Sari la conținut

Tipuri de Terapii și Psihoterapii-cum alegem ce ni se potrivește?

Conform dicționarului explicativ român, terapia este o modalitatte de vindecare a unei boli. Fie că vorbim de boală fizică sau mentală, terapia este cuvântul potrivit.

Azi, în epoca în care trăim, există aproximativ 200 de metode terapeutice și 600 de tehnici de intervenție terapeutică. Unele dintre ele au existat dintotdeauna, iar altele s-au dezvoltat treptat.

Dacă înainte foloseam cuvântul Lui Dumnezeu sau a unei puteri superioare pentru a ne vindeca, azi atât știința, cât și paraștiința au preluat controlul.

Suntem într-o continuă schimbare, prin urmare nimic nu pare a ne mai mulțumi. Căutăm sensuri prin toate mijloacele posibile pentru că altfel simțim sufocarea ca parte din viață. Prin urmare, forțați de împrejurări, oamenii au început a cerceta dincolo de religie și credință căutând noi semnificații salvatoare.

Și nu e un lucru rău, însă întrebarea e cum alegem ce ni se potrivește? Care dintre terapii ne oferă răspunsurile pe care le căutăm? Cum să selectăm ce e mai bun pentru noi? Mai întâi hai să vedem ce tipuri de terapii există.

Tipuri de Terapii

Una dintre cele mai vechi și eficiente terapii este psihoterapia, care se bazează pe conversație. Însuși Freud, fondatorul psihanalizei a susținut cu propria experiență și expertiză importanța conversației. Când aproape toți oamenii de știință din jurul lui, inclusiv J. Charcot, mentorul său, explorau hipnoza ca metodă de vindecare, Freud a perfecţionat metoda asociaţiilor libere care va duce mai târziu la autoanaliză și apoi la psihanaliză.

Psihoterapia

Psihoterapia se axează pe conversație, pe ascultare și conștientizare. Sigmund Freud propune o metodă de psihoterapie care se centrează pe explorarea inconștientului ca și bază a comportamentului uman. Conform psihanalizei, primii șase ani din viață sunt semnificativi pentru dezvoltarea ulterioară a întregii personalități.

Carl Gustav Jung dezvoltă ulterior propria concepție asupra omului. Jung privește psihicul fiind alcătuit din complexe si arhetipuri. Acestea din urmă sunt instanțe psihice prezente la toți oamenii și alcătuiesc inconștientul colectiv.

Alfred Adler presupune asumarea responsabilității comportamentului uman, găsirea unui înțeles al vieții și crearea propriului destin. Omul este văzut atât ca parte a societății în care trăiește, cât și ca un creator al acesteia. Terapia adleriană consideră că modul de raportare timpuriu al copilului cu mediul exterior reprezintă modelul folosit de acesta de-a lungul vieții.

Asemănătoare cu psihoterapia este și metoda de terapie prin coaching. Procesul de coaching este o întâlnire cu sine în care ai posibilitatea să preiei controlul și să făurești o lume doar pentru tine, indiferent de ce ți s-a întâmplat până acum. Este o întâlnire care-ți oferă șansa să faci lucrurile diferit și să devii stăpânul realității tale, având autocunoașterea și stima de sima ca cele mai puternice arme.

Psihoterapia Integrativă

Psihoterapia Integrativă ia în considerare ființa umană la nivel complet, cu accent pe nevoile mentale, fizice și emoționale ale fiecăruia. Conștientizarea de sine și înțelegerea propriului comportament sunt cuvintele cheie.

Terapia Cognitiv-Comportamentală (CBT)

Terapia Cognitiv-Comportamentală (CBT) lucrează asupra modului de gândire și asupra comportamentului, fără a se axa pe trecut, ci mai mult pe problemele actuale și pe soluțiile practice. Cuvântul este creator de comportamente, prin urmare accentul cade pe gând, pe ceea ce se creează mental. Căci realitatea noastră se creează mai întâi în mintea noastră și abia apoi în plan material.

Conform terapiei cognitiveB.F. Skinner vede comportamentul ca pe un produs al învățării. Oamenii sunt atât produsul, cât și creatorii mediului în care trăiesc. 

Terapie Psihodinamică

Terapie Psihodinamică subliniază importanța subconștientului și a experiențelor trecute în formarea comportamentului actual. Prin urmare, se ia în considerare examinarea emoțiilor, relațiilor și tiparelor de gândire. Accentul este pus pe asociația liberă, interpretare și pe analiza relațiilor semnificative anterioare.

