Întotdeauna când citesc o carte nouă, vreau să știu cine este autorul. Practic cine este omul din spatele scriitorului, care este trecutul său și ce l-a inspirat să scrie. Cât mai multe informații personale care să mă ajute să mă conectez într-un mod special cu personajele sale.
Ei bine, Dolly Alderton – autoarea romanului Tot ce știu despre petreceri, întâlniri, prieteni, joburi, viață, dragoste este ea însăși o carte deschisă. Romanul său (de 400 de pagini) surprinde ultimii 20 de ani fără ezitări, frică sau jenă. Dolly Alderton povestește cu sinceritate, curaj și umor exact ceea ce este, fără perdele, artificii sau metafore.
Tot ce știu despre petreceri, întâlniri, prieteni, joburi, viață, dragoste reprezintă o însumare a tuturor întâmplărilor care definesc o viață de adolescentă, dar și transformarea ei într-o femeie. Cu un stil simplu, curgător, accesibilă tuturor cititorilor, chiar și celor mai puțin înrăiți, relatează cu acuratețe parcursul existențial psihologic al unei adolescente de 13 ani până la momentul împlinirii ei ca femeie la vârsta de 30 de ani.
Se spune că suntem atrași de ceea ce ne leagă. Atunci când plângem la un film romantic e pentru că avem o fire romantică, probabil cu goluri sufletești interminabile. Dramele ne atrag pentru că o parte din viață noastră este acoperită de evenimente nefericite care ne-au acaparat existența. Filmele de acțiune plac celor incitați de aventură și adrenalină. Și bineînțeles, filmele sau cărțile de dragoste sunt printre preferințele celor însetați de iubire și în căutare de acea poveste de dragoste care să ne împlinească total. Și oare nu suntem cu toții astfel?
Să alegi iubirea înseamnă să-ți asumi un risc. Întotdeauna. De aia, a te îndrăgosti din engleză se traduce, literal, cu “a cădea în iubire”: când te îndrăgostești nu ai nici GPS, nici busolă pentru a te descurca pe teritoriul labirintic al iubirii.
Adolescența lui Dolly este plină de angoase, nevoi, lipsuri, greșeli umane, toate izvorâte din nevoia absolut justificată de iubire și de atenție. Își dorește mult prea devreme să devină mare, să fie privită ca adultă pentru a simți că există cu adevărat. Se învârte în jurul unor petreceri și vicii care nu îi aduc împlinire, dar de care nu se poate dezice, neștiind alt mod de a se valoriza. Spirit rebel și independent, tinde spre relații sexuale scurte cu străini întâlniți aleatoriu pentru a demonstra altora o personalitate plăcută și sociabilă. Însă sufletul ei rămâne veșnic însetat după emoții adevărate și dragoste de lungă durată.
Dragostea este un zgomot liniștit, reconfortant, relaxant, zăbovitor, pedant, armonios; de a cărei prezență poți uita cu ușurință, chiar dacă palmele sale sunt întinse sub tine, să te prindă în cazul în care cazi.
Încă din copilărie, de la vârstă de 10 ani, Dolly descoperă plăcerea alcoolului și de atunci începe să își creeze o imagine de petrecăreață înnăscută și fără limite, adorată de grupuri de prieteni care o foloseau pe post de Entertainer.
Petrecerile nocturne și alcoolul sunt modalități de evadare din încărcătură unei zile normale, dar și de acumulare a unor experiențe noi despre care să scrie. Căci în sinea ei, Dolly este de fapt o idealistă care visează să devină scriitoare. Un suflet sensibil în căutare de lucruri mărețe, dar care se lasă mereu copleșită de alegeri josnice, care îi aduc valoare în ochii celorlalți, dar întuneric existenței sale.
În timp, toate aceste întâmplări jenante, de care uneori nu își amintește detalii, care uneori o închide în mizeria propriei conștiințe, o aduc în pragul mult dorit: maturitatea. Care s-a dovedit extrem de dezamăgitoare!
Discrepanța dintre cine ești sâmbătă seară, când pui stăpânire pe întreaga terasă a unui pub (…) și cine ești a două zi, la prânz, când te gândești la moarte și te întrebi dacă poștașul te place sau nu, devine prea împovărătoare. Maturizarea implică o conștiința de sine. Și conștiința de sine ucide cu sânge rece orice petrecăreață cu “p” mare.
Maturizarea reprezintă pentru Dolly o etapă de nostalgie, deprimare, remușcări, conștientizare și schimbări. Adeseori la capătul unei alegeri greșite se află incontestabil vina! Dar mai ales deplina bunăvoință, intențiile în principal bune.
Dolly este disfuncțională, așa cum suntem aproape toți, cu frământări și angoase interminabile care ne întunecă viață și ne blochează fericirea. “Dar așa disfuncționali cum suntem, funcționăm în continuare”, ca un perpetuum mobile. Odată cu trecerea timpului, Dolly conștientizează că viața ei trebuie să se schimbe. Spirit anxios, începe să renunțe la a mai trăi pentru alții și așa cum îi spune psihoterapeutul ei, trebuie să lucreze la percepția de sine. Abstinența și cunoașterea sinelui în singurătate sunt soluțiile care o scot din impas și deprimare.
