Sari la conținut

Mica Stea Portocalie Prădătorul – un roman de educație emoțională cu elemente fantastice

Mica Stea Portocalie. Prădătorul de Fănica Rarinca nu e un roman ca oricare altul. Ci un roman de educație emoțională atât pentru copii, cât și pentru părinți, în care elementele fantastice se îmbină armonios cu tehnici NLP și EFT. Mai exact, cu metode de gestionare a emoțiilor negative atât de necesare în perioada adolescentină și nu numai.

La suprafață, pare a fi un roman SF în care acțiunea asupra răului predomină în fiecare pagină. Dar de fapt, este aventura unui băiat de 12 ani, Stelian Soare, care este micșorat de un panou electric. Cum se adaptează de unul singur într-o lume nouă, fără confortul de acasă și fără iubirea celor dragi, am descoperit în primul roman despre care am discutat aici.

Insă romanul de față este al doilea din seria Mica Stea Portocalie, în care Stelian Soare nu mai este singur, ci trăiește alături de alți oameni micșorați de un om răuvoitor care dorește să stăpânească lumea prin cunoștințe de inginerie electrică. Trece prin numeroase pericole și aventuri care poate capta cititori cu minți istețe și curioase.

Autorul îmbracă acțiunea în informații de dezoltare personală și prezintă într-un mod perspicace și accesibil metode precum EFT (Tehnici de Eliberare Emoțională) și NLP (programare neuro-lingvistică), ceea ce îl transformă într-un roman de educație emoțională.

Exemplele folosite și cazurile practice pot fi o cale de acces pentru cei care se confruntă cu tot felul de conflicte emoționale, precum bullying, abandon în familie, nevoia de apartenență într-un grup, lipsa iubirii și dorința acută de validare (manifestată prin comportamente dezagreabile).

Sunt situații din viața de zi cu zi, în care copiii trăiesc într-o lume diferită și în care adulții își duc cu greu bagajele emoționale, râmânând adeseori blocați în trecut. Însă ce e ingeniuos la acest roman e modul în care aventura unor copii este prezentată într-o aură fantastică, cu puteri supranaturale, într-un mediu înconjurător fără limite, dar cu o regulă extraordinar de importantă – legea iubirii.

Acești oameni micșorați au puterea de a face rău sau bine în funcție de emoțiile lor. Emoțiile pozitive vindecă natura, păsările, oamenii, iar emoțiile negative rănesc tot ce-i în jur. La propriu. Cred că putem identifica o lecție de viață la fel de esențială și în lumea reală. Totodată, ies ușor în evidență lecții de leadership, de adaptare la necunoscut, de a face bine într-o lume plină de pericole, de iertare, de acceptare și de recunoștință.

Să iubești când ești atacat e destul de greu. Să ierți când cel vinovat nu are remușcări e inconfortabil. Să rămâi autentic în trăiri și principii când tot din jur se schimbă e nevoie de curaj. Să inspiri când toți te critică e o adevărată provocare. Să te bucuri de viață chiar și după ce ai pierdut totul e aproape inacceptabil. Și totuși eroul acestui roman o face cu perseverență și îndrăzneală.

E o carte exemplară pentru adolescenții de azi, care sunt copleșiți de schimbare. Ar fi încântați de aventura descrisă, de peripețiile prin care trec personajele, de modul în care sunt gestionate conflictele și de complexitatea caracterului uman. Iar părinții ar putea folosi metodele din carte pentru îmbunătățirea relațiilor interumane.

Mica Stea Portocalie Prădătorul este un roman de aventură, cu un adolescent în rol principal, recomandat pentru toți cei care doresc să facă o schimbare în viața lor, care doresc să exploreze o altfel de lume și care sunt atrași de elemente fantastice pline de învățături atât din domeniul dezvoltării personale, cât și din domeniul electricității.

Veți descoperi o altă perspectivă a tot ceea ce trăiți și chiar vă veți distra pe alocuri alături de personajele micșorate. Veți vorbi cu păsărele, veți înțelege copacii și, cine știe, poate veți fi cuceriți de știință. Dar nu în ultimul rând, veți învăța să alegeți iubirea în detrimentul violenței și veți accepta mai ușor pe cei din jur.

Mai multe detalii despre seria Mica Stea Portocalie găsiți aici.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0
    0
    Cosul tau
    Upss..cosul tau e golHai in magazin