dacă a existat sau nu Gabriel nu vom ști niciodată, cert este că nu a mai fost găsit dupa acea călătorie.

Ce ar fi frumosul într-o lume fără lumină și sunet, fără forme și fără viață?(…) Dar de ce nu am amintiri? Dar dacă nu ai timp, cum să ai amintiri?

Nuvela Delfina atinge apogeul tragismului, căci pune în prim plan iubirea unei mame în detrimentul justiției. Laura, profesoară de liceu și mamă singură a unui băiat de 18 ani, se implică în relația cu elevii și tinde să protejeze copiii neputincioși și victime ale unei nedreptăți.

Astfel, Laura dezvoltă o simpatie sinceră pentru Delfina, o elevă de 11 ani care este însărcinată și își propune să îi pedepsească pe vinovatul care îndrăznit să abuzeze de copilă. Delfina este neajutorată și naivă totodată, dar destul de isteață încât să mărturisească adevărul.

Dar cât de puternic este sentimentul justiției când vinovatul se dovedește cea mai apropiată persoană, sânge din sângele tău? Care sunt limitele empatiei atunci când persoana suferindă dorește răul singurului tău copil?

Din nou viața ne învață că acest cotidian indispensabil este extrem de imprevizibil și plin de mistere întunecate. Nu îi cunoaștem niciodată pe cei de lângă noi și nici măcar pe noi. Sentimentele sunt perene, la fel ca principiile și valorile umane.

Fiecare situație presupune o reacție diferită indiferent de credințele noastre de-a lungul timpului. Justiția are întotdeauna două laturi paralele și nu neapărat o singură cale dreaptă. Și totodată că uneori consecințele acțiunii noastre pot afecta grav destinele a mai multor persoane chiar dacă noi le uităm.

Nu există acțiune fără consecințe.

Ultima nuvelă Daria cuprinde întâmplări întortocheate în jurul unei studente la Medicină. Daria oferă lecții în privat unui elev oarecare Răzvan. Doar că nu este chiar un oarecare. Ci un personaj cu gânduri ascunse și nebănuite de către ceilalți. O minte criminală și organizată care pune la cale planuri complexe de seducție și posedare.

Daria este înconjurată de oameni care nu sunt ceea ce par. Deși este o fire inteligentă, se lasă copleșită de emoții și dorințe care vor provoca un destin fatal celor apropiați.

Alfred Bulai are un talent scriitoricesc genial, cu o capacitate senzațională de a crea suspans. Misterele vieții cotidiene este o lectură palpitantă care te ține pe loc, o luptă între dorința de a reveni la povestea anterioară și curiozitatea de a descoperi ceva nou.

Recomand această carte de la Editura Tritonic tuturor pasionaților de lectură, indiferent de preferințe literare.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0
    0
    Cosul tau
    Upss..cosul tau e golHai in magazin