Psihoterapia existențială

Psihoterapia existențială este o formă unică de psihoterapie care încearcă să exploreze dificultățile dintr-o perspectivă filosofică. Abordarea existențială se uită la prezent, explorând condiția umană în ansamblu. Victor Frankl, consideră că omul este înzestrat cu o voință care îl ajută să-și dea un sens propriei vieți. Această abordare se centrează pe a găsi un sens al vieții.

Psihodrama 

Psihodrama apare ca reacție la curentele psihodinamice avându-l ca reprezentant pe Jacob Levy Moreno, psihiatru american de origine evreu, născut în România. Baza ei constă în asemănarea cu teatrul. Este o terapie de grup. Relațiile personale ale unui participant sunt puse în scenă prin intermediul celorlalți astfel încât să conștientizeze propriile roluri, trăiri, gânduri și gesturi.

„Întâlnirea dintre 2 personalități este ca și contactul a 2 substanțe chimice:

dacă are loc o reacție ambele se transformă.” (C.G. Jung)

Hipnoza ericksoniană

Hipnoza ericksoniană, reprezentată de Milton H. Erickson folosește ca metodă principală sugestia. Prin intermediul sugestiei, pacientul ia parte la o transă în care este mai deschis către conținuturile venite dinspre inconștient. Întrebările, sugestiile, afirmațiile terapeutului ghidează proiecțiile pacientului cu scopul de a-i schimba acestuia comportamentul și relațiile pe care le stabilește cu ceilalți.

Terapia prin Artă

Terapia prin Artă a fost folosita in primul rand in institutiile mentale si apoi in scoli. Dr. Max Simon este primul psihiatru care a studiat si analizat arta si scrisul bolnavilor psihic si a evidentiat relatia dintre stilul artistic si problemele psihiatrice. De la mijlocul secolului XX terapia prin arta a devenit o profesie și în Europa.

Terapii alternative sau paraștiințifice

Acest tip de terapii nu au o semnificație empirică, nu există dovezi științifice care sa ateste veridicitatea și rezultatele obținute. De aceea fac parte din terapii paraștiințifice.

  • EFT (Emotional Freedom Techniques) vine să completeze și să potențeze terapia clasică.
  • Terapia cu energie și vindecarea prin atingere (Reiki, terapia cu cristale etc.) este o practică de vindecare prin punerea palmelor și transmiterea energiei vieții (KI). Palmele se încălzesc mult chiar și ținute la distanță, iar sursa acestor manifestări nu este (doar) de natură biologică. Cei care practică Reiki nu își folosesc energia proprie, ei lasă energia să curgă prin ei și să aducă vindecarea.
  • Terapii complementare (acupunctura, aromaterapia, homeopatia etc.)
  • Terapia prin masaj Bowen este o metoda holistica non-invaziva, asemanatoare masajului. Scopul principal al terapeutului este de a stimula fibrele nervoase si receptorii implicati in generarea simptomelor dureroase.
  • Meditația, așa cum a fost descrisă pentru prima dată în textele vedice antice din Vechea Indie, este un exercițiu care își propune să meargă dincolo de limitele minții. Meditația este un exercițiu al conștiinței, o experiență a întregirii ființei noastre.
  • Mindfulness este un mod de a fi, mai degrabă decât o tehnică, este o stare contemplativă a momentului prezent. Presupune să-ți permiți să fii exact așa cum ești, întocmai unde ești și să dai voie întregii lumi să fie tocmai așa cum este, fără să-ți dorești să fie altfel.
  • Constelatiile familiale sunt o metoda terapeutică captivantă care se adâncește în trecut pentru a descoperi secretele și pattern-uri vechi. Dezvoltată ca o modalitate de înțelegere a tiparelor moștenite și legături uitate între generații în propriile familii.
  • Theta Healing este modalitatea de vindecare emoțională, mentală, fizică și spirituală certificată internațional, cu beneficii dovedite clinic, la nivel psihologic și fiziologic, ce poate fi învățată și practicată de absolut oricine este deschis la schimbări pozitive în viața sa.

Așadar, ai de unde alege. Important este să-ți dorești să evoluezi, să nu încetezi a căuta și a învăța. Explorează, cercetează, iubește. Și în tot acest timp trăiește! Căci viața nu te așteaptă, ea se întâmplă chiar acum, chiar aici!

Care este limbajul iubirii tale?

Lasă-mi datele tale de contact și-ți voi trimite testul pe email.

Nu facem spam! Citește [link]politica noastră de confidențialitate[/link] pentru mai multe informații.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0
    0
    Cosul tau
    Upss..cosul tau e golHai in magazin