Trecerea timpului – un coridor lung pe care merg, și cu cât înaintez, cu atât mai multe uși mi se închid în față și nici că mai pot să intru pe ele.
Maturitatea vine cu etichete pe care adeseori nu le putem onora: soție, femeie de succes, mamă. Iar Dolly rămâne la vechea etichetă: petrecăreață fără un job stabil, care locuiește în chirie, fără un partener, cu un cont privat pe site-urile matrimoniale, care are aventuri de o noapte.
Maturitatea nu este așa cum ai crezut c-o să fie. Nu ești cine credeai ca vei fi.
Dar o prietenă pe cinste care se sacrifică pentru ceilalți, și care prioritizează relațiile cu prietenii mai mult decât oricine. Căci Dolly este prietena pe care orice femeie și-ar dori-o. Este ca o Carrie Bradshaw (din Sex and the City) londoneza care traieste si experimenteaza de dragul scrisului, înconjurată de prieteni, sex si petreceri. Dar mai ales de goluri greu de umplut, de relatii eșuate, de cocktail-uri de întrebări existențiale și de căutarea continuă a partenerului perfect.
Dragostea poate fi zgomotoasă și veselă. Înseamnă să râzi până când nu mai poți respira. Să va treziți într-o țară în care nu ați mai fost niciuna. Să înotați goale în zori. Să va plimbați pe stradă într-o sâmbătă seară și să simțiți că întregul oraș e al vostru. Este o forță imensă, frumoasă, clocotitoare a naturii.
La vârstă de 30 de ani Dolly suferă de o criză existențială apăsătoare și ajunge să descopere viața din unghii diferite. Ultimii zece ani – “căminul ei, muntele ei iubit” devin o amintire, iar acum, la o vârstă matură distracția capătă o altă definiție și percepe lumea în esența ei, cu valori și principii reinventate.
Si dacă asta e tot, dacă nu mai există nimic altceva – doar eu, copacii, cerul și mările – știu acum că e de ajuns.
Tot ce știu despre petreceri, întâlniri, prieteni, joburi, viață, dragoste tinde să fie amuzant la început, dar pe parcurs spiritul analitic al lui Dolly, stilul simplist și sincer, subsolul frumos și profund al ființei sale te pătrunde prin toate venele tale de adolescentă, femeie, prietenă, iubită și tot ce ai fost și ești azi ca om, atât în interior cât și în exterior.
Uneori, tristețea și singurătatea care o înconjoară îmi provocau lacrimi pe parcursul lecturii, dar, ca o prietenă bună ce știe să fie, Dolly mi le ștergea imediat cu glume și stilul ei de petrecăreață optimistă și altruistă prin relatarea unor personaje simpatice și evenimente caraghioase.
În final, sunt evidențiate roadele maturizării și lecțiile învățate pe parcursul perioadei de adolescentă. Chiar dacă nu face parte din categoria femeilor cuplate pe viață, Dolly are o experiență de viață și o percepție asupra dragostei demne de luat în seamă. Cu suflet de copil, mentalitate pătrunzătoare și cunoștințe aprofundate asupra relațiilor de prietenie, Dolly ne învață cât de importantă este iubirea de sine și înțelegerea propriei ființe pentru a ne respecta mai mult și pentru a fi mulțumite de ceea ce ne este dat și de ceea ce suntem.
Sunt mulțumită. Recunoscătoare pentru fiecare dimineață în care mă trezesc, pentru fiecare zi ce mi-e dată pe acest pământ și pentru șansa de a face lucruri bune, de a mă simți bine și de a-i face și pe alții să se simtă bine.
Dar și cât de importanți sunt oamenii din viață noastră, atât câți sunt și atât cât reprezintă (fie prieten, iubit). Pentru că dragostea nu înseamnă doar să faci parte dintr-o relație, dragostea o simțim oricând, oricum, în toată ființa noastră pentru viață, pentru oamenii din jurul nostru, pentru aerul pe care îl respirăm, pentru natura înconjurătoare fascinantă, pentru activitățile constructive de zi cu zi, pentru cariera pe care o avem și pentru ceea ce suntem și putem face.
Și că singurătatea nu este cauza nefericirii noastre și că noi ne putem fi de ajuns. Fericirea vine din noi, iar schimbarea începe cu noi. Nu trebuie să așteptăm un prinț anume pentru a ne simți împlinite sau importante.
Nu e treaba nimănui să fie singurul furnizor al fericirii tale. Sorry.
Însă totodată Dolly menționează un adevăr de care nu putem fugi, cumva este în ADN-ul fiecărei femei, conștient sau inconștient – nevoia de a fi iubire, plăcerea de a ne îndrăgosti.
Adânc în sufletul nostru, avem șaptesprezece ani și buzele gata să fie sărutate. (Laurence Olivier)
Iubiți, citiți și trăiți romanul lui Dolly Alderton, Tot ce știu despre petreceri, întâlniri, prieteni, joburi, viață, dragoste, pe care îl puteți găsi la Editura Curtea Veche.