Sari la conținut

Nu există ”Nu am timp”

„Nu am timp” este una dintre cele mai la îndemână scuză atunci când e vorba de organizarea timpului, dar de fapt nu există „nu am timp”. În spatele așa zisului „nu am timp” e o oarecare ignorare sau nepăsare. Căci atunci când îți pasă cu adevărat sau îți dorești ceva foarte mult, îți faci timp.

Te-ai gândit vreodată ce fac ceilalți de reușesc așa de multe într-un timp atât de scurt? Sau ce anume fac diferit de au timp pentru hobby-uri sau activități sociale? De ce ție nu-ți rămâne timp pentru nimic altceva în afară de muncă? Oare ziua nu are 24 de ore pentru toată lumea?

Cu siguranță te-ai aflat măcar o dată în situația în care să simți că nu mai poți sau că efectiv nu mai ai timp. Iar toată această lipsă de timp te epuizează mai mult decât sarcinile în sine pentru că te afectează mental și îți reduce din motivație.

Ce rost mai are să încerc? Când să o mai fac și pe asta dacă abia am timp să respir?

Și astfel apare fenomenul de burnout atât de mediatizat în perioada actuală, fenomen care duce la depresie și la diverse boli medicale.

Așadar, ce poți să faci?

  1. Setează-ți obiective pertinente pentru a nu ajunge la convingerea negativă „nu am timp”. Folosește metoda SMART și notează-ți pe hârtie obiective concrete, relevante și încadrate în timp.
  2. Prioritizează! Care sunt cele mai importante sarcini? Care îți sunt cu adevărat utile? Identifică sarcinile cu termen limită și incepe de acolo.

„Nu am timp” devine ușor „nu sunt capabil/ă”, „nu pot”.

Dar tu ai timp! Poți! Și cu siguranță ești capabil/ă. Trebuie doar să-ți setezi obiective realiste, liniare cu restul activităților.

Vrei să citești o carte, dar nu mai termini curățenia? Stabilește cât e important să faci azi și permite-ți jumătate de oră de lectură.

Vrei să te relaxezi la un film, dar ai articole de finalizat? Identifică cel mai urgent articol și recompensează-te cu un film bun. Mâine le vei finaliza pe restul.

Oricum ar fi, ai nevoie de timpul tău liber care să-ți permită să te relaxezi și să te detașezi de toate grijile de peste zi. Ai nevoie să ai timp atunci când ți se ivește ocazia să te dezvolți sau să participi la o activitate dragă ivită spontan. Ai dreptul să ai timp pentru tine. Fă loc în viața ta pentru tine!

Azi pentru ce ți-ai făcut timp? Gândește-te la ceva ce-ți dorești foarte mult și fă-i loc în agendă. Meriți!

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0
    0
    Cosul tau
    Upss..cosul tau e golHai in magazin