Sari la conținut

Scurt istoric despre frumusete. Trucuri antice

  • Fashion

Frumusetea este eternitatea care se privește lung in oglindă.

 Khalil Gibran

Încă din Antichitate, femeile au fost preocupate de îngrijirea corpului și de frumusețea lor exterioară. Fie că era vorba de haine la modă sau de folosirea unor tratamente pentru menținerea tinereții, frumusețea reprezenta o întreagă activitate.

De-a lungul timpului au fost descoperit numeroase trucuri de frumusețe mai mult sau mai puțin excentrice. Unele sunt folosite chiar și azi, altele au fost descoperite pe parcurs. Orice ritual de frumusețe începe printr-o igienă corporală adecvată. De aici începe și povestea frumuseții clasice.

Baie în lapte și miere

Unul dintre cele mai vechi trucuri de înfrumusețare este baia în lapte și miere, adeseori folosit de însăși Cleopatra. Laptele are rol revigorant asupra pielii, iar acidul lactic elimină celulele moarte ale pielii. Mierea, în schimb, conferă pielii finețe și strălucire. Același ritual al băilor în lapte era folosit și de către soțiile împăratului roman Nero.

În Babilon, ca truc de frumusețe era folosirea petalelor și uleiului de trandafiri pentru a întineri și tonifia pielea.

Conturul ochilor

Ulterior a fost descoperit machiajul. Egiptenii foloseau Khol pentru a trasa conturul ochilor. Khol era o substanță obținută din amestecul sulfatului de plumb cu migdale calcinate, cupru și alte ingrediente. Credința lor era că un contur perfect al ochilor ținea la distanță spiritele rele și îmbunătățea vederea.

Folosirea hennei

Vopsitul părului era realizat cu henna. Henna era o substanță cosmetică cu origine în nordul Africii. Obținută din coloranți naturali, henna oferă părului hidratare și rezistență.

Indienii folosesc henna pentru vopsitul mâinilor, a unghiilor și a picioarelor ca ritual de nuntă sau la sărbători tradiționale. Acest obicei simbolizează transformarea în femeie și asumarea resposabilităților ca proaspătă soție. Tot indienii folosesc neem, o plantă sacră cu proprietăți medicinale folosită pentru realizarea produselor cosmetice.

Vopsitul unghiilor

Vopsitul unghiilor a fost inventat de către chinezi cu 3000 de ani înainte de Hristos. Substanțele inițiale folosite erau gumă arabică, gelatină și ouă. Iar culorile indicau clasa socială.

Folosirea rujului

Rujul a fost folosit prima dată în Japonia de către gheișe. Era obținut din strivirea petalelor de șofran care colorau cu o nuanță identitică atât buzele, cât și pleoapele. Vopsirea dinților în negru era un truc de frumusețe folosit tot de către japonezi pentru gheișele care deveneau independente.

Pudra tinereții

În timpul Renașterii, pielea albă era simbol al unei clase sociale înalte. Pudra albă, renumită și pudra tinereții, folosită de aristroctrați era obținută din arsenic sau din mercur alb. Elizabeta I a Angliei folosea destul de frecvent mercurul alb.

În secolul XX, ritualul de frumusețe se baza pe un machiaj excesiv care impunea conturul intens al ochilor și buzele de un roșu aprins. Apar primele firme de cosmetică, printre care Max Factor, și este inventată vopseaua sintetică pentru păr de fondatorul mărcii L’Oreal.

Chiar dacă industria cosmetică este în continuă dezvoltare, cele mai vechi trucuri de frumusețe sunt și cele mai eficiente.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0
    0
    Cosul tau
    Upss..cosul tau e golHai in magazin